Rautacisme

Boc face din nou exerciţii de imagine pe bani de aruncat. Adică publici

Banii publici sunt irosiți într-o veselie de Primăria Boc, cu precădere în campania electorală. Cu puțin timp înainte de data alegerilor locale, Emil Boc promova pe rețelele sociale o nouă „premieră în Cluj-Napoca”: senzorii care identifică locurile libere de parcare din zona istorică a orașului – strada Mihail Kogălniceanu și ulițele adiacente – spațiu ce urmează să devină în viitorul îndepărtat de apropiat, zonă pietonală, pe bani europeni. Senzorii montați astăzi din bani publici vor dispărea mâine, pentru a face loc investițiilor europene. 

Senzorii care identifică lipsa locurilor de parcare pe străzile Kogălniceanu și Emmanuel de Martonnne au fost numai buni pentru a sparge niște bani publici. 

senzorii identifică nu doar locurile lipsă de parcare din municipiul Cluj-Napoca, ci și golurile din bugetul public din cauza proiectelor pompieristice, inaugurate „în premieră națională”

Oricum, cât de curând, buldozerele primăriei de la Diferit vor intra în zona istorică a Clujului pentru a o nivela până la pietonalizare, dar pe alți bani, de această dată europeni. 

Dar pentru a demonstra că banii publici prind cel mai bine în campaniile electorale, reprezentanții administrației locale au fost dispuși să monteze o serie de senzori, doar-doar să mai apuce primarul o inaugurare, „în premieră națională”, cum ne-a obișnuit deja. 

Din păcate, „premiera națională” a ținut taman cât de-o inaugurare în campania electorală: în noul an, frumoasa zonă istorică a Clujului va intra într-un proces amplu de prefaceri sub expertiza aceleiași firme cu care administrația locală colaborează la toate proiectele din oraș: Diferit SRL. 

Iar în contextul pietonalizării străzii Kogălniceanu și a străduțelor din împrejurimi – autorizația de construcție a fost eliberată deja – senzorii extraordinari montați în campania electorală vor fi spulberați, după cum și fondurile publice investite în această „premieră națională” se vor fi dovedit a fi irosite fără jenă. Și fără folos. 

„Odată cu implementarea acestui proiect unic în România, Primăria Cluj-Napoca face un nou pas în domeniul utilizării tehnologiei pentru creșterea calității vieții cetățenilor în municipiu. De asemenea, urmărim să consolidăm poziția Clujului de Hub european de digitalizare și inovare. (…).

Câștigătorul licitației pentru implementarea noului sistem de parcare în zona centrală este Telekom România Communications, cu subcontractantul clujean Life Is Hard. 

Valoarea contractului este de 956.026 lei (fără TVA), nota Emil Boc în urmă cu o lună de zile, atunci când lansa premieră națională prin montarea unor senzori ce vor deveni odată cu pietonalizarea zonei, cât se poate de inutili. 

Cu doar câteva zile înaintea de montarea senzorilor inutili pentru identificarea parcărilor lipsă din oraș, primarul Boc lansa proiectul: Cluj-Napoca oraș pentru pietoni, prin care anunța licitația pentru pietonalizarea zonei Kogălniceanu. 

CITEȘTE ȘIPietonii, măguliți în campania electorală: proiectul de pietonalizare a zonei Kogălniceanu a fost scos la licitație

Într-un mod de operare specific administrației locale, proiectele de modernizare se dovedesc a fi inutile prin irosirea banilor publici și anularea „premierelor naționale” prin noi proiecte bombastice, din nefericire, executate de aceleași firme de casă și exact în același perimetru. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *