Eveniment

Aviz amatorilor de muzică pe stick de la Untold: Târgul de la Negreni nu se mai ține

Scris de 391

Organizatorii Târgului de Vară din comuna clujeană Negreni au anunțat că ediția din acest an nu se va mai ține din cauza restricțiilor generate de pandemia de coronavirus.

“Cu regret vă anunțăm că, având în vedere situațiile create de pandemia de coronavirus (Covid-19) de măsurile de prevenire și combaterea efectelor prevăzute în actele legislative emise, organizarea Târgului de Vară (Târgul Coaselor), ediția iunie 2021, din păcate nu va mai avea loc”, au precizat inițiatorii manifestării. 

Este a doua ediție de vară consecutivă anulată de autoritățile locale, după cea de la debutul pandemiei.

“Având în vedere situațiile create de pandemia de coronavirus și regulile impuse prin ordonanțele militare, conform stării de alertă, Târgul de Vară sau Târgul Coaselor, ediția iunie 2020, se suspendă”, preciza atunci primăria Negreni.

Ediția de toamnă a târgului avea o amploare și mai mare, grupând până la 15.000 de participanți. Cele 10 ha ale târgului au fost suplimentate în ultimii ani cu 15.000 mp, oferiți de proprietarii unor terenuri de pe malul Crișului Repede, iar în 2019 au debutat lucrările la un nou pod peste râu.

Informații despre vestitul “târg de la Lacul Negreni” confirmă dezvoltarea comunității din zonă încă din Evul Mediu. Principalele activități din zonă sunt agricultura și creșterea animalelor. Negreni a aparținut de raioanele Aleșd sau Huedin, însă din 2002 s-a desprins de Ciucea, revenind la rangul de comună.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours In vizor
    PE REPEDE ÎNAINTE: La 15.30, liderii sindicali au fost primiți de Iohannis la discuții. La 15.54, aceștia au părăsit discuțiile. Cu tot cu strânsul de mâini, atâta timp a putul aloca Președintele discuțiilor despre Educație
  • Acum 2 hours Straineze
    Lovitură pentru Viktor Orban: Parlamentul European și mai multe țări vor ca Ungaria să fie sărită de la președinția rotativă a UE
  • Acum 4 hours Politica
    Ciolacu și Rafila merg la guvern la întâlnirea premierului Ciucă cu sindicaliștii din sănătate
  • Acum 5 hours Eveniment
    Peste 20.000 de profesori au plecat în marș spre Cotroceni: ”Cu Iohannis și cu Ciucă, educația-i pe ducă!” Negocierile cu premierul Ciucă au eșuat. La Cluj, Piața Unirii este plină ochi de sindicaliști
  • Acum 6 hours Sport
    Ioan Ovidiu Sabău părăsește U Cluj. Poziția Clubului
  • Acum 7 hours General
    AUTOSTRADA MELCULUI: CNAIR a deblocat contractul pentru lotul început de Bechtel
  • Acum 8 hours Sport
    După ce a ratat titlul cu CFR Cluj, Dan Petrescu părăsește ”forbalul” românesc (că, ce se întâmplă în România, numai fotbal nu e)
  • Acum 8 hours In vizor
    Liberalul Iancu Gheorghe a votat în favoarea numirii propriului fiu în Consiliul de Administrație al unei societăți subordonate Consiliului Județean Cluj. Cică ”n-a furat, n-a dat în cap”, ”sistemul online este de vină”. ”Băbăiete”, după ce că minți ca o servitoare de la o zi la alta, ai încălcat grosolan legea. Tișe, așteptăm să-i soliciți DEMISIA și să ANULEZI numirea TRUCATĂ!
  • Acum 9 hours Politica
    Marius Budăi: Accesul ucrainenilor pe piaţa muncii din România poate fi uşurat printr-o legislaţie temporară
  • Acum 9 hours Editorial
    Legea pensiilor și pensionărilor nesimțite este DOAR pentru personalul auxiliar, nu pentru ”baștanii” sistemului. Guvernanții au impresia că toată lumea e făcută la apelul CV-urilor falsificate
  • Acum 9 hours Politica
    Guvernul încearcă să amețească sindicatele din Învățământul preuniversitar cu ”suta de lei”: primă pentru susținerea carierei didactice de 2000 de lei în iunie și o altă primă de 2000 de lei în octombrie, care se va acorda până 2027. Plus semnarea unui acord pe Legea salarizării
  • Acum 11 hours Politica
    Patriciu Achimaș Cadariu, deputat PSD de Cluj, despre ”boala plicului” și ”apucăturile de umefistan” ale lui Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății. Mărul discordiei: Planul de Combatere a Cancerului
  • Acum 12 hours Eveniment
    SEZONUL GREVELOR: Profesorii fac miting marți la Cotroceni, urmează sindicaliștii din sănătate, penitenciare, poliție, CFR Călători dar și transportatorii
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE