Din oras

Bildea acuza Primaria ca a dat bani pe ascuns festivalului Peninsula

Contractul Primariei Cluj-Napoca cu organizatorii de anul trecut ai Festivalului Peninsula incinge spiritele. Consilierul PNL Ioan Bildea acuza Primaria ca a investit sume importante de bani – peste 250.000 de euro – in repararea dumului catre Valea Garbaului, doar pentru a sustine festivalul de muzica.

Bildea a declarat astazi ca a solicitat Primariei Cluj-Napoca sa faca public contractul semnat anul trecut intre institutie si organizatorii festivalului de muzica, pentru a se vedea, cu exactitate, cati bani au fost promisi organizatorilor si in ce fel de conditii.

Contractul la care se face referire a fost semnat pe o perioada de trei ani. Bildea mai spune ca pentru  repararea drumul care duce la Valea Garbaului s-a cheltuit peste 250.000 de euro, suma fiind inclusa in contractul de intretinere a strazilor pe 2013, pentru a masca, astfel, finantarea primariei catre organizatori.

“Initial, era vorba de 150.000 de lei doar pentru festival, apoi a mai aparut o suma pentru amenajare teren, undeva intre 50 si 60 de mii de euro, nu stiu exact, doar din presa am aflat. Pe langa asta, mai este o suma despre care nimeni nu a vorbit. Pentru a repara drumul pana acolo si pentru a-l moderniza, s-au cheltuit si acolo  in jur de 250.000 de euro. In urma acestei intelegeri s-au facut niste angajamente din fonduri publice si noi nu stim exact cine a semnat, cu cine a semnat domnul Boc – organizatori, detinatori ai brandului. Pe de alta parte, primarul ne anunta ca obliga in continuare clujenii sa plateasca, dar nu stim pentru ce eveniment. Boc refuza sa faca public un simplu contract sau intelegere, in timp ce se lauda ca are cea mai transparenta primarie din tara”, a spus Bildea.

Viceprimarul Anna Horvath neaga acuzatiile consilierului PNL, spunand ca nu stie de investitia de 250.000 de euro, care s-ar fi facut pentru reparatia drumului.

“Nu este adevarat. Din cate stiu , conceptul de viabilizare a inclus si plombarea drumului, adica toate cheltuielile au fost incluse in acea suma, de 50.000 de euro. Mai mult, toate aceste cheltuieli trebuiau facute de mult, in conditiile in care asteptam ca Guvernul sa construiasca aici locuinte”, a declarat viceprimarul.

Anna Horvath a mai promis ca se va asigura ca reprezentantii primariei sa raspunda si sa puna la dispozitia consilierului local acest contract, deoarece nu este “un secret de stat”.

Reprezentantii biroului mass-media au promis ca vor da un raspuns oficial privind contractul cu Festivalul Peninsula.

 Foto: transilvaniareporter.ro

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *