Editorial

Bau, fraiere! Sunt un Brâncuși!

Inflația va depăși curând 11 la sută, spun specialiștii. La Ministerul Culturii s-a depășit deja acest procentaj, cu ocazia omagierii lui Constantin Brâncuși. Atâtea cuvinte mari și degeaba pe metrul pătrat de comunicat, transmis de însuși ministrul Romașcanu, nu am mai văzut de la comunicatul privind salvarea unui cal dintr-un canal. “Constantin Brâncuși aparține poporului român, iar creația sa întregii lumi! Ne înclinăm astăzi în fața harului său, în fața operei sale, mulțumindu-i pentru cât de armonios a integrat valorile româneşti în cultura universală”. Bravo, Romașcanu, stai jos, 4! Brâncuși ar fi fost furios pe o astfel de “recunoaștere”. Statul român îi datorează scuze, nu niște cuvinte de lemn, celuloză și hârtie.

 În 1903, tânărul sculptor primea o comandă, realizarea unui bust al doctorului Carol Davila. A făcut lucrarea în gips iar la recepție, niște inepți ai statului au făcut figuri – ba că nasul lui Davila nu era atât de mare, ba că epoleții medicului erau strâmbi. Așa că turnarea în bronz a bustului lui Davila a fost amânată, cum amânată a fost și plata lucrării. După ce și-a văzut munca batjocorită, Brâncuși, cu buzunarele goale, decide să părăsească România. A călătorit pe jos, un an și jumătate, până la Paris. Primea un prim șut în fund de la statul român. Dar cine știe ce s-ar fi întâmplat cu Brâncuși dacă accepta să fie luat în balon… Ar mai fi devenit el un mare artist universal sau s-ar fi spus și despre el că “nu putea să fie mare, aparține unei culturi mici”?

Povestea stupidă a bustului Generalului Carol Davila, fondatorul Școlii Medicale din România, a continuat. După 9 ani de la fugărirea lui Brâncuși, alți inepți ai statului român decid ca lucrarea să fie totuși turnată – n-a fost plătită, dar măcar a fost muncită. Numai că mulajul de gips se degradase între timp, așa că deștepții pământului au decis să îl corecteze pe Brâncuși – au tăiat brațele medicului și egreta de pe chipiu. După alți vreo 20 de ani, Brâncuși a văzut lucrarea și aproape că nu și-o recunoștea – Davila-ul său era ciung iar uniforma incompletă. A vrut să îi dea în judecată pe impostorii care îi ajustaseră lucrarea dar se pare că s-a mulțimit doar să îi injure. Martorii vieții sale spun că Brâncuși înjura fabulos și nu repeta aceeași înjurătură într-o tiradă de o oră. Bustul lui Davila este singura lucrare publică a lui Brâncuși din București. Aproape 100 de ani, trebuia să îndeplinești două cerințe pentru a vedea bustul doctorului – să fii bolnav și, mai ales, să fii bolnav militar, deoarece lucrarea a fost amplasată în curtea Spitalului Militar. După Revoluție, bustul original a fost transferat la Muzeul Militar, și poate fi văzut doar dacă statuia lui Davila va striga “Bau, fraiere, sunt un Brâncuși!” Atât de prost e amplasată…

Constantin Brâncuși a pornit spre Paris pe jos și a ajuns acolo, în raiul pe pământ al artiștilor, bolnav și înfometat. Se ținea de garduri de foame, avea să spună mai târziu. Și-a deschis un atelier, o Românie mică într-un Paris atât de mare și a început să lucreze cum învățase pe când era cioban în munți – cioplea direct materialul, nu isi mai făcea modele din gips… Era altfel. Arta lui era considerată atât de sofisticată pentru că este de o simplitate descurajantă chiar și pentru critici. Când a trecut oceanul cu operele sale, în Statele Unite, a avut parte inclusiv de un proces ciudat. Vameșii americani au bănuit că una dintre lucrări putea fi un export ilegal de produs industrial, atât de abstractă era. Dar nu… Era artă așa cum nimeni nu făcuse și nici nu o să mai facă.

Cei mai importanți colecționari îi dădeau târcoale, iar acum, într-o țară civilizată, artistul era cel care punea condițiile. Peggy Guggenheim a venit personal la Paris să cumpere de la Brâncuși o versiune a Păsării în văzduh. Artistul îi cere 4000 de dolari, iar moștenitoarea imperiului Guggenheim nu acceptă. În schimb, se iubește timp de 18 ani cu Brâncuși. Dupa acești 18 ani, acceptă să plătească 4000 de dolari pentru Pasărea în văzduh. Lucrarea este și azi una dintre cele mai importante piese din fabuloasa colecție de artă Peggy Guggenheim.

După aproape 30 de ani, Constantin Brancuși se întoarce în România și ridică la Târgu Jiu un monument dedicat ostașilor care au murit în Războiul de Reîntregire, compus din Masa Tăcerii, Coloana Infinitului și Poarta Sărutului. Un lucru mai puțin știut este faptul că, foarte posibil, Masa Tăcerii a fost inspirată de o lucrare asemănătoare de la biserica Pătrăuți, de pe vremea lui Ștefan cel Mare.        

Înainte sa moară, Brâncuși a vrut să doneze 230 dintre sculpturile sale statului român. Gheorghiu Dej ar fi spus atunci că statuile lui Brâncuși nu vor ajuta la edificarea comunismului, asa ca a respins oferta. Însuși tovarășul Mihail Sadoveanu, președintele de atunci al Academiei, a spus că propunerea lui Brâncuși este o rușine. Așa, ca de la artist la artist.

Inepții statului și-au dat mâna peste un veac – de la izgonirea lui Brâncuși din țară până la respingerea operei de către comuniști dar, mai nou, au apărut și oamenii vremurilor noastre. Acum câțiva ani se încercau timid repatrierea osemintelor lui Brâncuși și haotic, neprofesionist, achiziționarea unei sculpturi: Cumințenia Pământului. România le-ar fi avut pe toate dacă întorcea măcar 1 la sută din iubirea pe care a arătat-o Brâncuși patriei sale. Iată ce spunea premierul de la acea vreme, Dacian Minunea Pământului Cioloș: „Noi avem obiceiul să deschidem foarte multe subiecte fără să le ducem până la capăt. Eu am deschis un subiect ca prim-ministru și pe acesta vreau să-l ducem până la capăt. (…) Eu cred că e important să ne focalizam pe o temă, să o ducem până la capat. Și ăsta e un test dacă românii îl vor pe Brâncuși înapoi. Și cred că dincolo de oseminte sau nu – ăsta e un subiect în care nu vreau să intru acuma, pentru că nu am toate elementele – cred că ce a lasat Brancuși moștenire umanității nu sunt atât osemintele lui, cât opera lui, asta e cea care îl reprezintă cel mai bine, mai bine decât orice mormânt. Brâncuși nu-i un sfânt religios, e un sfânt prin arta lui. Pentru un sfânt, îi aduci osemintele pentru că sunt moaște, eu cred că “osemintele” lui Brâncuși, cele care ii dau sfințenie sunt operele lui, inclusiv Cumințenia Pamântului”, a spus Ciolos. Au trecut ceva ani de la această declarație, autoritățile române au umplut de sânge și aducerea osemintelor lui Brâncuși și achiziționarea Cumințeniei Pământului.

Mă scuzați, tot au făcut ceva autoritățile, acum doi ani au numit-o pe Irina Rimes ambasador al Zilei Constantin Brâncuși. De atunci au rămas nepieritoarele cuvinte ale artistei, convinsă că Brâncuși ar fi întors 4 scaune la Pro Tv: „Eu știu să cânt și să vorbesc. Mai mult să cânt (…) Probabil că o să postez despre asta. O să vorbesc cu oamenii de pe conturile mele despre eveniment. Eu sunt mai mainstream, așa, de mică am știut de Coloana infinitului și nu înțelegeam de ce se numește așa”. Superb!

Corolarul tuturor acestor întâmplări din relația Brâncuși – Statul român  este imaginea lui Iohannis cu băsănăul așezat la Masa Tăcerii. Astepta probabil să dea la gaura de la baza Coloanei Infinitului!

 

(Marius HUC, producător de televiziune, unul dintre cei mai speciali jurnaliști din România)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *