Din oras

Boc a rezolvat problema cimitirelor doar la nivel declarativ

Lipsa locurilor de veci in oras e o problema care cere rapid o rezolvare, asa cum stie si primarul Emil Boc. Ieri, edilul a gasit doua variante salvatoare pentru amenajarea unui nou cimitir – una in Borhanci, una in Lomb. Terenul din Borhanci, spun arhitectii, nu e cel mai potrivit, iar pentru cel din Lomb se fac planuri fara baza.

In conferinta de presa sustinuta ieri, primarul Emil Boc vorbea despre posibilitatea amenajarii unui nou cimitir in Lomb, pe un teren de 19,9 hectare care apartine Bisericii Romano-Catolice.

„Dupa datele pe care le am la Primarie, mai rezistam vreo doi ani de zile cu cimitirul de pe Valea Chintaului si cu locurile pe care le avem in Manastur si prin centru”, a declarat Emil Boc.

In aceeasi conferinta s-a vorbit si despre un eventual cimitir in Borhanci, pe o suprafata de 40 de hectare. Se pare, insa, ca acest teren nu este cel mai potrivit pentru amenajarea unui cimitir.

„Terenul din Borhanci are vizibilitate si un potential mult mai bun. Nu as risipi terenul ala in acest sens”, spune Adrian Borda, sef de proiect Planul Urbanistic General.

Borda a declarat pentru Ziar de Cluj ca terenul din Lomb a fost o locatie propusa de administratia anterioara, preferata pentru noile planuri ale municipalitatii.

„Ca suprafata, se apropie de dimensiunea cimitirului central, nu are vizibilitatea cimitirului din Manastur si are foarte multe avantaje: acolo nu e nevoie de investitii publice, iar Biserica Catolica isi inchiriaza o proprietate”.

Conform sefului de proiect PUG, Biserica Catolica vrea sa utilizeze acel teren pe baza unui protocol cu Primaria, fara costuri de administratie, cu management privat.

„Nu e treaba noastra sa intram in detalii de management”, a mai spus Adrian Borda.

Socoteala din Primarie nu se potriveste cu cea din Lomb

Numai ca reprezentantii Protopopiatului Romano Catolic nu stiu despre aceasta intelegere. Epitropul Orosz Krisztofer spune ca Primaria nu a initiat nicio discutie despre amenajarea unui eventual cimitir in Lomb.

„Nu am primit nimic oficial din partea lor. Terenul exista, e teren agricol, dar ca sa existe si un parteneriat trebuie sa se ia o decizie in consiliul parohial. Asta inseamna ca se va organiza o sedinta de consiliu, lucru care necesita timp”, a declarat epitropul pentru Ziar de Cluj.

sursa foto: www.geolocation.ws

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version