Din oras

Autoritățile recunosc fenomenul toaletării agresive și promit noi plantări: «În unele zone, unii arbori au fost toaletați mai mult decât ar fi trebuit»

Tema toaletării agresive a arborilor pare să facă istorie în Clujul verde, în condițiile în care fenomenul se repetă an de an. În fiecare an, clujenii au semnalat faptul că administrația Boc nu este preocupată îndeajuns de păstrarea cadrului verde existent, iar în cartierele orașului arborii sunt ciopârțiți.

Viceprimarul Dan Tarcea a admis că există astfel de situații, însă a oferit asigurări că autoritățile au luat măsuri pentru ca tăierea agresivă a arborilor să nu se mai repete.

„Referitor la toaletarea de primăvară – am avut discuții cu firma care face toaletare.

În unele zone, am văzut că unii arbori au fost toaletați mai mult decât ar fi trebuit.

Sunt și specii de arbori care cresc mai bine după toaletare, dar pot să vă spun că am avut discuții pe această temă.

Plantăm peste 1000 de arbori, și în zone unde nu au fost niciodată copaci, ca să aducem pe perioada de vara umbră”, a declarat viceprimarul Dan Ștefan Tarcea în cadrul unei intervenții la un post local de radio.

„Ofensiva verde”

Administrația Boc susține că intenționează să planteze cca 1.400 de arbori de talie mare pe parcursul primăverii. În urmă cu 3 ani de zile, autoritățile clujene anunțau programul de plantare a 100.000 de arbori până în 2030.

CITEȘTE ȘI: După toaletarea arborilor, prăpădul

În urmă cu un an de zile, în martie 2021, parcul Detunata din cartierul Gheorgheni, una dintre cele mai generoase zone verzi din oraș, era supus unui proces de toaletare agresivă.

CITEȘTE ȘI: Să facem în România fain ca la Cluj!” Parcul Detunata rămâne fără arbori după toaletarea agresivă