Primaria Cluj-Napoca a suplimentat cu inca 1,8 milioane de lei proiectul de amenajare a sistemului de bike-sharing din Cluj-Napoca. Este a doua suplimentare de buget pentru acest proiect european, care trebuia finalizat in august 2013.
In 29 august, Primaria Cluj-Napoca a lansat o noua licitatie, pentru finalizarea proiectului bike-sharing. De data aceasta, este vorba de o suplimentare de fonduri, peste 1,8 milioane de lei, pentru lucrarile la reteaua de statii self-service, mai exact realizare apistelor de biciclete.
Este a doua suplimentare facuta de primarie in acest proiect. La mijlocul lucrarilor de executie, Primaria Cluj-Napoca a suplimentat contractul initial cu 200.000 de lei. Atunci, a fost vorba de costul unor lucrari care nu au fost cuprinse in contractul de executie pentru proiectul „Retea de statii self-service de biciclete, piste si trasee pentru biciclisti”. Contractul a fost incredintat direct, prin negociere fara anunt de participare, firmei constructoare, Viacor Engineering SRL.
„Este vorba de materiale de constructii – beton si fier-beton – necesare pentru edificarea statiilor. Cel mai probabil, a fost o problema de proiectare de la bun inceput”, a aratat managerul de proiect, Adrian Raulea, la acea vreme.
De aceasta data, Raulea nu doreste sa dea explicatii privind suplimentarea lucrarilor, cu un cost de 1,8 milioane de lei, decat prin intermediul biroului mass-media al primariei clujene.
Potrivit fisei de date, lucrarile scoase la licitatie ar trebui realizate in termen de trei luni de la semnarea contractului, procedura fiind una offline.
Proiectul bike-sharing este, deocamdata, blocat, pentru ca o regie subordonata primariei (RADP Cluj-Napoca) a castigat licitatia de intretinere a sistemului. Un alt participant la oferta a contestat, insa, castigatorul, pe motiv ca regia nu are domeniu de activitate intretinerea sistemului de bike-sharing, dar nici dotarile si angajati potriviti pentru asta.
Administratia locala a adjudecat, luna trecuta, contractul de intretinere a viitoarei retele de bike-sharing pe care este in curs sa o implementeze cu bani europeni. Contractul a fost castigat de Regia primariei care a ofertat cel mai mic pre – RADP Cluj-Napoca – si anume 6,2 milioane de lei.
In contestatie, se arata ca oferta depusa de Regia Autonoma a Domeniului Public Cluj-Napoca este neconforma si inadmisibila, pe motiv ca regia nu are domeniu de activitate solicitat in aceasta achizitie, aceasta fiind mai degraba o companie de constructii si de servicii de salubritate.
“In plus, negasindu-se in codurile autorizate ale acestei companii, ofertantul RADP Cluj-Napoca nu are posibilitatea legala de a presta activitatile solicitate prin documentatia de atribuire”, se mai arata in contestatie.
RADP ar trebui, de asemenea, sa dispuna de 2 masini de transport a minim 20 de biciclete, insa nu a facut dovada acestui lucru. De asemenea, RADP nu a facut dovada personalului calificat pentru intretinerea sistemului.
Proiectul administratiei clujene de incurajare a transportului cu bicicleta in oras si in comunele Floresti si Apahida trebuia finalizat in august 2013.