Legea anti-fumat nu a pus pe butuci niciun local din Cluj-Napoca. Profitul se menține în floare.
Dacă cifrele furnizate de ANAF la un an de la intrarea în vigoare a legislaţiei antitutun evidenţiază că cifra de afaceri a patronilor a crescut, în cazul barurilor şi restaurantelor, cu o medie de 10%, scriu jurnaliștii de la adevarul.ro., patronii barurilor și restaurantelor din Cluj, ne spun cu totul altceva.
Profitul nu a scăzut deloc, spre bucuria patronilor. ”Nu a scăzut absolut deloc. E la fel ca înainte. Clienții vin în continuare, că nu au unde altundeva să iasă. Există multe localuri în Cluj dar în toate nu se fumează, mă gândesc. Mergem constant, nu aș putea să spun că a scăzut sau a crescut. Depinde de lună. Eu zic că s-a menținut” ne-a precizat Ovidiu Gherasim, patronul Toulouse.
Am întrebat și pe una dintre proprietarele de la cafeneaua Sisters, dacă au fost afectați de lege sau a adus mai multe beneficii localurilor din Cluj.
“Nu ne-a afectat, nici nu am avut așa mare profit. Mai degrabă ne-am menținut. Să nu uităm că legea a fost dată prin luna martie, și partea bună este că atunci, o mare parte au început să meargă la terase. Și referitor la iarna aceasta, a fost exact ca și cealaltă iarnă din anul trecut” au declarat cei de la Cafeneaua Sisters pentru Cluj 100%.
După un an de când este interzis fumatul în spațiile publice închise, ne-am aștepta să mai piardă din clienți localurile, dar clujenii frecventează în continuare restaurantele și cluburile favorite. Unii susțin legea, alții o încalcă. Patronii au de câștigat în ambele cazuri fiindcă profitul se menține. Oamenii legii mai închid și ei ochii, după cum semnalează ZiarulClujean.ro care are dovada video că într-un local din Huedin se fumează liber ca-n codru. Clienții obișnuiți ai localului ”La Jenu” fumează cot la cot cu trei polițiști din localitate, spun sursele Ziarul Clujean.
Din păcate, climatul de afumătoare îl întâlnim și în unele ”bombe” de cartier din Cluj-Napoca. Într-o seară am făcut o vizită la cea mai vestită “afumătură studențească” din Cluj-Napoca, barul Janis, care până în prezent pune în pericol marea majoritate a tinerilor ce se află în incinta localului. În mod cert, organele abilitate nu au mai fost demult în Janis, unde legea care interzice fumatul în spații închise se oprește la intrare.
Marea majoritatea a tinerilor din Janis nici măcar nu încearcă să își ascundă țigările, le țin relaxați pe masă, iar oamenii de ordine stau relaxați ca și cum ar fi o normalitate să se fumeze în interior.
Dacă patronii localului tot sunt atât de ”șmecheri” și își asumă că pot păcăli autoritățile să îi scutească de la amenzile usturătoare, de ce nu au grijă măcar să pună pe masă scrumiere suficiente, ca să nu mai arunce tinerii scrumul pe jos și să se poată declanșa astfel un incendiu în orice moment? Adrian Munteanu, patronul Janis nu a putut fi contactat de noi. Se vehiculează totuși informația potrivit căreia spațiul, în care funcționează localul, ar fi trecut în acte ca și locuință proprie, și astfel se permite să se fumeze. Cu toate acestea, într-o locuință nu se desfășoară activități comerciale. Oamenii de afaceri sunt interesați de profitul pe care îl aduc clienții cu țigara în mână.
Surse foto: facebook Janis, Toulouse, Sisters cafe