In vizor

Bugetarea participativă, runda 2 de pus proiecte la sertar

În momentul lansării programului de bugetare participativă, conducerea Primăriei Cluj-Napoca anunța că în anul următor vor fi alocați bani pentru realizarea proiectelor câștigătoare. Surpriză însă. Din 15 proiecte, doar două au fost finalizate anul acesta. Cele mai ieftine și mai ușor de făcut – autobuze pentru elevi și artă pe pereții școlilor. Runda a doua a bugetării participative este pe final acum. Urmează încă câțiva ani de așteptare pentru realizarea proiectelor. 

În două zile vor fi anunțați, oficial, câștigătorii ediției a doua a programului de bugetare participativă. Proiectul care a primit cele mai multe voturi face referire la montarea de defibrilatoare automate externe în locuri publice. Pe locul doi este un proiect care vizează dotarea laboratoarelor Colegiului Raluca Ripan, iar pe locul trei este amenajarea unui parc în cartierul Bună Ziua. Au mai primit un număr mare de voturi și crearea unei esplanade în Zorilor și montarea unor dale care folosesc energia pașilor. Proiectele câștigătoare ar trebui puse în aplicare anul viitor sau cândva pe parcursul următorilor ani. După bunul obicei al Primăriei, sunt șanse mari ca aceste proiecte să fie puse bine la sertar, iar inițiatorii acestora și cetățenii să rămână doar cu promisiunile și cu voturile. De exemplu, din proiectele primei ediții a bugetării participative, doar două au fost realizate – Artă în Curtea Școlii și autobuzele școlare. Adică pentru două proiecte foarte ușor de realizat, administrația publică locală a avut nevoie de mai bine de un an. Celelelate proiecte câștigătoare sunt în diverse faze, majoritatea fiind la etapa de proiectare. Undeva anul viitor ar urma să ajungă și la etapa de licitație pentru execuție și poate, cu puțin noroc, vor primi și finanțare de la bugetul local. 

Anul trecut, au fost depuse peste 300 de proiecte. Au fost desemnate 15 proiecte câștigătoare. Primele trei vizau modernizarea construirea unui complex educațional la Școala Gimnazială Nicoale Titulescu, creșterea siguranței pietonale la trecerile de pietoni și realizarea Parcului Între Lacuri. Toate cele trei proiecte sunt în faza de proiectare. 

Proiectele de anul acesta cu cele mai multe voturi sunt următoarele: 

Defibrilatoare automate externe în locuri publice – 884 de voturi

„Introducerea defibrilatoarelor automate externe în locuri și instituții publice ar crește rata de supraviețuire a victimelor care suferă un stop cardio-respirator. Având în vedere rata de dezvoltare accelerată a orașului, este din ce în ce mai clar că sistemul de urgență este suprasolicitat, iar introducerea defibrilatoarelor automate externe ar spori șansele de supraviețuire ale potențialelor victime. Un defibrilator poate salva o mulțime de vieți pentru că poate fi folosit de oricine, indiferent de meserie sau vârstă, studiile efectuate arătând că și un copil de opt ani îl poate folosi în siguranță”.

Dotarea laboratoarelor Colegiului Raluca Ripan – 631 de voturi

„Pentru ca activitatea din cadrul laboratoarelor Colegiului Tehnic Raluca Ripan să se desfăşoare în conformitate cu cerinţele actuale, iar rezultatele sa fie întotdeauna precise şi corecte, achiziţionarea unor echipamente profesionale reprezintă o necesitate. Este singura şcoală cu profil de industrie alimentară din judeţ”.

Amenajare parc în cartierul Bună Ziua – 593 de voturi

„Având în vedere numărul mare de unităţi locative aflate în Bună Ziua, locuitorii acestui cartier doresc amenajarea unui parc. Este nevoie de spații verzi şi de locuri de joacă, dat fiind numărul mare de locatari care sunt în majoritate tineri cu copii”.

Zorilor, cartierul verde: extinderea scuarului central şi crearea unei espalande – 320 de voturi

„Perimetrul de intervenție avut în vedere este Piața Zorilor – zonă delimitată de fronturile clădirilor de pe str. Louis Pasteur, între cele două sensuri giratorii, cu un scuar verde central. Prin implementarea acestui proiect se obține o nouă piaţă urbană care oferă accesibilitate și siguranță cetățenilor de toate vârstele și se creează un nucleu verde, un cadru dominat de verdeață, mai prietenos pentru pietoni, cu dotări noi care să facă mai plăcute activitățile sociale în aer liber”

În pas cu lumea – 290 de voturi

Dale care refolosesc energia paşilor: „Când mergem pe stradă, pe lângă că ardem calorii, dezvoltam şi energie cinetică. Proiectul de faţă are în vedere implementarea unui paviment care să colecteze această energie şi să o folosească ulterior poate pentru a ilumina o stradă sau a-ţi încărca telefonul, laptopul, alte gadget-uri. Procesul constă în conversia forţei descendente a paşilor în electricitate cu ajutorul unui mecanism ce are la bază un volant. Cu fiecare pas, respectiva „dală” Pavegen se comprimă cu 5 mm, ceea ce declanşează rotaţia volantului situat dedesubt. Această presiune uşoară generează electricitate”.

Proiectele careu cu fost declarate câștigătoare anul trecut sunt următoarele: 

Primul proiect din fiecare domeniu:
1. Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” – Complex Educațional;
2. Creșterea siguranței pietonale la trecerile de pietoni;
3. Parcul Între Lacuri;
4. Amenajarea spațiilor publice cu unități de colectare inteligentă a gunoiului;
5. Trotinete electrice-sistem de închiriat;
6. ClujWay – oraşul digital.

Restul proiectelor câștigătoare:

7. Amenajare Mansardă Școala ”Ion Creangă”;
8. Centrul de tineret Cluj-Napoca;
9. Demolare garaje și înlocuirea lor cu parcări și spațiu verde;
10. Toalete pentru toți;
11. Clujul verde – un copac la trei parcări;
12. Autobuze/Microbuze școlare cu circuit închis;
13. Piste biciclete Observatorului și Nicolae Titulescu;
14. Artă în curtea școlii – Lăsați artiștii stradali să coloreze Clujul;
15. Clujul Verde și Eficient: Grădini verticale și Fațade vegetale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *