Din oras

Bugetarea participativă, un vis frumos. În 2 ani, doar 3 proiecte din 45 au fost realizate: graffiti, microbuze pentru elevi și pubele de gunoi

Bugetarea participativă, un proiect demarat în 2017, a ajuns deja la a treia rundă de proiecte câștigătoare. Cu toate acestea, din cele 45 de proiecte care ar trebui să fie realizate, au fost duse la bun sfârșit doar trei. În acest ritm, vor mai trece încă cel puțin cinci ediții până când vor fi făcute toate proiectele primei ediții.

Doar trei proiecte declarate câștigătoare în 2017 au fost realizate. Este vorba despre montarea de pubele de colectare inteligentă selectivă a gunoiului, „Artă în curtea școlii – Lăsați artiștii stradali să coloreze Clujul” și „Autobuze/Microbuze cu circuit închis”. Practic, două proiecte simple, cu costuri minime.

Celelalte investiții sunt abia la faza de proiectare sau execuție lucrări. De exemplu, realizarea unui complex educațional la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu este la etapa de proiectare, la fel și Parcul Între Lacuri, Cluj Way (aplicație mobilă pentru transportul în comun care îți spune ce mijloace de transport ai la dispoziție, ce rute etc), demolarea garajelor.

Printre proiectele aflate în execuție se numără realizarea de piste pentru biciclete pe bulevardul Nicolae Titulescu și strada Observatorului. Deși este un proiect simplu de realizat, în trei ani nu s-a reușit acest lucru.

Tot în execuție se află și realizarea de grădini verticale și fațade verzi. „Până în prezent au fost plantate diferite specii de plante, precum: iederă, visteria, clematis, camsis pe următoarele amplasamente: parking Mehedinţi-Negoiu, Pod Calvaria, parking Băişoara, pod Teodor Mihali, parking Fabricii”, se arată la descrierea proiectului.

Mai rău stă situația în cazul proiectelor din cadrul concursului de bugetare participativă din 2018. Un singur proiect, în valoare de 5.000 euro, a fost realizat: plata contactless la automatele de bilete ale Companiei de Transport Public Călători.

Celelalte așteaptă în diverse etape, majoritatea fiind la proiectare: montarea de defibrilatoare automate externe în spațiile publice, „În pas cu lumea” (implementarea unui paviment care să colecteze energia generată prin mers și care ulterior poate fi utilizată pentru a ilumina o stradă sau pentru încărcarea telefonului, a laptopului și a altor gadget-uri), parcări sigure pentru biciclete, transformarea străzii Iuliu Maniu în spațiu partajat etc.

Anul trecut au fost declarate câștigătoare 15 proiecte. Deocamdată nu a fost făcut niciun demers în cazul acestora. Printre proiectele din 2019 se află realizarea de dezbateri publice online, iluminat modern pentru siguranță rutieră pe bulevardul Muncii, reamenajarea zonei pietonale din Piața Mărăști, acoperișuri și fațade verzi, minirampă din ciment pentru skateboarding sub podul din Mărăști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *