Uncategorized

Aurelia Cristea, declaratie politica onesta despre dezamagirea traita in Parlament

Aurelia Cristea este, de departe, unul dintre cei mai activi parlamentari din Cluj. Chiar daca o mai criticam in acest ziar, nu putem sa nu ii apreciem sinceritatea cu care abordeaza de multe ori subiectele tabu din politica. In general, emailurile saptamanale ale parlamentarilor clujeni ajung in recycle bin-ul calculatoarelor jurnalistilor, caci cele mai multe dintre declaratiile politice sunt niste ineptii agramate.

In aceasta dimineata, Cristea a publicat o declaratie politica interesanta care, cu siguranta, nu va fi citita sau preluata de prea multa presa. Pentru ca apreciem stilul onest cu care Aurelia Cristea recunoaste ca e dezamagita de Parlament, publicam noi aceasta declaratie politica, dedicandu-i rubrica Jos Palaria acestei femei care incearca sa faca diferenta intr-un Cluj plin de politicieni stersi

 

În această ultimă săptămână de activitate a Camerei Deputaţilor, aş vrea să vă rog să meditaţi asupra unor fapte şi opinii pe care le-am remarcat de la începutul mandatului de deputat şi până acum.

Pentru mine, primele luni de muncă în Parlament, după mai mulţi ani în care am activat în mediul privat, au fost deconcertante. Pe de-o parte , pentru că au însemnat o schimbare a ritmului de muncă, iar pe de altă parte pentru că am constatat, cu tristeţe, cât de puţin valorează, câteodată, acest cuvânt care ne descrie pe toţi: parlamentar.

În aceste luni, am primit în audienţe zeci de oameni ale căror vieţi au fost marcate de suferinţe şi necazuri, unele dintre ele create tocmai aici, în Parlament, de-a lungul anilor, din neatenţie, suficienţă sau delăsare, prin crearea unor legi injuste sau incomplete. Oameni care vin şi-şi spun povestea fără să spere într-o rezolvare. Este atâta responsabilitate în această demnitate publică pe care noi o ducem pentru câţiva ani, şi atâta scepticism în ochii oamenilor care ar trebui să beneficieze de munca noastră.

Şi nu am venit să vă spun că trebuie recredibilizată clasa politică, pentru că asta cred că ştie fiecare dintre noi, în sinea sa. Am venit să vă spun că nu mai avem timp, că trebuie să începem să facem schimbări acum, iar tonul schimbării reale vine dinăuntrul nostru.

Să reinventăm prin noi înşine un nou tip de politician, credibil şi respectat. Şi iertaţi-mă că vă spun, dar nu vom fi niciodată credibili dacă nu înţelegem că seriozitatea şi atenţia pentru oameni trebuie să devină constante ale vieţii noastre publice. Nu putem să pretindem, unii dintre noi, că dorim binele public, fără să avem ce să oferim altceva decât spectacole groteşti în mass media. Mi-ar plăcea să înceapă să ne iasă din cap ideea că politica se face în direct, seară de seară, din platoul televiziunilor de ştiri. Mi-aş dori să începem să înţelegem că agresivitatea pe care o propagăm, prin limbaj şi prin gesturi, se poate întoarce şi se va întoarce la un moment dat împotriva noastră. Şi mi-aş dori să folosim cuvintele cu mai multă grijă, pentru că ele sunt felul în care ne construim realitatea pe care o trăim.

Sigur, există şi efecte pozitive,pe termen scurt: am ajuns, unii dintre noi, mai notorii decât detergenţii sau balsamurile de rufe, pentru publicitatea cărora, totuşi, se învestesc bugete consistente. Oare nu ne putem dori mai mult decât atât? Degeaba creăm legi, dacă tot din rândurile noastre sunt şi primii care le încalcă. În zadar aşteptăm şi sperăm să fim respectaţi, dacă nu ne respectăm noi înşine. Putem să trecem pe fiecare pagină a Constituţiei rolul Bisericii Ortodoxe, dacă nu respectăm nici măcar unul din sfaturile ei cele mai înţelepte: acela de a scurta distanţa dintre cuvânt şi faptă. Putem să facem în aşa fel încât, în această legislatură, calitatea şi eficienţa să prevaleze acestui număr, 588.

Trebuie să ne adecvăm munca şi mesajele, în aşa fel încât ele să fie înţelese şi appreciate şi de către tineri, şi de către profesionişti, de către specialişti sau intelectuali. Numai aşa putem să începem să recreăm o minimă coeziune socială,numai aşa putem să nu ne mai complacem în ficţiunea unei Românii în care se spune cu o lejeritate aproape criminală că toţi medicii sunt şpăgari, toţi funcţionarii publici – leneşi, toţi poliţiştii – proşti, şi toţi politicienii, hoţi.

 

Stimaţi colegi,

O clasă politică ce se legitimează doar în momentul votului şi în timpul campaniilor electorale nu are nicio şansă să guverneze pe termen lung. Cred că fiecare dintre noi e suficient de inteligent să înţeleagă că nu avem voie să ne întoarcem înapoi în timp, că nu ne mai permitem luxul altor 20-30 de ani pentru a găsi proiecte pe termen lung, motivante, proiecte naţionale comune. Ne aşteaptă un exerciţiu bugetar nou în Uniunea Europeană, şi ţin minte că vă vorbeam despre asta în luna februarie, exact de la acest pupitru. Este foarte important să nu ratăm şi în acest exerciţiu bugetar absorbţia fondurilor europene, şi aceasta  ar trebui să fie una grijile noastre. Bunăstarea oamenilor să fie grija noastră reală.

Ne aşteaptă familii care au nevoie de educaţie mai bună, de servicii performante în sănătate, de finanţare a excelenţei în şcoală şi facultate. Familii care au nevoie de de o împărţire echitabilă a resurselor bugetare. Sunt mii de români cu nevoi speciale,pe care legislaţia îi ocoleşte din frică sau ignoranţă. Sunt zeci de mii în mediul rural, care au nevoie de investiţii, de utilităţi, pentru un nivel minim de trai. Sunt milioane de oameni oneşti care îşi respectă munca şi familia, îşi plătesc taxele la timp şi-şi respectă şi iubesc ţara, iar printre ei sunt medici valoroşi, funcţionari publici atenţi şi dedicaţi, poliţişti care îşi fac treaba cu profesionalism„. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version