Analiza

Bogdan Rădulescu, vicepreședintele USR Cluj, cel care amenința bisericile cu incendierea, nu se dezice nici acum de „bunele sale intenții”

În prezentarea de pe site-ul oficial al USR (usr.ro), intitulată „Ce vrea Uniunea Salvați România?”, Clotilde Armand prezintă pe scurt doleanțele USR:

„Bună ziua, sunt Clotilde Armand din partidul Uniunea Salvați România! Facem o uniune: toate ideologiile, toți oamenii de bună credință, pentru a schimba clasa politică! Suntem un partid anti-sistem! Eu, în toată viața mea, am construit! Am construit și o familie, și asociații, și o carieră, am construit de toate! Și aici tot vreau să construiesc! Suntem anti sistemul actual, ca să putem să construim! Vrem să construim aici o țară europeană, normală, cu un sistem de educație normal, cu un sistem de sănătate normal, să avem cu toții niște joburi calificate care adaugă valoare adăugată și care ne permit să avem o viață cu un nivel de calitate bun! Noi vrem să construim, avem nevoie să schimbăm clasa politică și vă așteptăm alături de noi!”

Ce înseamnă, pentru USR, o uniune cu toate ideologiile și care sunt ideologiile?

Bogdan Rădulescu, vicepreşedintele USR Cluj, după cum informează activenews.ro, a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru fapte de discriminare religioasă, „după ce, într-o emisiune tv, actorul a folosit un limbaj suburban la adresa credincioșilor și a preoților ortodocși. Printre cele mai blânde apelative folosite de actor la adresa comunității ortodoxe, amintim: „scârbă de religie ortodoxă”, „viermi paraziți ce cresc pe oameni precum cancerul”, „analfabeți, tâmpiți și mulți”. Acesta a mai spus că în momentul în care se va preda religia în școală, bisericile vor fi incendiate.

„În clipa în care o să vă târâți hoiturile peste copiii noștri în școli, să le vomați laturile Creației, așteptați-ne pe noi să dăm buzna peste voi în c…e voastre de biserici și să vă predăm evoluția cu torțe în mâini”.  

Despre manualele de religie, Bob a spus că sunt „mânjite cu c…t”.

Plângerea împotriva lui Rădulescu a fost depusă de două ONG-uri și mai multe persoane fizice, fiind înregistrată în iunie 2014.”

Un gând sincer despre alte gânduri sincere

Pentru că acest episod „ideologic” a devenit arhicunoscut opiniei publice și pentru că nu avea cum să nu fie amendat de cetățeni în campania electorală, Bogdan Rădulescu a revenit la gânduri mai bune în 17 octombrie, gânduri încheiate printr-o invocare a ajutorului divin, după ce, în prealabil, ca în vremea Inchiziției sau a ororilor naziste, îi amenința pe slujitorii bisericii cu arderea lor în instituțiile de cult:

„Un gand sincer…despre greseli asumate.

Se spune ca doua maini care ajuta sunt mai sfinte decat o mie de guri care se roaga. Stim cu totii, in viata de zi cu zi, ca faptele sunt mai importante decat vorbele. Pentru ca vorbele zboara. Da, ele pot ajuta si face uneori minuni (credeti-ma, eu traiesc din asta) dar tot vorbele, in zborul lor, pot rani enorm de mult (stiu ca am fost, cu totii, si raniti de vorbe si am ranit cu ele).

Iar eu am ranit multi oameni cu vorbele mele, chiar atunci cand credeam ca spunandu-le, voi face bine, voi corecta greseli sau voi dezvalui nedreptati.”

Așadar, prin această postare, Bogdan Rădulescu recunoaște faptul că în momentul în care profera amenințările sinistre era convins că „face bine” și că va corecta greșeli prin metoda arderii „vinovaților” fără vină. Binele și răul sunt noțiuni subiective, care variază de la om la om, în funcție de caracter, de convingeri, de „ideologia” care îl animă. Dacă Bogdan Rădulescu credea că „face bine” amenințând un grup numeros de oameni care aveau singura „vină” de a preda religia, poate că ar trebui să rămână un simplu actor de comedie, pentru că un om politic ales conduce destinele întregii comunități, și nu doar pe ale celor care aparțin comunității ateilor din Cluj sau din România.

Bogdan Rădulescu nu se dezice nici acum de „bunele sale intenții”

Mai departe, în confesiunea sa postată pe Facebook, Bogdan Rădulescu reiterează „bunele sale intenții” vădite  atunci când a vorbit „cu multă pasiune și sinceritate” despre cei pe care el îi numea „viermi paraziți ce cresc pe oameni precum cancerul”, așadar nu se dezice nici acum de amenințările și jignirile din trecut, proferate la adresa unor oameni care, conform Constituției, au deplina libertate de a își manifesta și practica credința, fără a fi arși pe rug, ca în Întunecatul Ev Mediu:

„Am gresit pentru ca vorbind cu multa pasiune si sinceritate, n-am cernut bine cuvintele si avand bune intentii in gand si-n suflet, totusi mi-am pavat calea catre iadul prin care am trecut dupa ce mi-am varsat naduful pe gura. Iar atunci cand am gresit, mi-am cerut iertare si mi-a parut rau ca n-am reusit sa exprim ceea ce voiam cu adevarat.

Dar, punand intr-o balanta sincera si democratica cuvintele mele, la 8 din 10 oameni carora le vorbesc, le spun de bine, drag si le sunt de real ajutor (credeti-ma, traiesc din asta).

