E clar, pe zi ce trece lumea se tâmpește tot mai tare și mai apăsat. „Corectitudinea politică” a ajuns să facă victime și în inocenta lume a desenelor animate. Potrivit DailyMail, Disney a adus un grup de experți ca să evalueze în ce măsură conținutul filmelor „vizează o audiență globală”. Experți în „corectitudine politică”, bineînțeles. Ăștia, experții vieții, după ce s-au scremut bine, au decretat că „Peter Pan”, „Dumbo” și „Pisicile Aristocrate” nu au altceva mai bun de făcut decât să discrimineze. Peter Pan că în film apare un trib cu americani numiți „piei roșii”. Pisicile Aristocrate pentru că în film apare o pisică siameză care, susțin experții în „politică corectă”, caricaturizează asiaticii. Iar elefănțelul Dumbo, tot după „deștepții” ăia, n-are altă treabă decât să ridiculizeze afro-americanii din plantațiile sudice.
Nici una, nici două șefii Disney au hotărât că filmele cu pricina promovează stereotipuri rasiale și lovesc la temelia simțămintelor indienilor, asiaticilor și afro-americanilor. Așa că le-au dat interzis pentru copiii sub 7 ani. Așa o gogomănie… mai rar. Pun pariu că până să sesizeze Disney grozăvia, copii din toată lumea, de toate rasele și culorile, se uitau inocenți la filmele amintite și habar nu aveau că poartă în ele sămânța discriminării. Credeți că vreun micuț chinez a sărit de doi metri în sus că de ce are mâța aia din „Pisicile Aristocrate” ochii oblici? Mă îndoiesc.
Dar, credeți cumva că „Albă ca Zăpada” a scăpat de cenzura țăcăniților? Nuuu, cum era să scape. A scăpat de mă-sa vitregă ca să dea de „corectitudinea politică”. Și nici „Cenușăreasa” nu se simte prea bine.
Două actrițe cunoscute, cărora Dumnezeu, se pare, a considerat că nu trebuie să le dea și minte, dacă le-a dat talent cu carul, au ieșit la atac.
Vedeta Kirsten Bell a propus scoaterea din circuitul public a filmului, indignată de scena în care Prințul o sărută pe Albă ca Zăpada și o trezește din vrajă, acesta fiind „un exemplu tipic de „sărut neconsensual”. Adică, agresiune sexuală”. Carevasăzică după mintea ei de „vedeată”, Albă ca Zăpada, în loc să se bucure că a sărutat-o ăla de ia sărit mărul din gât, ar fi trebuit să-l dea în judecată pentru agresiune sexuală.
Keira Knightley, altă vedetă, a dezvăluit că îi interzice fetiței sale de trei ani să se uite la filmul de desene animate „Cenușăreasa” din cauză că are un mesaj pervers: „Așteaptă ca un tip bogat să o salveze. Greșit! Salvează-te singură!” O sută de ani să mă fi gândit și tot nu mi-ar fi trecut prin cap o așa nerozie.
Ca să vedeți ce-au priceput ele din cele două basme.
Dar ce este, de fapt, acest concept numit „corectitudine politică”, de unde a pornit și ce vrea el de la noi?
În Statele Unite, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, termenul „corect politic” avea menirea de a evalua corectitudinea (gramaticală, morală și juridică) a limbajului judiciar, administrativ și politic, privind dreptul constituțional sau civil.
În Europa, „Corectitudinea politică” și-a avut originea în leninismul de stânga, pentru a desemna pe cineva care aplica cu multă fermitate linia partidului.
„Corectitudinea politică” are la bază ideea că oamenii nu trebuie să se exprime sau să acționeze într-un fel în care ar putea să ofenseze, să excludă sau marginalizeze un anumit grup de oameni dezavantajați social sau discriminați.
Numai că de aici până la măsurile sărite de pe fix luate în numele unei idei bine intenționate e cam mult și greu de acceptat și digerat pentru oamenii rămași întregi la minte.
Filosoful Philip Atkinson, de exemplu, spunea că „folosind scuza de a nu vrea să ofenseze pe nimeni, „Corectitudinea politică” le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care vrea să le facă pe plac tuturor. Adică toți trebuie să se comporte precum acel nebun! Toți trebuie să accepte noțiunile „Corectitudinii politice” ca pe un adevăr. În caz contrar, vai de ei! Este aceeași mentalitate care a inspirat Inchiziția și l-a obligat pe Galileo Galilei să retracteze. Aceeași mentalitate care i-a inspirat pe naziști și a dus la holocaust. Odată ce libera exprimare este băgată în cămașa de forță a adevărului oficial, se ajunge la nebunia care domnește în toate statele totalitare. Viața, atât cea privată cât și cea publică, devine o șaradă golită de sens, în care prosperă iluzia și domnește teroarea”.
Iată și opinia scriitoarei britanice Phyllis Dorothy James: „Eu cred că această corectitudine politică poate fi o formă de fascism lingvistic, ce produce fiori generației mele care a participat la un război împotriva fascismului”.
Și nu aș rata ocazia să-l citez pe psihiatrul și scriitorul englez Theodore Dalrymple, care scria următoarele: „Corectitudinea politică este ca propaganda comunistă scrisă cu corp de literă mic. În studiile mele asupra societăților comuniste, am ajuns la concluzia că scopul propagandei comuniste nu a fost acela de a convinge și de a informa, ci de a umili. Prin urmare, cu cât aceasta corespunde mai puțin cu realitatea, cu atât este mai bine. Atunci când oamenii sunt forțați să rămână tăcuți când li se spun minciunile cele mai evidente sau chiar mai rău, atunci când sunt forțați să repete aceste minciuni, ei își pierd pentru totdeauna simțul probității. A consimți la minciunile evidente înseamnă să cooperezi cu răul și, într-un fel, să devii tu însuți rău. Astfel, atitudinea de a te opune și a rezista este erodată și chiar distrusă. O societate de mincinoși emasculați este ușor de controlat. Cred că dacă examinați corectitudinea politică, are același efect, ceea ce se și intenționează”.
Acuma, între două vedete talentate și câțiva comisari ai „Corectitudinii politice”, pe de-o parte, și trei oameni cu creier, pe de alta, dați-mi voie să „votez” cu cei din urmă.
La noi, deocamdată, „Coectitudinea politică” nu prea face mulți purici. E liniște și pace. Cea mai mare victorie a fost înlocuirea termenului „țigan” cu „rom”. Să le fie de bine, nu e ceva care să ne enerveze. Deocamdată stăm liniștiți din partea asta, pentru că politicienii sunt ocupați să-și dea la gioale și să fure. N-au ei timp de prostii d-astea care sperie voturile. Dar ce ne facem dacă îi lovește amocul și pe politicienii noștri? Că va veni și asta, fiți pe pace. Nu scăpăm noi, că doar e globalizare. Păi ia să-i văd eu pe ei pe unde scot cămașa dacă, într-o țară a manelelor, îl prigonesc pe Guță pentru că o bagă pe aia cu „eu sunt negru ca piperu, mă iubește cartieru”. Va fi „rivoluție”!