Din oras

Boc și-ar numi un sinecurist în șefie și la Sala Sporturilor. Nu-i ajunge că Polivalenta e pe minus de la înființare. BONUS: în sport se cere fair play, nu nesimțire politică!

După ce, prin martie, directorului Direcţiei de Sport şi Tineret Cluj, Ovidiu Chifor (consilier local PSD în perioada în care exista USL), ne-a vorbit despre naționalizarea Polivalentei prin înfiinţarea unui așa-zis “complex sportiv naţional”, vine Emil Boc să ne zică că poate fi și vițăvercea, să ia el la municipiul Sala Sporturilor Horia Demian. Mare mingicar!

CITEȘTE: Cum ar putea scăpa de insolvență Cluj Arena și de spectrul falimentului “Polivalenta”? Prin “naționalizare”…

Din spatele unui microfon prietenos, așa cum obișnuiește Excelența Sa Șefu’ să comunice pentru a nu fi incomodat și întreruput în idei, acesta susține că e capabil să se ocupe și de Sala Sporturilor „Horia Demian” dacă Ministerul Tineretului şi Sportului ar pune în practică proiectul descentralizării din anul 2013:

„În proiectul de descentralizare din 2013 era prevăzută această măsură, de a se trece bazele sportive la autorităţile judeţene sau locale. Dacă se va continua acel proiect, atunci vom putea prelua Sala sporturilor, noi sau Consiliul Judeţean, vom vedea ce decide guvernul. Sala sporturilor „Horia Demian” ar fi mult mai modernă decât este acum. Nu e normal să nu ai ventilaţie; e un lucru mic, dar face diferenţa. Am fost la meciul Potaissei Turda şi am transpirat şi eu, ca toată lumea. Nu spun că sala nu este întreţinută, dar e nevoie de ventilaţie, de aer condiţionat. Dacă actualii administratori nu primesc bani, ce să facă? Noi am putea să ne implicăm, dar momentan nu putem finanţa, pentru că nu este în administrarea noastră. Princpiul descentralizării, care funcţionează în toată lumea civilizată, este că autoritatea locală e mai aproape de problemele cetăţenilor şi poate să le rezolve mai rapid”, a spus primarul Emil Boc, luni, la Realitatea FM.

Adică s-ar mai adăuga un tăietor-frecător de frunze politic pe lunga listă a directorilor din Primărie care fac nimic pe bani extrem de frumoși și de nemunciți!

CITEȘTE: Directori care conduc nimic, plătiți regește din banul public. Ce salarii fabuloase sunt achitate pentru sinecurile politice din Primăria Cluj-Napoca

CITEȘTE: Il rugam pe directorul adjunct al Polivalentei, pila udemerista pe nume Kinizsi Zoltan, sa mai treaca pe la job!

Păi bine, măi, Maestre, se poate? Adică Polivalenta o ține tot într-un faliment (să nu mai vorbim de CREIC și alte crash-uri pe bani publici) și tu vrei să iei și Sala Sporturilor? Asta ar fi una.

CITEȘTE: Cu Cluj Arena în faliment și spații sportive dezafectate în cartiere, Cluj-Napoca vrea să devină Oraş European al Sportului în 2018

CITEȘTE: Sinecura subțire de partid, cu faliment pe bani publici se ține: după Cluj Arena SA și societatea care administrează Polivalenta este în prag de faliment

CITEȘTE: După falimentul Cluj Arena, Sala Polivalentă SA se pregătește de crah!

CITEȘTE: Sala Polivalentă este în faliment. Noroc că se înghesie sponsorii să-i scoată pe sinecuriștii politici ai PNL Cluj din mizerie

A doua ar fi că nu ești decât un snob ranchiunos. Te-ai dus la meci la Potaissa, să te “vază” lumea, că s-a umplut sala, dar nu ai fost amabil și capabil să vii să le vezi pe fetele de la U când au jucat în finala de baschet de anul trecut cu SEPSI…

U Cluj, Măiestrică, nu Liviu Alexa Cluj! În sport se cere fair play, nu nesimțire și ranchiună politică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version