Analiza

Avocatul Păun despre problemele cu vecinii proiectului său imobiliar: Nu există așa ceva. Am convenit că vom încheia și polițe de asigurare pe locuințele lor

Avocatul clujean Ciprian Păun apare într-un material semnat Ziua de Cluj si scris intr-un stil cam… personal fiind mentionat drept unul dintre acționarii firmei Transiestate SRL ce urmează să construiască în Mărăști un bloc de șase etaje. Publicația menționată susține că vecinii din zonă au conflicte cu firma și că în curând Consiliul Local Cluj-Napoca va „discuta în legătură cu aprobarea (sau nu) a unui plan urbanistic de detaliu (PUD) care vizează un proiect în care avocatul clujean este implicat”.

 

Contactat telefonic pentru clarificări, avocatul susţine că materialul e un atac nefondat la persoana sa şi că nu există conflicte cu vecinii viitorului proiect imobiliar. 

„Proiectul  imobiliar e pe strada Fabricii. Noi avem dosarul depus la primărie în urmă cu un an și șapte luni de zile. Nu avem probleme cu vecinii. Nu m-am ocupat de dosarul respectiv. Nu am avut cunoștință despre stadiul său de soluționare și nici nu știam la ce departament e în prezent.De fapt, noi am cumpărat un teren de la o companie din Cluj. Inițial era un PUZ ce permitea construirea unei clădiri de tip P+9E (nouă etaje). Însă în prezent, conform noului PUG se pot ridica doar șase etaje.

Nu avem probleme cu vecinii, dimpotrivă. Ei au fost îngrijorați cu privire la siguranța locuințelor noastre, astfel că am convenit să le plătim asigurările pe case în așa fel încât, dacă prin construirea clădirii noastre ei vor fi deranjați, vor primi despăgubiri.  Polița de asigurare va fi încheiată în momentul în care se începe construcția și va fi achitată integral de către noi.

Consider că cele apărute în Ziua de Cluj au direct legătură cu activitatea mea de avocat și cu un client pe care îl reprezint” a declarat avocatul Ciprian Păun.

 

La o căutare amplă, dat fiind că avocatul a refuzat să spună mai multe despre clientul său ”misterios”, aflăm că unul dintre angajații publicației Ziua de Cluj are un proces pentru calomnie, înaintat de Liviu Jișa – unul dintre patronii Alis Grup. Avocatul ce îl reprezintă pe acesta și care i-a cerut unui angajat al publicației perspective daune de 1 milion euro este Ciprian Păun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *