
Liberalii s-au adunat azi cu mic cu mare pentru a participa la depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din iunie. Cei din PNL Cluj s-au încolonat în spatele lui Buda, Boc și Tișe, însă după fețele lor nu părea că participa la un eveniment prea fericit.
Dacă Boc a mai schițat un zâmbet de complezență, Tișe a fost mai mereu încruntat, iar Buda era de-a dreptul plictisit. De altfel, Tișe a fost sărit de la declarațiile inițiale, pe motivul că el era responsabil să răspundă la întrebările presei, doar că nu a fost nicio întrebare. Acesta și-a spus punctul de vedere pe trepte, chiar înainte de a ieși din Prefectură.
Boc a fost și maestru de ceremonii, el coordonând această activitate, asta deși nu era la el „acasă” în Primărie, erau la Prefectură, iar de față era și șeful partidului, Daniel Buda.