UPDATE: Potrivit ultimelor informații, o polițistă de la Secția 5 se afla oprită la trecerea de pietoni de pe strada Splaiul Independenței, în apropiere de Opera Maghiară, acordând prioritate unui clujean care s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii. Un alt șofer circula cu viteză pe carosabil umed și a lovit autospeciala de poliție, proiectând-o în bărbatul care traversa strada.
În urma impactului, atât clujeanul care traversa strada cât și polițista au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Victima – pieton are 64 de ani și este din Cluj-Napoca. Polițista de la Secția 5 a suferit leziuni în urma impactului.
„Conducătorul unui autoturism, un bărbat de 44 de ani, din municipiul Dej, a intrat în coliziune față-spate, cu un autoturism condus de o tânără de 29 de ani, polițișt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, care în acel moment se afla oprit pentru acordarea de prioritate unui pieton angajat în traversarea străzii.
În urma impactului, autoturismul condus de tânără a fost proiectat și a acroșat o persoană angajată în traversarea regulamentară a străzii.
În urma evenimentului, pietonul de 64 de ani și tânăra de 29 de ani au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, arată cei de la IPJ Cluj.
Un accident petrecut în jurul orei 11 a blocat complet traficul din zona Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Potrivit primelor informații s-a solicitat asistență medicală, dat fiind că are exista victime. Sursele susțin că autospeciala nu ar fi provocat accidentul, însă informația nu este confirmată momentan.
„Au venit alte patru autospeciale de poliție la fața locului. Unii fac cercetări la fața locului, alții încearcă să dirijeze traficul. Au cerut asistență medicală de urgență”, precizează sursele.
Știre în curs de actualizare…
Sursa foto: Info Trafic