In vizor

Averile din urbanism: prof.dr.arh. Adrian Iancu, membru în Comisia de Urbanism a Primăriei, are tot atâtea case cât președintele Iohannis

Urbanismul reprezintă o avere la Cluj. Pe construirea de blocuri și case, de blocuri între case, se fac averi colosale. În orașul ”smart”, dezvoltatorii, pentru a-și înălța imperiile imobiliare, trebuie să obțină mai întâi aprobări de la Comisia de Urbanism. Este interesant ce avere au făcut sau dețin cei care au în pixul lor puterea de a aproba sau respinge proiecte de zeci de milioane de euro.

Prof. dr. Arh. Adrian Iancu este reprezentantul Registrului Urbaniștilor din România – Biroul teritorial al regiunii de dezvoltare N-V și reprezentantul Universității Tehnice din Cluj-Napoca în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Adrian Iancu este fostul decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, dar și fost arhitect șef al municipiului (2004-2006).

Pe site-ul Universității Tehnice Cluj-Napoca sunt disponibile declarațiile sale de avere din 2016 până în 2020. Să vedem cum a evoluat averea arhitectului:

Averea declarată în 2016

Potrivit declarației sale de avere din anul 2016, Adrian Iancu deținea 13 terenuri în intravilan (nu este lizibilă zona), 10 dintre ele dobândite prin cumpărare în anul 2004, unul cumpărat în 2013, altul în 2014, iar unul primit prin donație în 1998. Suprafețele menționate ale terenurilor sunt între 104 și 392 mp.

Iancu deținea și 4 case de locuit, două cumpărate în 2014, una în 2013, iar alta construită în anul 2000.

Arhitectul avea și active financiare serioase: 18 109 lei pe contul de card, 20 533 lei pe contul PFA, 1880 lei în contul curent, 48 414 lei în contul de economii, 404 109 lei fond de investiții, 10 028 euro într-un alt fond de investiții.

Iancu acordase și 5 împrumuturi substanțiale: 76 000 de euro, 150 000 de lei, 325 000 de lei, 20 000 de euro, 8 500 de euro.

De la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în calitate de conferențiar și prodecan al Facultății de Arhitectură și Urbanism, obținuse un venit anual de 49 057 lei.

Adrian Iancu a obținut și dividende de la SC Arhimobil SRL, în valoare de 304 000 de lei.

Din expertizele tehnice judiciare efectuate, a câștigat 14 290 de lei.

Soția sa a încasat, ca arhitect la SC Arhimobil SRL, 12 531 lei. A obținut dividende, de la aceeași firmă, în valoare de 76 000 de lei.

Averea declarată în 2020

Conform declarației sale de avere din anul 2020, Adrian Iancu mai deținea doar 4 terenuri intravilane – cel primit prin donație în 1998, de 219 mp, și trei terenuri cumpărate în 2013, 2014, 2019, de 277 mp, 392 mp, respectiv 302 mp.

Iancu avea însă două case în plus, cumpărate în anul 2018, pe lângă cele 4 case care apăreau și în declarația sa de avere din 2016.

Și activele financiare ale arhitectului au sporit: pe contul de card avea 12 685 lei, în contul curent – 41 144 lei, într-un alt cont curent – 2092 euro, în două depozite deschise în anul 2018 deținea 120 073 euro, respectiv 100 800 euro. La fondul de investiții deschis în anul 2012, acumulase 628 888 lei, iar în cel deschis în anul 2016, 110 873 euro.

În declarația de avere din 2020 mai figurează doar 4 împrumuturi, lipsind cel de 76 000 de euro din declarația din 2016. (Au rămas împrumuturile acordate în nume personal, în valoare de 150 000 de lei, 325 000 lei, 20 000 de euro, 8 500 euro)

Iancu deținea și părți sociale – 80%, 200 de lei; 67%, 300 de lei.

Câștigase de la UTCN, în calitate de profesor și decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism, 110 447 lei, venit anual.

De la SC Arhimobil SRL a obținut dividende în valoare de 212 800 lei, iar de la SC A Invest SRL, 152 008 lei.

Soția sa a câștigat ca arhitect la SC Arhimobil SRL 47 244 lei. Tot de la SC Arhimobil SRL, a obținut dividende de 53 200 de lei. Dividendele de la SC A Invest SRL i-au adus soției lui Iancu 75 992 lei.

Din vânzarea a patru terenuri intravilane, cei doi soți au câștigat 601 250 lei.

Potrivit declarației sale de interese depuse în anul 2020, Adrian Iancu era asociat (80%) la SC Arhimobil SRL Cluj-Napoca și, cu 60%, la SC A Invest SRL. Deținea și calitatea de administor al celor două firme, de la care încasa dividende.

Adrian Iancu era membru în Ordinul Arhitecților din România și în Registrul Arhitecților din România.

Foto: actualdecluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version