Sanatate

Calirea organismului

Viata moderna ne-a adus, odata cu confortul, si scaderea rezistentei generale a organismului; casele sunt incalzite uniform de indata ce temperatura de afara a scazut, vehiculele in care calatorim la fel, hainele ne apara de frig, de vant, de ploaie, de arsita. Este desigur placut si usor de trait astfel, dar deloc sanatos, daca nu ne hotaram sa ne calim organismul.


Definitie

Calirea cuprinde totalitatea modificarilor fiziologice care se produc sub influenta factorilor naturali (aer, apa si radiatii solare) si care au drept rezultat marirea rezistentei organismului fata de schimbarile  bruste ale conditiilor atmosferice (caldura, frig, umezeala, curenti de aer etc.), sporirea puterii sale naturale de aparare fata de infectii si, in final, imbunatatirea starii de sanatate.

Organismul uman este dotat cu proprietatea de a-si mentine temperatura constanta, gratie mecanismelor  de termoreglare; astfel se realizeaza un echilibru permanent intre producerea si pierderea de caldura, in functie de temperatura mediului extern. Un organism neantrenat se adapteaza mai greu la aceste diferente de temperatura decat un organism calit.

Unul dintre mecanismele de termoreglare este debitul sanguin din piele. Cu cat aparatul vascular se adapteaza mai prompt la temperaturile externe scazute sau crescute, cu atat rezistenta organismului este mai mare. De exemplu, organismul antrenat reactioneaza la frig, la inceput printr-o scurta faza de vasoconstrictie (pielea se face palida), dupa care afluxul de sange creste repede in regiunile corpului mai expuse la actiunea frigulu; pielea se incalzeste si se inroseste ca urmare a circulatiei sanguine mai vii.


Principiile calirii

Calirea organismului se obtine prin antrenarea mecanismelor de termoreglare, ceea ce se realizeaza respectand aplicarea gradata, continua, cu intensitate variata a unor mijloace diverse si a unor metode individualizate.

Prin gradatie se intelege dozarea intensitatii si duratei actiunii factorilor naturali: la inceput se aplica excitanti mai slabi, timp scurt, apoi se cresc intensitatea si durata. De aceea se recomanda sa se inceapa calirea organismului in perioada calda a anului.

Continuitatea proceselor de calire inseamna aplicarea sistematica a procedeelor respective, incepand din prima copilarie, zi de zi, pana la batranete. Daca se intrerupe aplicarea metodelor de calire o perioada mai lunga de timp se pierde antrenamentul. Cele mai bune rezultate de calire se obtin cand intreg corpul sau o suprafata cat mai mare a lui este supusa aerului, apei, soarelui.

Variatia intensitatii consta in aplicarea alternativa a unor excitanti (temperatura, de exemplu) de intensitate diferita. Se realizeaza astfel o mai mare solicitare de termoreglare, care raspund mai bine si mai repede, atunci cand corpul este supus unui dus cu apa rece si, imediat dupa aceasta, unui dus cu apa fierbinte, urmat din nou de un dus cu apa rece. Nu vom aplica acest procedeu intempestiv, inainte de a fi obtinut recomandarea medicului balneolog.

Utilizartea mai multor mijloace de calire in cursul aceleiasi zile da rezultate foarte bune: bai de aer si soare, bai de apa si aer etc., combinate cu un program de miscare si exercitii in aer liber judicios alcatuit.

Prin individualizarea metodelor de calire se intelege respectarea caracteristicilor individuale determinate de sexul, varsta, starea de dezvoltare si de sanatate a organismului supus calirii, ca si gradul sau de antrenament, deci de posibilitatile de adaptare la procedeele folosite. In cazul in care survine o imbolnavire, procesul de calire se intrerupe, urmand a fi reluat ulterior, in momentul  indicat de medic.

Un om calit oboseste mai greu si se bucura de mai multa putere de munca. El devine mai rezistent nu numai la variatiile climatice, ci si la infectii, in general, ca si la traumele psihice.

Metode de calire

Calirea prin aer se bazeaza pe folosirea proprietatilor fizice si chimice ale aerului (indeosebi temperatura): se fac bai de aer, sport in aer liber, plimbari, excursii, se doarme cu ferestrele deschise. Aceasta metoda se aplica pe orice vreme.

Pentru a avea rezultate bune, imbracamintea se adapteaza anotimpului, starii vremii din ziua respectiva, caracteristicile fiecaruia. In timpul calirii prin aer se reduce treptat numarul straturilor de imbracaminte, pe masura ce scade temperatura aerului. Sederea in aer liber vara, cu imbracaminte sumara are vun efect foarte bun asupra sanatatii.

Baile de aer se fac in aer liber – vara sau in incaperi cu geamuri deschise – iarna; la inceput, corpul este expus la 20 -30º (este vorba de temperatura aerului), apoi la 20º-16º si chiar la 14 -10º pentru cei mai robusti. Durata primelor bai de aer este de 10 minute si poate atinge 3 ore pentru cei ce fac exercitii fizice sau practica in acest timp diferite jocuri sportive. Baia trebuie sa dureze atata timp cat nu apare senzatia neplacuta de cald sau de frig (fiorul anuntat de “pielea de gaina”). Pe masura aplicarii procedurilor de calire, se va constata ca senzatiile neplacute apar tot mai tarziu, ceea ce denota ca aparatul termoreglator al organismului s-a antrenat.

Foarte importante in timpul bailor de aer sunt exercitiile de respiratie: se inspira pe nas, lent si adanc. Aceste exercitii, baile de aer, gimnastica, jocurile contribuie la dezvoltarea toracelui si a capacitatii pulmonare. In plus, avem posibilitatea sa stam in aer curat, bogat in oxigen.

Cura de aer consta din sederea in aer liber si curat, persoana fiind imbracata si asezata in sezlong sau pe un pat, acoperita pe vreme rece cu patura, sau iarna – in saci speciali de blana (de dormit). Se incepe cu o jumatate de ora si se ajunge pana la 3 ore; expunerea poate fi repetata de 2-3 ori pe zi. Cura de aer rece serveste si ca metoda de tratament a debilitatii fizice, hipertiroidei, cardiopatiilor sau pneumopatiilor, fiindca stimuleaza pofta de mancare, linistete sistemul nervos, imbunatateste somnul si genereaza o senzatie de confort.

Calirea cu ajutorul apei consta in frictii, dusuri, bai si inot; metoda se bazeaza pe actiunea termica si mecanica a apei care exercita in adevarat masaj al pielii si vaselor sanguine periferice.


.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version