Din oras

BOC, despre cele 13 centre de vaccinare din Cluj-Napoca: „Costurile cele mai mari sunt legate de plata personalului”. Cheltuieli de 4 milioane de euro și peste 400 de cadre medicale implicate

Dacă alte municipii au anunțat deja detalii privind desfășutrarea procesului de vaccinare, clujenii așteaptă încă detalii privind modul de funcționare a centrelor de vaccinare anunțate de autoritățile locale: doar în municipiul Cluj-Napoca vor funcționa 13 centre de acest fel. În schimb, primarul Emil Boc și-a rezervat dreptul de a face câteva dezvăluiri privind complexitatea procedurii de vaccinare ce va debuta vineri, 15 ianuarie 2021. Astfel, potrivit primarului Boc, sunt necesare peste 400 de persoane ce urmează să fie antrenate în acest proiect, iar cheltuielile se ridică la 4 milioane de euro. 

Centrele de vaccinare ce vor fi deschise la Cluj presupun nu doar costuri financiare considerabile, ci necesită și implicarea unui număr mare de medici, asistente și registratori medicali.

După cum apreciază primarul Emil Boc, în cele 13 centre de vaccinare din Cluj-Napoca necesarul de personal medical se ridică la câteva sute de persoane. 

„Nu spun că nu suntem pregătiți. Noi suntem pregătiți. 

De exemplu, din decembrie am lucrat la identificarea centrelor de vaccinare și sunt 13 centre pe raza municipiului Cluj-Napoca: 11 sunt pregătite de Primărie, 2 sunt pregătite de unitățile sanitare. 

Cele 11 centre pe care Primăria le pregătește, ele, luni, vor fi funcționale pentru a putea exercita activitatea de vaccinare. 

Asta ce înseamnă? Că noi am lucrat la pregătirea cu dotarea, la achiziționarea celor necesare. Și vă spun că este o muncă nu ușoară…”, a declarat primarul Emil Boc în cadrul unei intervenții telefonice la un post de radio local. 

De asemenea, acesta a explicat costurile aferente funcționării celor 13 centre de vaccinare din Cluj-Napoca prin necesitatea antrenării unui număr mare de personal medical în vederea asigurării permanenței acțiunii de vaccinare. 

„Pot să vă spun așa: în primul rând, costurile cele mai mari sunt legate de plata personalului. 

Vreau să știți că pentru 11 centre, pentru care Primăria răspunde, e nevoie de 11 medici coordonatori. Adică fiecare unitate trebuie să aibă un medic coordonator care răspunde practic de tot ce se întâmplă. 

După care, sunt medici care stau și asistă și înainte, și după ce se întâmplă în partea de vaccinare, acordă ajutor dacă este cazul, pentru asta sunt 44 de medici necesari. 

Pentru că noi avem necesarul pe două schimburi: schimbul 1 și schimbul 2, pentru că procesul de vaccinare e toată ziua. 

După aceea sunt 220 de asistente medicale, pentru că este o etapă înainte de a intra la vaccin, o etapă de vaccinare, o etapă post-vaccinare, care trebuie să asigure conform metodologiei, stabilită prin Ordin al Ministerului Sănătății.

Mai sunt 132 de registratori medicali, adică cei care îți iau datele, îți verifică planificarea în platformă îți emit dovada de vaccinare, emit a doua dovadă de vaccinare pe care o primești, înscriu și îți iau acceptul și consimțământul pentru vaccinare, deci un întreg proces în centrele acestea de vaccinare. 

Și în total sunt 407 persoane care sunt implicate. Și nu e ușor să-i găsim: vă spun cu toată sinceritatea. 

Acum, în prima parte, nu va fi la fel de complicat. Prima parte înseamnă până începe școala, pentru că putem utiliza o parte din personalul medical care este astăzi la cabinetele școlare, de la școli și licee. Și putem să îl utilizăm aici. 

După ce încep școlile va trebui să căutăm alt personal, să completăm, pentru că trebuie să fie și la școală. 

Tot costul ăsta și sumele prevăzute, deci la medicul coordonator, la medici, este 100 de lei pe oră, la asistentele medicale este 50 de lei pe oră, la registratorii medicali e 25 de lei/oră. Toate aceste sume calculate pe zi, pe 6 luni în ansamblu, cât contăm că va dura minim această perioadă de vaccinare, se ridică la 18876… adică la 3,9 milioane de euro. 

Deci, numai partea de personal, repet, așa, făcute brut, calculate după date, ne costă atâta. 
La aceasta mai vin cheltuieli care sunt colaterale, cu dotarea centrelor, de exemplu. 

Adică, aici ai nevoie de 11 frigidere cu termostat și termometru de interior, 11 paturi de consultație, 400 de scaune pentru vaccinare, 74 de mese, 22 dispensere pentru dezinfectat. 

Acolo începe: 6.000 de litri de dezinfectant, partea care ține de consumabile, 13 calculatoare, 13 scannere, listare-printing. Se estimează că vor fi listate aproximativ 1,5 milioane de pagini. Pentru că aproximativ 7 pagini va avea o persoană, în cele două etape de vaccinare. 

Da, gândiți-vă: trebuie să-i dai țidulă după prima vaccinare, țidulă după a doua vaccinare, țidulă pe care semnează consimțământul, țidulă prin care îi faci analizele de bază”, a explicat Emil Boc. 

De asemnea, cheltuielile vor presupune și asigurarea serviciului de curățenie continuă. 

Cu o zi înainte de debutul procesului de vaccinare, autoritățile clujene nu au publicat încă, până la acest moment, detalii concrete privind desfășurarea activității de vaccinare.  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *