Din oras

Benzinăria Socar își asumă în totalitate vina pentru incidentul cu umbrela de terasă și își prezintă scuzele

În cadrul unui material publicat la data de 22 mai, Cluj sută la sută a semnalat faptul că la filiala Socar din Cluj-Napoca, o clientă a fost în pericol de a fi lovită de o umbrelă de terasă care nu a fost prinsă cu nituri în beton. Ironia situației este că femeia a luptat cu o boală necruțătoare și a supraviețuit, dar ar fi putut muri lovită de o umbrelă frumoasă, sub ochii angajaților Socar. Firma a montat umbrelele de terasă, grele de cel puțin 50 de kilograme, fără să fie ancorate. La o rafală mai puternică de vânt, aceste umbrele se pot răsturna peste un copil sau un adult, iar riscul de a muri este destul de mare, ținând cont de greutatea lor.

Conducerea companiei Socar a luat act de incident în această săptămână și ne-a transmis următorul comunicat, prin care pezintă scuze clientei public și ne asigură că au rezolvat problema:

,,Compania SOCAR a luat notă despre incidentul din stația deținută la Cluj și pe această cale dorește a își exprima în mod oficial punctul de vedere destinat clienților săi. 
În esență, evenimentul din data de 19 mai 2017 a avut loc ca urmare a unui viciu de montaj, necunoscut de companie până la momentul producerii evenimentului, și care a favorizat în condiții de furtună spontană căderea unei umbrele poziționate pe terasa stației. 
În urma acestui eveniment, compania doreste a își asigura clienții că nu stă in pasivitate și că de fiecare dată ia toate măsurile necesare, în regimul de urgență impus de specificul unui astfel de eveniment. Compania are în vedere consecințele nefaste pe care le-ar putea produce un astfel de incident, pe care le conștientizează și dorește să le evite pe viitor.  

Conducerea Companiei doreste a prezenta în mod oficial scuze clientei noastre aflate la fața locului la momentul producerii evenimentului. Din fericire, incidentul nu a decurs cu vătămarea nici unei persoane, dar pentru companie reprezintă un subiect de analiză pentru care va emite un plan de conformare specific unor astfel de riscuri. 
Cu toate acestea Compania își asumă faptul că pentru clienții expusi unor astfel de incidente, chiar dacă nu suferă efecte negative constând în vătămări corporale, aceștia rămân pasibili a fi afectați cel puțin pe plan emoțional. 

În situația dată, reacția personalului, la rândul său posibil afectat pe plan emoțional de evenimentul produs, a fost concentrată pe a înlătura efectele imediate ale incidentului si s-a limitat la a adresa celor afectati scuzele cuvenite fără a întreprinde alte acte de solicitudine. 
Compania a înțeles și și-a asumat în toate discuțiile avute cu clienta efectele majore care s-ar fi putut produce si regretă că un client al stației SOCAR s-a aflat în fața unui asemenea risc, reafirmând cu toată responsabilitatea că nu este și nu poate fi pasivă într-o atare situatie…  
Compania este și rămâne alături de toți clienții săi și se preocupă continuu de crearea unui mediu cât mai prietenos și mai sigur pentru cei care se hotărăsc să îi calce pragul. Având în vedere cele de mai sus, va asigurăm de toată deschiderea noastră pentru o mai bună comunicare in viitor. Cu consideratie, SOCAR Petroleum S.A.”, a scris conducerea rețelei de benzinării Socar.

Restul alegațiilor din scrisorică nu aveau nimic de a face cu litera și spiritul unei recunoașteri publice, motiv pentru care am ales să ignorăm. Pe viitor, îi sfătuim pe toți cei care au ceva de comunicat să se limiteze la comunicare și nu la a încerca să ne spună cum să ne facem noi meseria. Noi nu vindem benzină, ei nu scriu presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *