În România religia este considerată serviciu public esențial. Așa că să nu protestați că în loc de spitale vi se ridică biserici și, posibil, în curând, chiar și moschei. Prin slujbe se conduce Țara! Slujbe la stat (ca sinecuri de partid), slujbe de pomenire a milioanelor de locuri de muncă promise-n campaniile electorale. De altfel, din toamnă veți apuca din nou la slujbe pentru pomenirea laptelui și mierii ce va să curgă pe pământ, imediat din iarnă – și numai dacă veți vota cum trebuie.
Cu mir și smirnă se va relansa economia, se vor sprijini IMM-urile șamd. Judecătorii și procurorii vor fi înlocuiți cu preoți care să-i afurisească pe corupți și să-i pună să se lepede de ceea ce au agonisit. Și-n curând (după arestare) vom avea parte și de Decalogul Sfântului Martir Politic Victor Viorel Ponta Degrabă Vărsătorul de Minciuni în Folosul Bunăstării Țării Amin! Decalog de genul: că nu e om să nu fi zis o minciunică; să nu râvnești la minciuna altuia; să nu-ți faci minciuni cioplite – adică să nu rămâi cantonat în aceleași minciuni, mai schimbă-le; cinstește minciunile șefului tău de partid ca pe ale tale însuți șamd.
România rămâne, totuși, o ţară uimitoare. În fiecare zi, un fost ministru, un parlamentar, un om de afaceri extrem de prosper sau chiar un magistrat este chemat la DNA şi pus sub acuzare pentru diverse fapte de corupţie. Se vorbeşte despre şpăgi care pornesc de la câteva sute de mii de euro și merg până la câteva milioane. Parcă ne apucă râsul când ne amintim de şpaga în caltaboşi a lui Remeş. În fiecare zi procurorii dovedesc fraude de milioane de euro. Și-atunci te-ntrebi: de ce se încăpățânează ANAF să hăituiască băbuțele care vând leuștean, când la nivel înalt doar „deschiderea” pentru şpăguirea unui ministru este de 200.000 de euro (“decât” atât i-a dat Nelu Iordache lui Ovidiu Silaghi doar ca să stea de vorbă cu el despre rezilierea unor contracte)?
Dar „minunea” românească nu constă în nivelul uimitor al corupţiei care cu greu ar putea fi depăşită în oricare alt loc al Europei. Minunea este legată de bogăţia şi puterea de supravieţuire a acestei ţări, jefuită sistematic de către toată clientela politico-economică a tuturor guvernelor care au trecut pe la Palatul Victoria. În anii ’90 am trecut peste perioada privatizărilor dubioase. Regimul girat de Ion Iliescu a distrus întâi agricultura, împărţind pământurile după ureche şi demolând în mare parte toată infrastructura agricolă reprezentată de fostele C.A.P.-uri. Sistemele de irigaţii au fost puse pe butuci. Paradoxal, Ion Iliescu a câştigat alegerile detaşat în 1990 cu sloganul „Nu ne vindem ţara!”
I-a minţit pe ţărani că vor reveni moşierii şi îşi vor lua înapoi terenurile, dar în acelaşi timp a fărâmiţat proprietatea funciară printr-o lege aberantă care limita proprietatea asupra terenului agricol la doar 10 hectare. În spatele acestor minciuni se năşteau marii latifundiari din România, Triţă Făniţă, Culiţă Tărâţă, Gigi Becali, Adrian Porumboiu, care puneau mâna pe suprafeţe uriaşe de teren ale statului la preţuri de nimic, controlând piaţa internă şi având tot interesul să omoare orice concurenţi de calibrul lor.
Tot sub sloganul „Nu ne vindem ţara!”, Adrian Năstase, premierul numit de Iliescu, vindea Alro Slatina, Petrom, o mare parte din producţia de energie a Hidroelectrica, la preţuri de nimic unor firme străine. Comisioanele grase s-au adunat în conturi private în loc să intre în vistieria statului sub forma unui preţ corect contra unor societăţi profitabile ale statului.
Când economia a rămas o ruină, politicienii s-au orientat spre banii publici. Au înţeles că investiţiile publice pot să le aducă bani frumoşi în conturi şi au început să construiască. Trecuseră deja niște ani în care au demolat aproape tot. Firmele de construcţii au început să prospere. S-au născut regii asfaltului, băieţii deştepţi din energie, mogulii presei şi magnaţii imobiliarelor. În România o avere de câteva zeci de milioane de euro putea să apară în câţiva ani de afaceri cu statul. Şi totuşi după atâția ani în care toată lumea a furat, a distrus şi a păcălit statul, România se încăpăţânează să existe. Românul s-a adaptat unei vieţi subterane ca şi economia în care este silit să se „mişte”.
Și-atunci, să nu râzi în hohote și să-ți dorești “să dea Domnul să se întâmple” atunci când maneliștii luați la purecat de către ANAF au declarat că au să fugă din țară?