Eveniment

Bărbat reținut pentru 24 de ore după ce a fugit de la locul accidentului. Un copil de 7 ani a fost rănit

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Așchileu, județul Cluj a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului Rutier Cluj – Biroul Drumuri Naționale și Europene, în urma producerii unui accident rutier, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției și vătămare corporală din culpă.

“În fapt, la data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 18.10, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 16, pe raza localității Suatu, soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 7 ani, din municipiul Cluj-Napoca și avarierea a două autovehicule.

Din primele cercetări a rezultat faptul că impactul a avut loc între autoturismul condus de bărbatul de 56 de ani, din direcția localității Reghin și un autoturism condus din sensul opus de către o femeie, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Un minor, în vârstă de 7 ani, pasager în autoturismul femeii a suferit leziuni corporale, fiind transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Ulterior coliziunii, bărbatul ar fi părăsit locul unde s-a produs evenimentul rutier, fiind identificat în jurul orei 00.00, în cadrul activităților derulate de polițiști.

Testat cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.