Justitie

Bietul Cătălin Cherecheș, ”cineva l-a păcălit să plece din țară” – aceasta este strategia apărării lui. Avocații acuză că intervenția autorităților germane a fost ”exigentă”

După ce au frecat-o ani de zile în procesul de corupție al ex-primarului Băii Mari, Cătălin Cherecheș, cu tot felul de făcături, găselnițe și portițe legale, inclusiv cu un ”infarct” și o ”nuntă”, avocații lui pun la cale o nouă mascaradă: ”clientul” a fost ”păcălit să plece din țară”. Doar din întâmplare avea la el un act emis de statul Italian. Și din altă întâmplare s-a folosit la graniță de substituire de persoană, folosind actul de identitate al unei rude cu care semăna. ”Clientul” e băiat cuminte, o victimă permanentă a sistemului. Chiar și în cazul arestării din Ausbruch, ”clientul” nu s-ar fi opus reținerii sale, în momentul în care a fost capturat, iar intervenția autorităților germane a fost ”exigentă”. Că cică ”există un martor, o persoană” care zice așa. Cel puțin așa susține avocatul acestuia, Răzvan Doseanu.  Cel care încă mai așteaptă strămutarea cazului ”clientului” de la Curtea de Apel Cluj, în urma unei decizii pe care are să o dea Înalta Curte de Casație și Justiție în 7 decembrie.

Avocatul lui Cherecheș susține că intervenția polițiștilor a fost brutală și astfel ar fi fost rănit fostul primar, care între timp și-a angajat avocat și în Germania.

  • „Am înțeles că este confirmat inclusiv de altă persoană, care am înțeles că a fost prezentă la momentul respectiv, este exclusă o opoziție, o sustragere de la încătușare a domnului Cherecheș.
  • Se pare că a fost o intervenție directă a autorităților germane oarecum mai exigentă, date fiind informațiile că domnul Cherecheș ar fi o persoană care a părăsit în anumite condiții teritoriul României și probabil dumnealor nu au vrut să riște”, a declarat pentru Digi 24 avocatul Răzvan Doseanu.

În încercarea sa de a scăpa de închisoare în România, strategia lui Cherecheș ar urma să fie că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, dată fiind situația de incompatibilitate în care s-a aflat unul dintre membrii completului de judecată care a dat sentința în apel.

  • „În esență este vorba despre aprecierea ca fiind încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al domnului Cătălin Cherecheș, dată fiind situația de incompatibilitate în care s-a aflat unul dintre membrii completului de judecată care a dat sentința în apel”, a mai spus avocatul, conform Digi 24.

Acesta mai susține că Cherecheș ar fi fost sfătuit greșit să fugă din România: „Tare mă tem că cineva l-a păcălit pe domnul Cherecheș să plece din țară”.

Ce-am mai râs! Mno, avocatul trebuie să și muncească de banii pe care-i încasează.

Cât de mult s-ar putea prelungi extrădarea lui Cherecheș

Fostul primar al municipiului Baia Mare a refuzat să îşi dea acordul pentru extrădare simplificată, a mai declarat, duminică, avocatul acestuia, Răzvan Doseanu.

  • „Cătălin Cherecheş refuză să îşi dea acordul pentru o extrădare simplificată. Am discutat cu avocatul său din Germania şi acesta spune că, în situaţia unei extrădări fără o procedură simplificată, aceasta poate dura între 3 şi 6 luni de zile. În aproximativ 5 zile, Cătălin Cherecheş urmează să fie transferat la un loc de detenţie din Munchen”, a spus Răzvan Doseanu, potrivit Agerpres.