Cooltura

Boc nu a mișcat un deget pentru firmele din Cluj, dar vrea bani europeni pentru UNTOLD și TIFF

Primarul Emil Boc nu a făcut nimic pentru firmele clujene, în schimb pledează să li se dea bani europeni festivalurilor, deci și UNTOLD și TIFF. Ideea de a primi bani europeni festivalurile din Cluj a fost avansată ieri, când Boc a precizat că este posibil ca aceste evenimente să nu mai aibă loc anul acesta în condițiile în care celelalte țări europene au anulat marile festivaluri.

„În ce ne privește depinde totul de cum va arăta, după 15 mai, situația epidemiologică. Suntem conștienți că este un risc major pentru răspândirea virusului, de aceea e posibil ca aceste evenimente să nu se mai desfășoare. UNTOLD și Electric Castle nu au fost încă anulate, dar așa cum am spus, totul depinde de cum vor evolua lucrurile până în 15 mai”, a comentat Boc pentru Digi24, potrivit g4media.ro.

Edilul Clujului a mai spus că unele țări precum Danemarca, Italia, Belgia sau Suedia au luat măsuri serioase pentru a sprijini financiar industria culuturală și de divertisment, având în vedere că acest sector se confruntă, în acest moment, cu pierderi de milioane de euro.

„În cazul unor festivaluri din alte țări s-a luat decizia amânarea lor pentru anul viitor, autoritățile dispunând ca biletele să poată fi reutilizate. În felul acesta, organizatorii nu trebuie să returneze/ramburseze biletele, pentru că ei sunt oricum afectați de pierderi semnificative și trebuie găsite niște măsuri pentru a fi sprijiniți”, a comentat Boc.

În opinia edilului clujean, festivalurile nu trebuie tratate ca „cenușăreasa”, pentru că produc venituri importante, „fiind sursă semnificativă pentru PIB-ul României”.

„E putin probabil să mai aibă loc un festival ca Untold, dar subliniez că autoritățile trebuie să vină cu măsuri ca formă de sprijn pentru această industrie care oferă locuri de muncă. Industria aceasta e o sursă importantă pentru PIB. Din fonduri europene se poate asigura sprijn pentru susținerea acestui sector important”, a conchis Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *