Semnele unei crize economice care poate dubla criza sanitară își fac simțită prezența: reducerea încasărilor și absența profitului se vor reflecta în final în bugetul județului Cluj. Astfel, după cum recunosc reprezentanții administrației județene, capitolul investiții ar putea fi diminuat în mod considerabil, context în care o bună parte dintre proiectele propuse de Consiliul Județean Cluj ori cofinanțate din bugetul public ar putea suporta amânări. În această situație se regăsește proiectul noului Park&Ride promis de mai mulți ani de către autorități, dar și Parcul Tetarom. Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, bugetul public este afectat în proporție de cca 25%, iar una dintre temele acute este reprezentată de asigurarea salariilor angajaților din cadrul administrației județene.
Ziar de Cluj semnala că societățile din subordinea Consiliului Județean Cluj au fost grav afectate de pandemie.
Printre aceste societăți figurează Aeroportul Internațional Cluj, Compania de Apă Someş S.A, Centrul Agro Transilvania Cluj S.A, TETAROM S.A, Univers T S.A, Pază şi Protecţie Cluj S.R.L.
Toate aceste societăți de stat, cu reprezentanți ai administrației județene în Consiliile de Administrație au fost afectate profund de măsurile restrictive impuse de guvernul lui Klaus Iohannis.
Președintele Consiliului Județean Cluj a recunoscut că încasările administrației județene au scăzut cu cca 25% din cauza pandemiei generate de noul coronavirus.
„Nu stăm foarte roz cu încasările la buget, în sensul că avem o problemă cu încasarea estimată și asta pentru că bugetul Consiliului Județean are două elemente consistente în alimentare, respectiv impozitul pe profit și impozitul pe TVA plătit de firmele din Cluj.
Evident că acestea au probleme mari în a își încasa banii și a face profit din cauza pandemiei.
Aceste două elemente sunt afectate și în mod clar bugetul nostru va fi afectat.
În acest an sperăm să ne închidem la un procent rezonabil care să ne permită să cofinanțăm proiectele începute și să dăm salarii la oameni”, a declarat președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, la un post local de radio.
Una dintre temele acute este reprezentată de asigurarea salariilor pentru angajații din cadrul Consiliului Județean. Deși lefurile funcționarilor par a fi destul de mari, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, consideră că acestea sunt normale și meritate, în raport cu atribuțiile îndeplinite, precum și cu nivelul de atragere a fondurilor europene:
„Îmi doresc ca în acest an, așa cum avem previziunile să ne încasăm bugetul, nu-l vom încasa în totalitate, dar să încasăm un procent rezonabil care să-mi permită să pot să dau salariile și să nu blocăm investițiile începute.
În mod clar și anul viitor bugetele vor avea de suferit, dar aici poate interveni Guvernul pentru echilibrare, dacă va avea bani”, a mai adăugat Alin Tișe.
Investițiile și proiectele cofinanțate, sub semnul întrebării
După cum apreciază reprezentanții administrației județene, estimările pentru bugetul de anul viitor vor trebui să țină cont de nivelul încasărilor din acest an. Totodată o serie de proiecte așteptate de clujeni și promise de autorități, precum realizarea unui Park&Ride în proximitatea Aeroportului ori Parcul Tetarom, ar putea suporta amânări din cauza lipsei de fonduri, mai exact a unei slabe încasări la bugetul public, explicat prin absența profitului din sectorul privat:
„Estimările din anul acesta ne arată că vom ajunge să încasăm aproximativ 75% din ceea ce am estimat. Asta înseamnă că vom da salariile, dar vom avea reduceri de sume pentru alte componente din buget, investiții sau cofinanțări.
De exemplu, dacă nu vom avea bani să începem anul acesta Park and Ride-ul de la Aeroport, Parcul Tetarom sau Centrul de la Jucu, vom reduce suma sau vom amâna începerea proiectului din lipsă de finanțare.
Sunt proiecte pe care va trebui să le amânăm din acest motiv.
În opinia mea, salariile vor putea fi date anul acesta”, a explicat Alin Tișe.
Context
Înainte de alegerile locale din 27 septembrie, Consiliul Județean Cluj anunța deblocarea unui proiect ambițios: realizarea unui Park&Ride în apropierea Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, investiție ce presupune costuri de 13 milioane de euro.
Acest proiect figura și în programul politic propus de Alin Tișe pentru noul mandat la șefia insituției.
„Park&Ride „se va realiza pe 12 ha, în proximitatea Aeroportului Cluj și va asigura peste 1000 de locuri de parcare și un Centru de Expoziții, Târguri și Congrese, care va fi cel mai mare centru de acest fel din țară”, notau reprezentanții administrației județene în programul electoral.
CITEȘTE ȘI: Noul Park&Ride – un proiect tardiv cu iz electoral și costuri colosale pentru clujeni
Cazul TETAROM SA
Reprezentanții Parcului Industrial Tetarom, care a beneficiat de o infuzie constantă de capital din partea Consiliului Județean Cluj, au făcut public bilanțul activității pentru primul semestru al acestui an încă de la începutul lunii octombrie 2020.
Perioada instaurării stării de urgență de către guvernul liberal militar Orban a făcut ca activitatea din centrele parcului Tetarom să fie grav afectată, context în care o bună parte dintre clienți, chiriași ai acestor spații, au solicitat acordarea unor facilități: eșalonarea plăților ori reducerea chiriei. După cum notează membrii Consiliului de Administrație Tetarom, pentru reducerea cheltuielilor au fost necesare aplicarea unor măsuri de austeritate: renunțarea la acordarea tichetelor de masă pentru aprilie/mai angajaților, la decontarea transportului, dar și la amânarea ori anularea unor facilități negociate prin contract: prime de Paști, de Rusalii, vouchere de vacanță ori ajutoare sociale pentru angajații cu boli grave.
Consiliul Județean Cluj are în subordinea sa mai multe entități în care figurează și reprezentanți ai administrației județene la nivelul Consiliilor de Administrație: Aeroportul Internațional Cluj, Compania de Apă Someş S.A, Centrul Agro Transilvania Cluj S.A, TETAROM S.A, Univers T S.A, Pază şi Protecţie Cluj S.R.L.