In vizor

Bolnavii pot să își facă analizele în orice oraș din țară. Va fi Clujul luat cu asalt de pacienții din alte județe?

Scris de 62

Românii care sunt asigurați pot beneficia de investigații paraclinice la orice furnizor din țară în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflați în relație contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate.

„Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraților la investigațiile paraclinice recomandate de medicii specialiști. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm același regim de utilizare și pentru prescripțiile medicale, astfel încât medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul țării. Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcționa fără sincope”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS. 

Dincolo de avatajele evindente pentru pacienți, sunt șanse mari ca toți acești bolnavi să se adreseze laboratoarelor și ambulatoarelor de specialitate din marile orașe pentru a beneficia de cele mai bune servicii medicale.

În județul Cluj, atât președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, cât și directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență. Adela Golea, au atras atenția că sunt mii de pacienți care se tratează anual în spitalele din Cluj.

”Adresabilitatea serviciilor de urgenta a crescut la nivelul judetului de cel putin 3 ori datorita pacientilor care provin din judetele limitrofe”, susține Alin Tișe.

“Ştim că suntem spital regional pentru încă cinci judeţe: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare. Avem un număr de 4.000 de pacienţi din fiecare judeţ care vin la Cluj să se trateze pentru că sunt cazuri complexe sau pentru dânşii nu şi-i asumă din punct de vedere medical. Sunt surprinsă că sunt şi pacienţi din Tulcea, din Teleorman şi din alte judeţe din sudul ţării”, a declarat și Adela Golea.

Datorită acestei noi decizii luate de Guvern, pacienții din alte județe vor avea posibilitatea să acceseze nu doar serviciile spitalelor ci și a laboratoarelor sau abulatoarelor de specialitate. Și acum există liste de așteptare pentru anumite analize, acestea vor fi și mai lungi acum dacă se vor înscrie pe ele și pacienții din alte județe. 

Valabilitatea biletelor de trimitere pentru specialitățile paraclinice a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020, iar pentru trimestrul IV al acestui an.

De asemenea, pentru a facilita  accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienților diagnosticați  cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice și boli cerebrovasculare, conform HG nr. 820/2020 din 1 octombrie 2020,  a fost reglementată decontarea acestor investigații la nivelul valorii realizate. 

Investigațiile paraclinice sunt recomandate de către medicul specialist pentru diagnosticarea și monitorizarea unor afecțiuni. Medicul poate decide, după caz, realizarea  investigațiilor în regim de urgență sau emiterea unui bilet de trimitere  în baza căruia pacientul se va adresa unui  furnizor de servicii medicale paraclinice.           

 

 

 

 

Astfel, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflați în relație contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, asiguratul poate beneficia de investigații paraclinice la orice furnizor din țară. 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours FOTOGRAFILA
    Oare Urbanistul de Cumetrie știe ce scrie pe autorizația construcției din fotografie? Sau a semnat ca “primarul Boc” pentru un amic imobiliar?
  • Acum 8 hours In vizor
    Emil Boc, invitație specială de participare la KHETANE din partea cetățenilor Clujului
  • Acum 10 hours In vizor
    AM TRĂIT S-O VEDEM ŞI PE ASTA: Viktor Orban, citat de CNCD după discursul de la Băile Tușnad
  • Acum 10 hours In vizor
    Inspectorul Şef al ISJ Cluj şi-a dat un comunicat prin ISJ Cluj care să-i justifice plimbărica pe bani publici în Tenerife: “E responsabilă cu evaluarea activităților derivate din această Mobilitate Erasmus+”
  • Acum 10 hours Jos palaria
    Înepe Khetane #Comunități_Împreună! Clujenii sunt aşteptaţi, cu mare drag, la festival!
  • Acum 10 hours Din oras
    L-AŢI VĂZUT, SUNAŢI LA 112: Bărbat căutat pentru înşelăciuni prin metoda “Accidentul”
  • Acum 11 hours De cartier
    Amicul Emil “OSĂ” Boc, i-a “aranjat” şi pe colegii de la UDMR cu locaţia tradiţională a Zilelor Maghiare care “OSĂ” se desfăşoare în alte locaţii
  • Acum 11 hours In vizor
    ÎNVĂŢĂMÂNTUL “GRATUIT DIN ROMÂNIA: Peste 7.400 de profesori au raportat la ANAF veniturile obţinute din meditaţii, dintre care peste 1.400 doar la Cluj
  • Acum 12 hours Rautacisme
    După ce le-a cânta UNTOLD sub geam, acum le cântă RADP, deşi legea este foarte clară în ceea ce priveşte “orele de linişte”. Dar nu şi pentru Emil “OSĂ” Boc
  • Acum 12 hours Afacerea zilei
    AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ: Cât a câștigat Romgaz de pe urma scumpirii gazelor
  • Acum 13 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Domnule Ciucă, Domnule Ciolacu, Domnule Câciu, nu mai dați ajutor de stat „la grămadă”
  • Acum 13 hours Din oras
    EMIL BOC CEL DUR ŞI DREPT (când nu e cazul). Deşi INS a anunţat de o săptămână că nu vor mai fi amendaţi românii care nu s-au recenzat, “din cauze obiective sau subiective”, acesta s-a hărnicit să-i amendeze pe clujeni
  • Acum 14 hours Politica
    N-AVEAŢI DE LUCRU? VĂ DĂ GUVERNAREA BIROCRAŢIE LA TOT CARTIERUL: Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE