Analiza

Boc se războiește cu centralele de apartament ca să țină în viață o sinecură cu datorii de milioane de euro

„Nimeni nu se va mai putea dezvolta haotic, din perspectiva aceasta a noxelor. Toate blocurile noi fie se conectează la sistemul de termoficare, fie îşi montează centrale proprii. La blocurile cu minim şase apartamente va exista o singură centrală, nu şase centrale”, spunea Emil Boc în urmă cu câteva zile, după ce a anunțat că nu mai permite centrale termice de apartament la blocurile noi care se vor construi în perioada următoare.

Cei care locuiesc în blocuri vechi și au deja centrale termice rămân așa cum sunt, iar cei care locuiesc în blocuri vechi și sunt racordați la sistemul de termoficare pot să renunțe și să își monteze centrale individuale de apartament. Boc a declarat război doar viitoarelor construcții.

Pe termen lung, vrea să elimine centralele de apartament și să conecteze locuințele la sistemul de termoficare.

Regulamentul nou a fost postat, în 12 noiembrie, pe site-ul Primăriei și poate fi consultat de populație AICI.

Oficial, primarul motivează războiul cu centralele termice astfel: gradul mare de populare, reducerea poluării și atragerea de fonduri europene pentru modernizarea sistemului de termoficare.

Ce vrea de fapt Boc? Ne întrebăm dacă nu cumva este vorba de fapt despre dorința sa de a ține în viață Termoficare Napoca SA, o sinecură din care se înfruptă membrii de partid și despre mituirea electoratului cu subvenția la căldură. În Cluj-Napoca, doar 21.000 de familii mai sunt conectate la sistemul centralizat de termoficare, iar tendința nu este deloc favorabilă societății Termoficare SA, așa că Boc face tot posibilul să mențină sinecura. Boc vrea să aducă pe picior de egalitate locuitorul de la bloc cu infamul care locuiește la casă.

Datele financiare din ultimii ani raportate de Termoficare Napoca SA nu sunt deloc promițătoare din moment ce tot mai mulți clujeni se retrag de la sistemul de termoficare. Dacă se menține trendul descendent, liberalii lui Boc nu vor mai avea din ce să se înfrupte.

Anul trecut, Termoficare Napoca SA a înregistrat 13,2 milioane euro cifră de afaceri și 309 mii euro profit. În 2019, avea 13,3 milioane euro cifră de afaceri și 130 mii euro profit. În urmă cu trei ani, a rulat 13,3 milioane euro cifră de afaceri și a avut pierderi de peste 1,5 milioane euro. În urmă cu patru ani, Termoficare Napoca SA a făcut profit de doar 2.200 euro.

De-a lungul ultimilor zece ani, compania Primăriei a avut fie pierderi de sute de mii de euro fie profit de cel mult 457 mii euro (în 2012).

Compania Primăriei avea, anul trecut, datorii de aproape 6 milioane euro, în urmă cu doi ani datoriile erau de peste 6,7 milioane euro, iar în urmă cu trei ani, erau de peste 7,3 milioane euro. În 2010, Termoficare Napoca SA avea datorii de 8,6 milioane euro.

Anul trecut, Termoficare Napoca SA avea un număr mediu de 90 de angajați, față de 87 în 2019 și 82 în 2018.

Din Consiliul de Administrație al Termoficare Napoca SA fac parte Emil Miron, Radu Ioan Munteanu, Călin Vasile Forna, Szasz Stefan Rudolf, Alexandru Coroian. Asociat unic este Municipiul Cluj-Napoca.

Emil Miron este angajat la Termoficare din 1991 când a început ca contabil șef, apoi după un an a ajuns director economic. A ocupat această funcție până în 1993 când a ajuns director general. Din 1995 până în 2001 a fost manager al companiei, iar din 2001 ocupă funcția de manager general.

Radu Ioan Munteanu este fostul rector al Universității Tehnice Cluj-Napoca.

Călin Forna este director în Primăria Cluj-Napoca, este căsătorit cu Maria Forna, consilier județean PNL.

Alexandru Coroian este director al Cluj Innovation Park SA, societatea Primăriei care administrează Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative și Centrul de Sprijinire a Afacerilor TEAM.

În acest moment, prețul gigacaloriei în Cluj-Napoca este de 450 lei, din care 213 lei este subvenția asigurată de Primăria Cluj-Napoca, potrivit reprezentanților administrației locale. Prețul nu a mai fost modificat din 2018. În urmă cu trei ani, prețurile au fost modificate la solicitarea Termoficare Napoca SA.

„În urma scăderii numărului de clienţi din cauza debranşărilor de la serviciul centralizat de furnizare a agentului termic şi, implicit, a scăderii producţiei livrate, s-a redus şi gradul de încărcare al cazanelor, ceea ce a dus şi la scăderea randamentelor şi la creşterea consumurilor specifice la gazele naturale. Totodată, în acest interval, au crescut preţurile materialelor pentru întreţinere şi reparaţii şi am avut parte de ierni blânde, astfel că s-a redus producţia de energie termică. RAT înregistrează pierderi, iar prin aprobarea noilor tarife se asigură acoperirea parţială a pierderilor”, spuneau reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca, în 2018.

Dacă în 2018 situația arăta așa, vă imaginați cum este acum. Pe durata celor trei ani, clujenii au continuat să se debranșeze astfel încât doar 21.000 de familii mai sunt racordate la sistemul public de termoficare. În 2018, 26.500 de familii erau racordate la sistemul public de termoficare. Bineînțeles că trendul se va menține și în următorii ani, tocmai de aceea primarul Emil Boc a lansat cu disperare noul regulament.

Pe site-ul companiei, la rubrica „Realizări proiecte” nu mai apare nicio investiție nouă din perioada 2004-2009. Fie site-ul nu este actualizat, fie într-adevăr nu s-a mai făcut nimic. Ziar de Cluj a solicitat astăzi, lista completă a investițiilor făcute de Termoficare Napoca SA în ultimii zece ani. Vom reveni cu răspunsul transmis de reprezentanţii Primăriei.

De asemenea, Ziar de Cluj a solicitat și valoarea completă a subvențiilor pe care Termoficare Napoca SA le-a primit în ultimii zece ani de la bugetul local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *