Dupa ce legea care interzice fumatul in toate spatiile publice inchise a fost contestata la Curtea Constitutionala de un grup de senatori din mai multe grupuri parlamentare, deputatul clujean Aurelia Cristea, cea care a initiat proiectul, crede ca aceasta va fi pusa in aplicare pana la sfarsitul lunii martie. Aurelia Cristea nu este de acord cu faptul ca textul legii ar face discriminare intre persoanele aflate in detentie si cele aflate in tranzit in aeroport – spatii in care se permite fumatul, potrivit noii legi – si celelalte persoane care vor fi nevoite sa nu fumeze in spatiul public.
Un grup de 33 de senatori au sesizat Curtea Constitutionala privin legea antifumat la sfarsitul anului trecut, aratand ca este vizata definitia „spatiului public inchis” care prin efectul legii ar circumscrie si spatiile private.
Prin definirea spatiului public inchis ca orice spatiu destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o forma de discriminare, se arata in contestatia depusa la CCR.
Initiatorii sesizarii mai sustin ca prin aplicarea legii antifumat se creeaza o discriminare intre persoanele aflate in stare de detentie in penitenciare de siguranta si cele aflate in tranzit intr-un aeroport, pe de-o parte si ceilalti cetateni fumatori, pe de alta parte
Curtea Constitutionala va analiza aceasta sesizare in 27 ianuarie, iar initiatoarea proiectului, deputatul PSD Aurelia Cristea, crede ca actiunea senatorilor este o modalitate de amanare a intrarii ei in vigoare.
„Am discutat cu multi juristi la textul legii, am avut avizul consiliului legislativ. Nu este o posibila discriminare. Nu putem pune in aceleasi conditii o persoana aflata intr-o celula si o persoana care poate sa aleaga sa fumeze intr-un spatiu public.Legat de aeroporturi – in zona de tranzit sunt legislatii diferite ale mai multor tari, sunt si cetateni straini. Mai mult, se intampla frecvent ca avionul sa aiba intarzieri de 5-6-9 ore, timp in care omul este blocat acolo. E o cazuistica absolut aparte, iar ca definitie a spatiului public, modul in care au ales sa conteste cei 33 de senatori este nepotrivit. Cred ca au uitat ca au dus cumva la extinderea spatiului publivc pana la locuinta familiala, or spatiul public este definit exact in lege. Este vorba de acel spatiu accesibil, destinat utilizarii colective. Toata actiunea e o imixtiune clara a industriei tutunului, corelata cu conduita acestor senatori care nu au respect pentru actuala lege”, a declarat deputatul PSD Aurelia Cristea.
Deputatul mai crede ca, in ciuda contestatiei depuse la CCR, legea antifumat va intra in vigoare pana la sfarsitul lunii martie, o perioada potrivita pentru cei direct afectati de efectele ei.
Cat priveste prevederea care se refera la inchisorile cu regim de siguranta si maxima siguranta – cum este si cazul Penitenciarului Gherla – actuala forma a proiectului arata ca aici se va permite in continuare fumatul. Conducerea Penitenciarului Gherla, unde sunt incarcerate 1.059 de persoane, sustine ca unitatea se va supune oricarei reglementari.