Sport

Bază sportivă nouă în Jucu. Meci amical la inaugurare – VIDEO

O bază sportivă modernă a fost inaugurată în Jucu de Sus, în prezența localnicilor și a reprezentanților administrației publice județene. Evenimentul a fost programat cu o zi înainte de Ziua Națională a României.

“Este o investiție care a fost începută într-o clădire rămasă în paragină și am reușit în mandatul acesta să o definitivăm. Este o bază frumoasă unde își va desfășura activitatea în special echipa de fotbal Speranța Jucu a comunei noastre”, a declarat Dorel Pojar, primarul comunei Jucu.

Primul eveniment sportiv care a avut loc în noua bază sportivă a fost un meci amical de fotbal între veteranii din Jucu și membrii actualei echipe. Jucătorii au fost încântați de noua investiție.

“E ceva frumos pentru oameni, pentru spectatori, pentru toți care sunt aici. Păcat că nu este echipă calumea că ar fi foarte frumos să fie și echipă ca să aibă oamenii unde să vină sâmbăta și duminica”, a declarat unul dintre jucători.

„În 74 am făcut echipa de fotbal împreună cu fostul primar și cu încă unul. Noi am făcut porți, treburi…Acum ne-o făcut primarul acesta și celălalt un teren, ne-o făcut un stadion de fotbal foarte frumos”, a spus unul dintre veterani.

Primăria Jucu a modernizat și baza sportivă din satul Vișa, unde se află un teren sintetic de dimensiuni mari. Cele două investiții vor fi folosite atât de echipele sportive cât și de copiii din comună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version