In vizor

Boc o ține pe a lui: taximetriștii pot circula doar pe banda dedicată de pe Titulescu

Primarul Emil Boc susține în continuare că accesul taximetriștilor este permis doar pe banda dedicată transportului în comun din Gheorgheni de pe strada Nicolae Titulescu, asta deși taximetriștii susțin că instanța le-a dat dreptate și că pot folosi oricare bandă dedicată din oraș. 

„Comisia de circulație a stabilit deocamdată că accesul este permis doar pe Titulescu, vom vedea și pe celelalte când traficul ne va permite pe baza unei analize în Comisia de circulație”, a declarat Emil Boc.

Taximetriștii clujeni susțin însă că și-au câștigat dreptul de a circula pe benzile dedicate mijloacelor de transport în comun, având legislația de partea lor dar și două sentințe civile favorabile. Unul dintre taximetriștii care a fost amendat de către polițiști pentru că se deplasau pe banda dedicată transportului în comun a contestat în instanță procesul verbal prin care a primit amendă, iar Tribunalul Cluj i-a dat câștig de cauză. 

„În conformitate cu prevederile articolului 20 pct .5 din Legea 38/2003 conform căruia „Taxiurile pot circula în localităţi pe pistele special amenajate pentru mijloacele de transport auto în comun, fără a perturba circulaţia acestora. De asemenea, legea 38/2003 nu condiționează circulația pe aceste benzi de faptul ca taximetrele se află pe sau la acel moment”, potrivit taximetriștilor. 

Se pare că în acest moment totul rămâne la latitutinea polițiștilor care vor alege să îi amendeze sau nu pe taximetriști atunci când îi vor surpinde pe benzile dedicate. Însă existând deja două cazuri în care instanța a anulat astfel de amenzi, pare destul de clar că declarațiile primarului Emil Boc nu sunt acoperite de prevederile legale. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *