Felul în care o instituţie răspunde sesizărilor unei alte instituţii, indiferent dacă este media sau are alt obiect de activitate, arată cât…
Un mare brand al vieții de noapte clujene se închide definitiv. Diesel a fost scos afară, potrivit surselor noastre, cu portăreii, din…
Asociaţia „Produs de Cluj”, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, va participa în perioada 20-29 ianuarie 2017 la cea de-a 82-a…
Preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe a aunţat la trei luni după preluarea mandatului că pe terenul pe care instituţia îl deţine în…
Poliţiştii Locali îşi fac, în sfârşit, treaba! Deşi Biroul Mass-Media al Primăriei a trimis un comunicat prin care anunţă că s-au dat…
Mădălina Nistor, studenta de la Facultatea de Drept „Dimitrie Cantemir” Cluj, a cărei poveste a relatat-o Clujust acum un an cu îndemnul…
Când nu iese lumea în stradă? Când se minte cu privire la motivul pentru care lumea ar trebui să protesteze. Degeaba vii…
Filmuleţele care au apărut în ultimele săptămâni pe postul RomâniaTV, care îl înfăţişează pe Sebastian Ghiţă făcând diverse dezvăluiri au stârnit foarte…
La nivel local, PSD şi ALDE cer înlocuirea Annei Horvath din postul de viceprimar. Aflată sub control judiciar, viceprimarul se află în…
de Călin Pavăl “Stați liniștit, doctorița nu o să lase lucrurile așa, o să vedeți că o să se rezolve. E o…
Unul dintre cei mai amarati proprietari de firma de productie publicitara, Horatiu Calugar de la Publisys, are nevoie de ajutorul nostru, dragi…
Asociația PRO CONSUMATORI (APC), organizație de utilitate publică, a realizat în perioada 5-15 ianuarie 2017, în cadrul Campaniei „Fii un pacient activ!”,…
„Începând cu data de 16 august 2016, Radio Cluj poate fi ascultat și de pe telefonul mobil, dacă suni la numărul 031…
Blocajul în trafic de care suferă Clujul este cauzat nu doar de problemele majore, cum ar fi blocurile între case, care au…
Temperaturile din ultimele zile au fost mai blânde pentru clujeni, având în vedere că au venit după trei săptămâni în care mercurul…