Dar pe ceilalti doi probabil ca ii ranesc, ii ofensez, ii traumatizez, le distrug sperantele, visele si credinta, indiferent cum sunt acestea raportate la perceptia mea. Lor le fac rau si lor vreau sa le spun ca imi pare sincer, rau. Promit sa ma straduiesc sa fiu mai empatic pe viitor si sa evit vorbele care ranesc.”

Așadar, Bogdan Rădulescu, candidatul USR Cluj la alegerile parlamentare, promite să se străduiască să fie mai empatic, nici măcar nu promite să fie mai empatic, străduința sa putându-se solda, ca orice străduință, cu un eșec sau cu succes. Un candidat care recunoaște din start că din 10 oameni cărora le vorbește, pe doi îi rănește, îi ofensează, îi traumatizează, distrugându-le speranțele, visele și credința, doar pentru că, raportate la percepția sa, acestea nu ar fi în regulă, indiferent de scuzele ulterioare sau prealabile, ar trebui să renunțe la vanitatea de a reprezenta mase largi de oameni pentru că, la o scară mai largă, doi oameni din 10 reprezintă 20%, iar 20% din 10 000 de oameni înseamnă 2000 de persoane, pe care Bogdan Rădulescu le-ar putea ofensa și traumatiza, cărora le-ar putea distruge speranțele, visele și credința, în cazul în care ar fi ales să îi reprezinte și ar avea, în consecință, și puterea de a-și transforma vorbele în fapte, în proiecte de lege.

Actorul își poate schimba masca, dar omul din spatele personajului interpretat rămâne

„Iar acum… revenind la fapte, nu la vorbe. USR e despre fapte, despre actiuni concrete, despre planuri constructive pe termen lung, despre oameni frumosi care fac ceva bun si dau o sansa reala la normalitate in tara asta.

USR va merge mai departe puternic, iar eu, alaturi de USR va trebui sa invat sa ma cenzurez mai mult decat o faceam in vremea emisiunii Cenzurat, va trebui sa fiu mai diplomat, mai atent, mai tolerant si pentru a-i reprezenta pe cei care sunt de acord cu mine, dar in acelasi timp sa fac treaba cat mai buna pentru toti, chiar si pentru cei a caror opinie este diferita de viziunea mea.

Victor Hugo spunea ca poti sa opresti si un razboi, dar nu poti opri o idee atunci cand ii vine vremea, iar vremea schimbarii reale e aici. Si daca intr-adevar vreau sa fiu schimbarea pe care o doresc in lume si schimbarea asta o fac impreuna cu USR-ul, atunci incep schimbarea cu mine insumi, ma pliez, ma adaptez, imi controlez discursul si sper sa ma ridic la asteptarile tuturor nu doar cu faptele ci si cu vorbele”, mai scrie Bob Rădulescu.

Dintr-o analiză a discursului lui Bogdan Rădulescu putem observa faptul că el vorbește despre o schimbare de sine care ar însemna doar o adaptare, un control asupra propriului discurs, o autocenzură a unor idei lăuntrice care, dacă ar fi exprimate ca atare, ar îngrozi și ar discrimina. 

Politicianul Bogdan Rădulescu, ca un veritabil actor (politic), își propune o schimbare doar în jocul actoricesc, pentru ca să dea bine la public, pentru ca să se adapteze scenei politice unde nu îi mai sunt permise derapajele din vremea în care era un simplu actor. Atâta timp cât persoana din spatele măștii însă nu se schimbă fundamental, atâta timp cât Bogdan Rădulescu – omul nu își schimbă convingerile profunde într-un spirit al toleranței, al înțelegerii față de semenii săi care sunt liberi să își manifeste credința fără a fi arși în biserici, actorul politic, dacă își va continua demersul de ascensiune politică, ar putea acționa în spațiul public, cu puterile sporite cu care l-ar investi electoratului, într-un mod blamabil, de neacceptat în societatea modernă, democratică.

Să ne ferească Dumnezeu!

Nu cu ironie, dar poate cu ipocrizie, Bogdan Rădulescu apelează la divinitate în finalul discursului său, pentru a împăca și capra și varza, reușind să facă doar o varză ideologică care (scuzați cacofonia) dă o nuanță de spiritualism unui discurs care amintește de ideologii acum interzise, de regimuri politice care ardeau oamenii în cuptoare pentru că existența lor pe acest pământ nu era în acord cu convingerile celor care aveau puterea să pună în practică respectivele monstruozități:

„Asa sa-mi ajute Dumnezeu! Serios, nu sunt ironic, vorbesc de Dumnezeu ca si spiritualitate si concept al binelui si al iubirii absolute, nu vorbesc de institutia bisericii iubitoare de arginti si nici de religiile uneori manipulatoare, care mana-n mana cu politicienii corupti tin o buna parte din popor in saracie, departe de educatie, de civilizatie si de evolutie. Asta ca sa fie clar unde ma pozitionez atunci cand lupt pentru progres, adevar si pentru dreptate!”

Lupul își schimbă părul, dar actorul ba!

În 3 octombrie, Bogdan Rădulescu a recidivat în atitudinea sa intolerantă, printr-un nou comentariu agresiv la adresa credincioșilor care au participat la o procesiune din București: 

„Cred că Sfântul Ciprian are niște moaște erecte, de v’o 24 de cm, noduroase și vânoase, altfel nu-mi explic de ce se înghesuie toți alegătorii lui Firea la pupat…”, a postat vicepreședintele USR pe Facebook.

Este evidentă, așadar, „ideologia” candidatului USR Cluj pentru parlamentare, un luptător fățiș contra credințelor și practicilor religioase ortodoxe,contra cărora doar comuniștii au luptat mai destoinic.

Foto: Facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *