Peste 1000 de copii nu au locuri în creșele de stat din Cluj. E o problemă ce a devenit acută în ultimii ani. Chiar Emil Boc însuși susține că în capitala Ardealului lucrurile funcționează mai bine pentru tineri, iar populația va ajunge la 1 milion de locuitori. Din această cauză edilul clujean promovează ideea metroului și a trenului metropolitan. Din această cauză, studenții sunt atrași de orașul de pe Someș. Vorba aia, „la Cluj e altfel”. Chiar și cu un asemenea aflux de tineri, Primăria Cluj-Napoca, la a cărei cârmă trudește Emil Boc de 16 ani deja, este neputincioasă în privința ofertei de spațiu locativ pentru studenții de ieri, astăzi părinți. Chiar în asemenea condiții, administrația clujeană dă în folosință cca 90 de locuri – de locuri, nu de creșe și grădinițe – pe an în creșele clujene.
Ultima dumă, căci altfel nu o putem aprecia, se referă la anunțul recent al edilului clujean, prin care oferă soluții alternative la lipsa locurilor în creșe. Cum anume? Simplu, mai dă niște bani pentru plata bonelor părinților ai căror copii nu au încăput în nici o creșă de stat.
Discutăm de peste 1000 de copii. Cum sprijină Primăria tinerele familii? Nicicum.
Pe bună dreptate, o parte dintre părinți au ridicat o întrebare pertinentă:
dacă Primăria vine să sprijine financiar plata serviciilor oferite de o bonă, de ce nu ar sprijini și familiile ai căror copii au intrat în creșe private întrucât locurile din creșele de stat pur și simplu sunt foarte limitate? Despre cum se acordă, nu vă mai spunem… Știți și voi.
Deci, ce facem cu diferența de preț?
Dar haideți să facem un calcul simplu de tot:
o familie clujeană, doi membri, are un venit mediu de 4000 de lei pe lună.
Cât costă serviciile oferite de o bonă? Acestea se ridică la suma de 2000 de lei pe lună. Și acest tarif este unul variabil, iar costurile pot fi și mai mari.
Dacă ai de achitat o rată lunară sau o chirie de 1.400 de lei pe lună, să spunem, dacă mai ai de achitat facturile lunare, tot mai scumpe de la o lună la alta, plus cheltuieli curente care țin de coșul de consum – ei bine, toate acestea devin imposibil de rezolvat cu cei 2000 de lei rămași.
Cum trăiești cu 2000 de lei pe lună? Poate știe Emil Boc…
Altfel, în Cluj-Napoca, cel mai scump oraș din țară, este absolut imposibil pentru o familie cu un venit de 4000 de lei pe lună să-și permită serviciile unei bone.
Desigur, nu am amintit de cheltuielile pentru copil. Acestea bat orice socoteală…
Într-un asemenea moment critic, fără locuri în creșe, Emil Boc propune o consultare publică pentru un program alternativ prin care să sprijine familiile ai căror copii au rămas pe din afară. Ce poți să faci cu 200 sau 300 de lei, diferență pe care vine să o ofere Primăria, în condițiile în care serviciile unei bone sar de 2000 de lei?
Cum ar veni, o picătură în mare.
Cu alte cuvinte, în Cluj-Napoca nu îți permiți din punct de vedere financiar luxul de a avea un copil întrucât unul dintre cele mai bogate județe nu are programe de realizare a noilor creșe. Sau programele funcționează în reluare.
„Acest sprijin financiar va fi acordat în baza unei metodologii care să stabilească în mod clar condițiile de eligibilitate și criteriile sociale în funcție de care acest ajutor se poate obține, pentru a asigura suportul necesar pentru îngrijirea, creșterea, formarea, dezvoltarea și educarea copiilor”, anunță Emil Boc.
Deci, stați să vedeți: dacă nu îndepliniți criteriile de eligibilitate, rămâneți cu copiii acasă.
Iar acest program lansat de Emil Boc este similar celui prin care sprijină persoanele defavorizate de la Pata Rât pentru achitarea unei chiriii în Cluj-Napoca. După cum știți, nici un proprietar nu vrea să aibă de-a face cu Primăria și nici cu persoanele marginalizate. Programul este inutil și prea puțin funcțional.
Desigur, sunt suficienți clujeni care-l aplaudă pe Emil Boc, indiferent ce propuneri ar face acesta.
Dincolo de toate acestea, deocamdată, adică de vreo 3 ani încoace, avem prea puține creșe, prea puține locuri în grădinițe, prea puține programe cu adevărat sociale.
Avem, în schimb, multă reclamă.