FOTOGRAFILA

Bănci dotate cu parfum „la sac” în parcurile din centru

În sezonul cald, parcurile din oraș sunt luate cu asalt de clujeni și turiști și fiecare bancă liberă este ochită. În mod normal, când te așezi pe o bancă, te aștepți să ai parte de câteva clipe de răgaz și relaxare, ferit de arșiță, la umbra copacilor.

Însă în orașul de cinci stele există și locuri în parcuri unde, dacă te așezi, inhalezi mirosuri „naturale” nu de la arbori, ci de la saci de gunoi. 

În Parcul Operei, din Piața Ștefan cel Mare, cineva a poluat aerul așezând în spatele unei bănci de pe o alee principală trei saci de gunoi. E posibil ca acești saci să provină de la un chioșc comercial din zonă sau de la un magazin, fiind burdușiți cu resturi alimentare.

Cert e că persoana care i-a rezemat de bancă, a gândit „strategic”: banca de sub copac va fi ocolită cât timp copacul are gunoi la rădăcină. 
Avem o bănuială că banca cu „parfum” din Parcul Operei nu e singura din oraș care ar trebui evitată din cauza cetățenilor leneși și fără bun simț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version