FOTOGRAFILA

Boc se arată extaziat la emisiunea lui de chitanţier de cât „verde” OSĂ „explodeze” în parcurile drujbălite şi dalate de „doreii” săi

”Parcul Armătura este o surpriză foarte plăcută. Abia aștept căldura să vedeți când va exploda verdele ăla, pentru că acolo va fi foarte mult verde. Ceea ce vedeți acum cenușiu, pe acolo va fi verde în câteva săptămâni bune. Va fi o explozie de verdeață într-un parc abandonat și uitat de lume. Parcul Armătura este un obiectiv frumos cu care ne vom mândri. Va fi gata în luna iunie sau chiar mai repede”, a declarat primarul Emil Boc, lăsat să vorbească singur din faţa unui microfon prietenos la una dintre emisiunile sale de chitanţier unde îşi face PR mincinos pe banii noştri.

Fireşte, niciunul dintre moderatorii-decor al acestor emisiuni de chitanţier (facturate din banii noştri) nu l-a pus în încurcătură pe Boc cu privire la realităţile semnalate în teren (REALITATEA) de către clujenii ”isterici”, „imbecili”, „iubitori de noroi” şi „hârburi” care „se pot muta la ţară”, „dacă nu le convine”. Sunt fleacuri „isterice” faptul că vegetația veche a fost distrusă. Doar Însuşi El, Primarul şi Maestrul şi-a îmbrăcat costumaşul de gală şi pantofiorii să se tragă în chip cum plantează cu mânuţele şi lopăţica lui unul dintre cei 1001 pomi în plus.

Comunitatea ”Someșul nostru” a semnalizat neregulile pe care le-a identificat la toate lucrările pe unde a trecut cu dala şi drujba viziunea vizionarului nostru Primar. ONG-iștii spun că ”în ciuda plantărilor unor copaci care vor da umbră peste ani buni, s-au tăiat spre sute de copaci și multă vegetație s-a distrus”.

Dar să ne uităm la ce a fost şi ce este şi să ne închipuim explozia de „verde” a noului gri-dală-a-la-Cluj.

Veniţi de luaţi „verde” de la Boc. Urmează să vizităm şi oropsita Pădure a Clujenilor, să vedem cât s-a mai hâit, cât s-a mai înverzit…

Exit mobile version