Din oras

Boc a intrat în 2022 cu aceleași povești: metrou, centură, tren metropolitan. În ce stadiu au ajuns cele trei mega proiecte

Ca de fiecare dată, Emil Boc își prezintă prioritățile la început de an. Ziar de Cluj este atent de fiecare dată la promisiunile primarului și vi le arată și dumneavoastră, cititorilor, astfel încât la final de an să tragem linie și să vedem câte promisiuni au fost respectate. Anul acesta, la fel ca anul trecut, Boc a ieșit public cu aceleași povești: metrou, centură metropolitană și tren metropolitan.

Centura metropolitană despre care primarul Emil Boc spunea în urmă cu nici două săptămâni că nu sunt bani a ajuns acum pe locul 3 pe o listă de priorități pentru finanțare a Guvernului. Poate fi ca o frecție la picior de lemn acea listă din moment ce vizează perioada 2020 – 2030. Metroul a avansat atât de mult încât a ajuns la etapa semnării unui protocol cu Primăria Florești, iar trenul metropolitan ar putea avea anul acesta aprobați indicatorii tehnico-economici.

„Metroul – vom încheia împreună cu Floreștiul un protocol prin care comuna Florești va mandata Primăria Cluj-Napoca pentru a demara și derula procedurile de licitație în vederea realizării acestui obiectiv. Termenul este 17 ianuarie 2022 de a trece prin Consiliul Local aceste protocoale de colaborare la fel cum am colaborat și anterior atât pe trenul metropolitan cât și pe metrou. După aceea vom lansa licitația de realiare a metroului. Așa cum am spus, 2022 este anul de lansare a licitației după finalizarea tuturor procedurilor cu Ministerul Transporturilor care este ordonatorul principal de credite, iar Clujul și Floreștiul sunt beneficiarii acestui proiect”, a declarat Boc, într-o conferință de presă.

Despre centură Boc a precizat că proiectanții vor intra pe lista rușinii dacă nu respectă termenul. Aceștia au solicitat o prelungire din cauza complexității proiectului.

„În privința centurii metropolitane, termenul de finalizare a documentației este 31 martie 2022 după care urmează aprobarea la Ministerul Transporturilor și apoi la Guvern pentru a demara procedurile ca în cazul metroului. După aceea va fi realizată licitația de execuție. Am prelungit termenul cu trei luni, la solicitarea proiectanților. Le atrag atenția în modul cel mai elegant și politicos cu putință că vor intra pe lista rușinii dacă termenele pe care și le-au asumat nu le respectă. Eu înțeleg complexitatea proiectului dar ei trebuie să facă din acest proiect o prioritate”, a spus Boc.

După ce anul trecut, primarul se plângea că nu sunt bani pentru centura metropolitană, acum a ieșit la rampă cu un anunț aparent optimist.

„Vestea bună în legătură cu centura este că la sfârșitul lunii decembrie, chiar în ultima zi a anului, a fost aprobat în Guvern planul investițional al infrastructurii de transport 2020 – 2030. Vreau să știți că centura metropolitană este pe locul 3 din 12 proiecte ca prioritizare. Pe primul loc este A1 Timișoara – Aeroport – Traian Vuia, pe poziția 2 este A8 Lețcani Vest – Centura Iași, iar pe 3 este centura metropolitană Cluj-Napoca în privința priorității de finanțare din fonduri europene și naționale. Asta ne arată că discuțiile pe care le-am purtat cu Guvernul au fost pragmatice și cu rezultat”, a declarat Boc.

Trenul metropolitan, un alt proiect despre care primarul tot vorbește de ani de zile, se află și anul acesta pe lista priorităților lui Boc.

„Trenul metropolitan are același parcurs anul acesta: finalizarea studiului de fezabilitate și aprobarea indicatorilor tehnico-economici în Guvern și lansarea licitației. Aceste două etape pot fi parcurse în 2022 astfel încât și el să beneficieze de finanțare din fondurile structurale, unde trenurile metropolitane sunt finanțabile”, a precizat primarul.

Pe listă se află și conectarea orașului la autostradă. Teoretic, la sfârșitul lui 2023 ar trebui să fie gata această investiție.

„În privința conectării Clujului la autostradă. În 28 decembrie a avut loc dezbaterea pentru avizul de mediu. În ianuarie, la Guvern vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici și sperăm că în februarie vom avea Hotărârea de Guvern cu privire la conectarea Clujului la autostradă și de lansare a licitației. Termenul de execuție este un an. Sfârșitul lui 2023 ar trebui să ne găsească cu această centură finalizată și va avea un impact major asupra Clujului – tot traficul care vine acum prin Baciu, pe bulevardul Muncii ca să meargă la Bistrița sau la Baia Mare nu va mai veni prin Cluj-Napoca ci pur și simplu se va descărca pe autostradă, pe DN1 după care prin centura Vâlcele – Apahida va merge spre Bistrița, respectiv Baia Mare. Este un obiectiv care are finanțarea asigurată și a intrat în acest circuit de dezvoltare”, a conchis Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *