Trăim cu obsesia conceptului de „baron local” de pe vremea guvernării Năstase, când aplicarea legii descentralizări finanţelor publice a pus la îndemâna preşedinţilor de consilii judeţene importante sume de bani pentru investiţii. S-a urmărit o întărire a puterii şefilor de consilii judeţene pentru a contarbalansa puterea primarilor din marile oraşe, primari aparţinând la acea vreme opoziţiei, adică Partidului Democrat (aşa numit „partid al primarilor”), Partidului Naţional Liberal şi chiar PNŢCD, cu celebru Ciuhandru, primarul ce părea etern al Timişoarei.
Adrian Năstase a gândit strategic: prin întărirea preşedinţilor de consilii judeţene (care, la vremea respectivă, foarte important, nu se alegeau prin vot direct!) se urmărea redesenarea traseelor de putere şi influenţă spre centru judeţului. Cum PSD avea cei mai mulţi şefi de judeţe se atingeau două scopuri: primarii de oraşe mici şi de comune deveneau dependenţi financiar direct de preşedintele consiliului judeţean pe de o parte, iar pe de altă parte şeful judeţului se tranforma într-un competitior politic redutabil al primarului din reşedinţa de judeţ care, în majotitatea cazurilor, nu aprţinea PSD.
Mecanismul este unul clasic al obţinerii de voturi contra bani şi s-a perpetuat sub toate guvernările ulterioare. Odată cu trecerea, în 2008, la alegerea directă, prin vot popular, (şi) a preşedintelui de consiliu judeţean, puterea acestuia s-a mărit în detrimentul „centrului” care acum devenea dependent de „charisma” alesului local, adică de capacitatea acestuia de a colecta voturi şi bani pentru partid. Dacă până în 2008, „centrul” avea o putere considerabilă, şeful consiliului judeţean fiind rezultatul negocierilor de culise între partide, deci trebuia să fie „agreat” la Bucureşti, după acestă dată, asistăm la o slăbire constantă a „centrului” şi la dispersarea în teritoriu a puterii partidelor.
Aşa s-a creat şi se perpetuează baroniada locală, dar nu pot să nu observ o anumită preocupare obsesivă şi predilectă a DNA pentru corupţia locală. Asta într-o ţară, totuşi, ultracentralizată în care decizia grea şi banii adevăraţi se învârt exclusiv la Bucureşti!
Se încearcă o supra-culpabilizare a provinciei din dorinţa „centrului” de a-şi păstra privilegiile, încercând să se demonstreze că o eventuală descentralizare reală sau regionalizare ar duce la amplificarea corupţiei. Ceea ce au de împărţit baronii locali este mărunţiş în comparaţie cu banii Guvernului, agenţiilor guvernamentale sau mega-companiilor de stat, toate concentrate la Bucureşti. Pentru orice proiect local mai de Doamne-ajută e nevoie de co-finanţare de la Guvern. La fel, pentru accesarea fondurilor europene structurale, e nevoie de aprobări şi co-finanţări guvernamentale. Cu alte cuvinte, dependenţa financiară a baronilor locali de centru este foarte importantă şi acum.
Interesant este că nimeni din clasa politică nu pare a fi interesat de eradicarea acestui fenomen stânjenitor (şi) prin medievalismul lui. A aştepta ca DNA-ul să facă, prin eliminare şi condamnare, reforma clasei politice e perfect inutil.
Un nou baron local va apărea în locul celui eliminat atâta vreme cât mediul şi fauna ce-l populează rămân aceleaşi. Deci trebui lucrat la schimbarea mediului politic şi la calitatea oamneilor politici.
O primă soluţie ar fi limitarea la maximum 2 (două) pentru o persoană, a mandatelor de primar şi, respectiv, de preşedinte de consiliu judeţean. La fel ca în cazul Preşedintelui României. Limitarea numărului mandatelor ar tăia (măcar o dată la opt ani) reţelele de interese care se cimentează în jurul liderilor locali. „Eternizarea” pe funcţii duce implicit la corupţie.
Partidul comunist avea principiul „rotaţiei cadrelor” tocmai pentru a limita consolidarea acestor reţele: primii-secretari, şefii miliţiei, securităţii etc. erau mutaţi, o dată la câţiva ani, dintr-un judeţ în altul. „Rotaţia cadrelor” în democraţie şi capitalism este mai necesară decât în comunism. În jurul baronilor locali, se creează grupuri de interese care sufocă libera concurenţă locală şi accesul la resurse. Ventilarea periodică a spaţiului politic local reaşează reţelele de influenţă, dinamizează concurenţa între grupurile de interese şi le evidenţiază ca un turnesol.
Ar urma apoi limitarea puterii discreţionare a primarului, în special în ceea ce priveşte achiziţiile publice şi transparentizarea plaţilor primăriei. Pentru dinamizarea spaţiului politic local, ar trebui revenit de urgenţă la alegerile din două tururi, sistem care ar mobiliza mai bine partidele şi candidaţii şi ar motiva prezenţa le urne.
Actualul sistem, cu un sigur tur, erodează puternic democraţia locală. Interesant este cazul domnului Emil Boc: dacă în 2004 era sistemul actual, cu un singur tur, câştiga Ioan Rus, iar dacă în 2012 erau doua tururi, mai mult ca sigur, pe fondul „valului” USL, câştigător era Marius Nicoară. Iată un om norocos!
Nu mai vorbesc de schimbarea legii partidelor în cel puțin două direcții: transparentizarea totală a finanțării și responsabilizarea accentuată față de societate. Dacă în cazul finanțării, nu cred să fie nevoie de multe explicații – cu toții am vrea să știm de unde vin banii partidelor, cine și cât plătește – în privința responsabilizării dau un singur exemplu ce se referă la modul cum se ocupă funcțiile de conducerea din administrația locală.
Se organizează așa-zise concursuri, dar în prealabil fiecare funcție se negociază între partide și aici „baronul local” are rolul decisiv. In fapt, concursul nu contează daca nu ai blestemata de susținere politică. Această situație produce două efecte perverse: creează, pentru prostime, aparența unei competiții iar dacă cel susținut face prostii în funcție (de exemplu fură pentru sine și pentru partid!) sau este pur și simplu incompetent, se poate invoca imediat faptul că, vezi dumneata, ce să-i facem? a venit pe post printr-un concurs!!!
Deci nu vom scăpa de baronii locali doar cu DNA-ul. Cei care așteptă numai de la justiție reformarea clasei politice sunt într-o mare eroare. Actualul șef al statului a încurajat Justiția, dar cu mai nimic democrația în ansamblu. Impunându-ți fiica europarlamentar și presupusa amantă ministru nu faci servicii democrației, oricât de mult ai încuraja independența Justiției.
Trebuie un efort colectiv, o mobilizare a societății în ansamblu, o implicare directă în viața politică a celor care cred că au ceva de spus. Trebuie schimbate deci mediul (regulile) și fauna (politicienii). Asta nu o pot face numai procurorii de la DNA și judecătorii de la Înalta Curte pentru că, la un moment dat, obosesc, se plictisesc sau pur și simplu mor. E nevoie de maturizarea societății în ansamblu, de spirit civic, de presă liberă și de meritocrație.
Abia de aici încolo încep să fiu sceptic și începe să mi se facă frică…