Consilierii locali au votat, la ultima ședință din 27.12.2022, execuția bugetară a bugetului Clujului, la semestrul IV din acest an. Potrivit datelor, pe partea de dezvoltare, cheltuielile sunt mult sub estimările de la început de an, implicit realizarea proiectelor de investiții propuse.
(sursa: primariaclujnapoca.ro, proiect privind aprobarea execuției bugetului general al municipiului Cluj-Napoca la trimestrul IV al anului 2022)
Având în vedere situația, consilierii locali USR au propus primarului să stea la masă cu toate grupurile politice și să își propună pentru 2023 o execuție a bugetului de dezvoltare de măcar 60%. Prin identificare problemelor și creionarea unor soluții pentru cheltuirea mult mai eficientă a fondurilor alocate la început de an.
”Aș vrea să spun că de mai bine de doi ani de zile de când am intrat în Consiliul Local atragem atenția asupra faptului că chiar nu trebuie să ne mulțumim cu o execuție bugetară a bugetului de dezvoltare de 30 și un pic la sută și că e important să ne propunem să ajungem la 65-75% în maxim doi ani. Și, după cum știți, chiar nu ne-am oprit numai la a atrage atenția. Ne-am implicat, ne-am pus la dispoziție cunoștiințele, am venit regulat cu soluții și tot felul de propuneri de identificare a problemelor și să vedem cum am putea crea un astfel plan de acțiune care să ne aducă, după cum spuneam, mai repede și mai bine, optim, la implementarea proiectelor pe care ni le propunem. Nu este în interesul nimănui să alocăm bani pe care nu reușim să îi cheltuim. Sau să propunem proiecte an de an și să nu reușim să le implementăm. Și nu contează dacă suntem opoziție sau putere, pentru că interesul nostru este să investim acești bani cât mai optim pentru a crește bunăstarea clujenilor. Și sunt sigură că este în interesul tuturor. Și a celor din PNL și a celor din UDMR și a nostru a celor din USR sau PSD. Și nu reușim din 2019 să facem acest lucru. Ne învârtim la 30 și un pic la sută execuție bugetară. Am avut o excepție în 2020 când am fost la 50 și un pic la sută, acum ne întoarcem la 40% iar lucrurile nu merg cum ni le dorim cu toții. Și cu atât mai grav e cu cât în domeniul învățământului, un domeniul unde știm cu toții că situația nu e optimă și că fugim să acoperim necesarul de spații și prea puțin alocăm resurse pentru a asigura calitatea necesară pe care ne-o dorim pentru anul 2022, chiar și în acest domeniu, reușim să realizăm maxim 70%. Avem anumite zone unde reușim și mai puțin decât atât. Ne propunem să alocăm niște bani, să îi investim, și nici măcar aici, unde știm că avem o problemă mare, nu reușim să atingem execuția bugetară sau chiar să suplimentăm. Nu vreau să dau exemple de proiecte care nu au fost un succes. Aș vrea să discutăm la nivel general și vă solicităm să ne propunem pentru 2023 să facem 60% din execuție și ca să facem acest lucru trebuie să plecăm de la ce nu a fost bine și de la ce putem face mai bine. Și suntem dispuși, ca de fiecare dată, să lucrăm mai bine, să stăm profesionist la masă, să lucrăm pe niște grafice care ne arată care sunt problemele mari ale proiectelor, la nivel general, nu doar a unuia dintre proiecte, ci punctual pe fiecare. Și pentru că, domnule primar,vă place vorba din străbuni cu cele rele să se spele, cele bune să se-adune, eu vă propun astăzi să spunem, la Cluj-Napoca, cele bune să se-adune, cele rele să devină lecții învățate”, a atras atenția consiliera locală USR, Adriana Cristian, la ședința online din 27 decembrie.
Primarul Emil Boc a ținut să spună că principala problemă a implementării proiectelor din Cluj se leagă de constructorii neserioși dar și de proiectanții care fac proiecte de slabă calitate. Boc a făcut în acest sens și un apel la breasla proiectanților, să își facă curat în propria ograda.
”Apreciez tot ce ați spus. Nu am motive să nu fiu de acord cu dumneavoastră. Dar am două observații. Execuția bugetară s-a făcut cu date din 9 decembrie. Sunt convins că la finalul anului, cifrele vor fi altele. Va fi mult mai bine decât ce aveți acum pe hârtie pentru că mai sunt date pe două săptămâni. Doi. Dacă ar fi să vedem care sunt cele rele care trebuie să se spele, vă dau un exemplu. Astăzi am avut în față raportul procedurii de anulare a parkingului de la aeroport. Vă dați seama, după un an de zile de muncă, să ajungi la final că nu poți să adjudeci licitația pentru că acel constructor nu e serios. Colegii vă pot da detalii. Evident că ai o frustrare, o supărare, dar ce poți să faci altceva dacă acei constructori nu prezintă clarificările solicitate. Sau sunt lucrări ca la Școala Iuliu Hațieganu, unde, deși am fost pe șantier, nu se respectă teremenul. Nu e decembrie, va fi ianuarie. Sunt însă și cazuri pozitive. Proiecte care se termină la termen. Depinde și de calitatea celor cu care lucrezi, nu mai ține de Primărie ci de factorul extern care vine să spună… Că nu a primit piatra din Ucraina unde este război, ălalalt că i-au plecat muncitorii în Germania, celălalt că firma i-a intrat în insovență. Astea sunt greutățile cu care ne confruntăm. Mai sunt alții care s-au înhămat la o căruță pe care nu o pot duce. Și, evident, că până scapi de ei, durează. Și am scăpat de câțiva, prin reziliere de contract. Și la Podul Porțelanului și la Turnul Pompierilor, lucrarea s-a făcut. N-am stat cu mâinile în sân, dar a trebuit ca, pe nervii și răbdarea noastră, cu întîrzierea aferentă, să ducem lucrarea la bun sfârșit. Deci complexul acesta de cauză aș vrea să vedem cum Dumnezeu putem să îl înlăturăm pentru că mi-aș dori din tot sufletul să nu mai găsesc firme care să nu își respecte termenul de contract, firme care să vină la licitații cu capacitate administrativă, să ducă la final contractul, să asigure clarificările necesare. Proiectanții să facă lucrări de calitate, să nu mai fii nevoit să corectezi de zece ori un proiect pe parcurs. Asta e o altă problemă, calitatea slabă a proiectanților. O spun cu toată responsabilitatea și pot da zeci de exemple. Pierzi luni în implementare. E un semnal de alarmă pentru această breaslă a proiectanților să își facă ordine în sistem și să își respecte patalamaua pe care o au și o pun pe proiecte”, a replicat primarul Emil Boc.
Sursa: actualdecluj.ro