In vizor

Bolnavii de cancer stau din nou la COZI uriașe în fața Institutului Oncologic din Cluj, fără să fie respectată distanțarea socială

Institutul Oncologic din Cluj este din nou dat exemplu negativ la nivel național după ce sute de pacienți se înghesuie din nou la cozi uriașe pentru a beneficia de tratamentul de care au fost lipsiți în ultimele două luni. 

După focarul de infecție din luna martie, alte patru cadre medicale și doi pacienți au fost confirmați săptămâna trecută cu coronavirus, iar dacă e să privim imaginile cu îmbulzeala din fața Institutului, acest lucru era inevitabil. 

”Sunt 500 de pacienți zilnic la IOCN. Trebuie triați și testați înainte de a fi internați și a beneficia de tratament. Sunt pacienți din toată țara, care timp de 2 luni nu au mai beneficiat de tratament de specialitate. Săptămâna trecută au fost 1830 persoane. Din păcate nu pot fi introduși în spital până nu sunt triați și testați conform algoritmului national”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Deputatul Emanuel Ungureanu consideră că aceste cozi sunt rezultatul unui management defectuos care nu reușește să trateze acești pacienți în siguranță.

”Ați văzut cozi azi la Institutul Oncologic pentru că s-a făcut un triaj mult mai important acolo, filtrul epidemiologic s-a dovedit a fi la un moment dat fisurat. Nu este normal ca atunci când avem un focar de COVID să se creeze din nou acele cozi umilitoare care sunt azi la Institutul Oncologic. Conducerea trebuie să găsească alte metode, să găsească filtre pentru ca cei internați să fie tratați în siguranță”, susține Emanuel Ungureanu. 

Managerul institutului a declarat pentru digi24 că: ”afluxul persoanelor crește pe zi ce trece și că în 4 zile au venit aproape 2.000 de persoane pentru a se testa. Acesta a adăugat că toți oamenii sunt programați și respectă toate măsurile de prevenție”.

În ciuda acestor declarații, imaginile surprinse azi în fața Institutului Oncologic nu susțin aceste declarații. Bolnavii se înghesuie de la un cort de triaj la altul, așteptând ore întregi pentru a beneficia de tratamenul de care au atât de multă nevoie. 

Citește și:

Un nou FOCAR de infecție cu COVID-19 la Institutul Oncologic din Cluj? Ungureanu: ”Focarul a fost ASCUNS de autorități pentru că se stricau cifrele acelea perfecte pe care și le-au asumat în mod mizerabil”

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

sursa foto:digi24.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version