Din oras

Boc taie în carne vie și amenință cu demiterea directorilor de școli care țin curtea școlii închisă. Va face LISTA RUȘINII. În 2019 a avut același discurs

În urma unei petiții inițiată de mai multe ONG-uri pentru deschiderea curții școlilor și în afara orelor de curs, primarul Emil Boc s-a supărat pe directorii de școli și a transmis, în ședința de Consiliu Local de astăzi, un mesaj dur pentru directorii unităților școlare. Cine nu deschide curtea școlii va fi demis. În 2019, Boc a ieșit public cu același mesaj, dar din păcate curțile școlilor au rămas închise și nici un director nu a fost demis.

O Hotărâre de Consiliu Local din 2009 prevede accesul liber al elevilor în curtea școlii și în timpul vacanțelor și în afara orelor de curs. Cu toate acestea, majoritatea școlilor nu permit accesul copiilor. Până la apariția petiției, în urmă cu aproximativ o săptămână, primarul Emil Boc nu s-a arătat deranjat că nu este respectată această Hotărâre. Acum, situația a devenit o adevărată problemă, la fel ca în 2019 când primarul a avut același discurs ca astăzi.

„Avem o hotărâre de Consiliu Local, dragi colegi, pe care vă rog să o invocați în toate discuțiile pe care le aveți cu vreo autoritate școlară din acest oraș. Este o Hotărâre votată de un Consiliu Local în 2009, care spune în articolul 1: se aprobă accesul liber al elevilor pe terenurile de sport din incinta unităților de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Cluj-Napoca, după următorul program: în perioada aprilie – octombrie, până la ora 20.00, în perioada noiembrie – martie, până la ora 18.00. Articolul următor: acest program se aplică inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică și în timpul vacanțelor școlare, în afara orelor de curs.

Înainte de a intra în ședință, am avut o discuție cu doamna inspector școlar general, Marinela Marc și am convenit două lucruri: ISJ la evaluarea directorilor care va avea loc în august și septembrie să țină cont de această Hotărâre de Consiliu Local și directorii care nu respectă prevederile acestei Hotărâri să fie demiși, în urma evaluării, potrivit legii. Avem susținerea doamnei Marinela Marc pentru respectarea acestei Hotărâri de Consiliu Local”, a declarat Boc.

Primarul le-a transmis consilierilor locali să se implice și ei.

„De asemenea, vă rog pe dvs acolo unde sunteți în Consiliile de Administrație ale școlilor să vă implicați. Nu suntem majoritari, dar unul de la primar, unul de la Consiliul Local pot reprezenta o voce consistentă și consecventă pentru a transmite mesajul Inspectoratului Școlar cu ocazia evaluării directorilor”, a punctat Emil Boc.

Mai mult, primarul este hotărât să facă și o listă a rușinii pentru directorii care nu lasă copiii în curtea școlii.

„Așa cum am făcut o listă a rușinii pentru firmele care nu își respectă termenele în realizarea lucrărilor din oraș, voi avea și o listă a directorilor de școli – lista rușinii școlilor care nu țin curțile deschise. Evident, cu probe, nu cu povești. Trebuie să se știe cine joacă în orașul ăsta cu comunitatea și cine joacă împotriva comunității”, a subliniat Boc.

Primarul a motivat de ce este benefic accesul copiilor în curtea școlii.

„Această decizie are beneficii pe multe planuri: sportul trebuie să fie încurajat prin orice mijloace, la orice vârstă pentru că de acum 2500 de ani știm că o minte sănătoasă se poate clădi doar într-un corp sănătos. Cu toții știm că România este campioană în Uniunea Europeană la capitolul obezitate la adolescenți. Sper ca perspectiva asupra sporturilor să se schimbe radical atât la nivelul Ministerului Educației, cât și al școlilor și al părinților. Am insistat ca ONG-urile care sprijină sportul sau cum a fost inițiativa pentru sport în curtea școlii să fie susținute financiar de Primărie. Am investit și investim consistent în infrastructura sportivă”, a conchis Boc.

Să ne amintim ce spunea Boc în 2019:

„Sunt convins că domnul Bonțidean (Marcel Bonțidean, șeful Poliției Locale Cluj-Napoca – n.red.) cu echipa sa vor face verificări la fața locului și vom aplica ceea ce am spus: până la demiterea directorului, combinată cu o constrângere financiară aferentă pe care Primăria va avea grijă să o aplice. Acel spațiu este al comunității noastre, nu este privat, este modernizat din bani publici. Curtea școlii nu a fost modernizată din banii directorului, ci din banii clujenilor. Aceste spații publice trebuie utilizate de către elevi, să facă mișcare, mai ales că avem cea mai mare rată a obezității din Uniunea Europeană la adolescenți!”, declara Boc, în 2019.

Petiția pentru deschiderea curților școlilor poate fi semnată AICI.

Citește și:

Copiii îi cer primarului Emil Boc dreptul la a bate mingea. A dispărut „spatele blocului” – au apărut dezvoltatorii imobiliari

Petiție pentru deschiderea curților școlilor. În 2019, Boc amenința directorii unităților de învățământ cu sancțiuni aspre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version