Din oras

Bătaie de joc la adresa NCN. Cameramanul nostru, oprit la poarta USAMV – VIDEO

Scris de 3,142

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, instituție publică, are un regim difeerențiat în ceea ce privește accesul presei în instituție.

Astfel, în timp ce cameramanul NCN a fost oprit de portar și i s-a refuzat accesul pentru documentarea jafului de noaptea trecută, mașina echipei PRO TV a intrat fără probleme.

În momentul în care am încercat să vedem de ce unii sunt privilegiați, ne-am trezit că de fapt nimeni nu e vinovat: nici Universitatea nu a interzis accesul, nici poliția. Probabil că portarul are preferințele lui și, în funcție de acestea, pe unii îi lasă să intre și pe alții îi oprește.

Este evident că cineva i-a dat indicații acelui angajat, doar că acum nimeni nu mai recunoaște.

Rectorul USAMV, Cornel Cătoi,  a declarat că el s-a aflat la București și nu a interzis nimănui accesul, ba mai mult, Universitatea a fost extrem de transparentă, anunțând imediat presa despre furtul din casierie. Din informațiile pe care el le deține, polițiștii au restricționat accesul mass media (dar, se pare, numai accesul NCN, că cei de la Pro TV au trecut fără să fie întrebați de sănătate) și în niciun caz conducerea Universității nu a interzis accesul NCN în instituție.

Așa că am întrebat la IPJ Cluj, care le sunt supărările în ceea ce ne privește. Dar, surpriză, nici ei nu dăduseră indicații portarului să interzică acesul presei, sau, în special, al echipei NCN.

”Noi nu putem să interzicem accesul într-o altă instituție publică. Noi nu am interzis accesul în Universitate și nu am triat persoanele care au intrat în incinta instituției. În cazul in care vorbim despre zona în care s-a efectuat cercetarea la fața locului, a fost interzis accesul tuturor persoanelor străine anchetei”, potrivit purtătorului de cuvând al IPJ Cluj.

Dacă nimeni nu a interzis accesul NCN, înseamnă că fie portarul s-a crezut general pe poartă și a dat dovadă de exces de zel, fie cineva chiar ne-a interzis aceesul, iar conducerea ar trebui să pornească o anchetă internă pentru a vedea cine se face vinovat pentru astfel de derapaje.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours FOTOGRAFILA
    HEI-RUP-BUM! Să aibă Boc dăluța lui, chiar dacă prost pusă, să se cocoațe cu un discurs pe Tricolor de 1 Decembrie. Treptele din fața Teatrului Național, mizerie de lucrare
  • Acum 2 hours Jos palaria
    ÎN SFÂRȘIT, SPORTIVITATE ȘI LA CLUJ-NAPOCA: Foști jucători de la CFR, “U” și Sănătatea au jucat într-un meci caritabil pentru fiul lui Casian Miclăuș
  • Acum 7 hours Politica
    Clujul OSĂ aibă (fin nou) un nou spital. Ministrul Sănătății: ”Anul viitor vom avea proiectele detaliate”
  • Acum 8 hours Din oras
    Un neterminat de 16 ani a băgat în spital un bărbat de 38 ani
  • Acum 8 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Meci caritabil pentru Tiago, băiatul unui fost jucător al CFR. Veterani ai feroviarilor, de la „U” și Sănătatea joacă pentru el
  • Acum 11 hours In vizor
    Antreprenorul Tudor Galoș, ȘOCAT de prețurile din Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca
  • Acum 13 hours General
    Acțiune de salvare din traseul Piatra lui Lucaci-Tarnița
  • Acum 1 day Eveniment
    Cămătari din Cluj prinși de Poliție: Cereau înapoi sume de 8 ori mai mari, au agresat și amenințat un martor
  • Acum 1 day Politica
    Marcel Ciolacu a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste
  • Acum 1 day In vizor
    Consiliul Elevilor Cluj cere demisia directoarei care a angajat un fost interlop să predea copiilor: ”Lipsă de empatie față de elevi”
  • Acum 1 day Vocea ta
    IEȘIREA DIN CRIZA IZOLĂRII POST-COVID. Mircea Miclea: ”Creativitatea și inovația necesită proximitate (…) trebuie să începem să ne refacem coeziunile, acelea pe care le putem reface, cu niște prieteni foarte buni, cu vecinii, cu familia”
  • Acum 1 day In vizor
    VREUN CUMĂTRU POLITIC AR AVEA DE VÂNZARE NIȘTE mobilier și echipamente digitale pentru laboratoarele de informatică din școli. De 1 miliard de euro ar avea pe ce să se adune praful, că nu sunt și bani pentru formarea profesorilor și pentru mentenanța echipamentelor
  • Acum 2 days Politica
    PE SURSE: Gabriela Firea, pe primul loc în sondajele comandate de PNL privind intenția de vot la Capitală, la peste 10 procente de ceilalți posibili candidați. Ilie Bolojan, testat de liberali în sondajele pentru București
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE