Din oras

Businessul imobiliar al Postei Cluj nu prea merge: spatii libere multe, chiriasi putini

Un spatiu de birouri in buricul targului, pe Ferdinand, altul la gara, plus o puzderie de sedii raspandite in Huedin, Campia Turzii, Dej sau la Bobalna, Calatele, Capusu Mare, Fizesul Gherlii, Tureni, Panticeu sau Tureni se afla pe lista de spatii de inchiriat ale Oficiului Judetean Postal (OJP) din Cluj-Napoca. Ofertele sunt vechi, iar oficialitatile spun ca ar fi multi doritori, doar ca preturile impuse de la Bucuresti nu corespund planurilor acestora. 

Lista actuala cuprinde 16 asemenea spatii si este afisata in toate oficiile postale din judet, plus anunturi postate cateva site-uri de anunturi imobiliare. Primele doua spatii sunt in Cluj-Napoca. Unul se afla in Piata Garii, nr. 3 si are o suprafata de 293,97 metri patrati, iar celalalt in sediul central al institutiei, mai exact un stand de 6 metri patrati in holul pentru public din cladirea institutiei de pe strada Regele Ferdinand, cu “posibilitate de redimensionare a suprafetei”

“Spatiul din Piata Garii este inchiriat aproape in totalitate, insa cel din centru nu. Cu ani in urma a functionat acolo un birou de turism, al unei firme care avea asemenea puncte in marile orase ale tarii, insa de atunci nu a mai inchiriat nimeni acel stand. Pentru spatiul dinspre strada George Baritiu, de pilda, am gasit chirias: acolo functioneaza localul Post Office ”, a precizat Ovidiu Sacara, seful OJP Cluj. 

Urmatorul spatiu de pe lista se afla in Huedin, pe strada Postei, nr. 2 si are o suprafata de 151,38 metri patrati. Tot pe strada Garii, la nr. 1 se afla si spatiul de inchiriat la Campia Turzii, de 422 metri patrati, avand si un teren imprejmuit, de 990,6 metru patrati, plus cinci magazii metalice. De asemenea, la Dej, OJP cauta chirias pentru un spatiu de 28 de metri patrati in Piata Garii f. n..

Celelalte localitati clujene in care posta da spatii in chirie sunt Bobalna, Calatele, Calarasi, Capusu Mare, Chiuiesti, Fizesul Gherlii, Panticeu, Poieni, Tritenii de Jos, Tureni si Vultureni, cu suprafete intre 21,76 si 203,62 metri patrati. 

In unele din aceste spatii activitatea specifica a postei s-a restrans pentru a se elibera spatiul de inchiriat. 

“E absurd sa tii un spatiu de 100 de metri patrati pentru un birou in care lucreaza un singur om”, a justificat Sacara. 

Spatiul dat spre inchiriere in Triteni se afla chiar langa sediul postei. Exista insa si localitati in care posta functioneaza la domiciului factorului postal.

“Preturile la care se inchiriaza aceste spatii sunt variate, avem tarife minimale pentru urban si rural, care variaza si in functie de localitate, in general la pretul pietei. In ciuda unor oferte foarte numeroase dar neconsistente, spatiile sunt inca libere. Intentia e foarte clara: sa se obtina venituri din spatiile excedentare. Operatiunile imobiliare au inceput inca de la sfarsitul anilor ’90. Piata e libera, dam in chirie, luam in chirie, e normal, mai ales ca fiecare spatiu implica si cheltuieli: impozite, utilitati, paza sau altele. Nu e un secret si nu e o rusine. Problema este ca nu sunt doritori care sa ofere pretul cerut,iar Posta Romana nu este in situatia sa se vanda ieftin”, a concluzionat directorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version