Editorial

Au trecut patru zile de când Drulă a şters cu Emil Boc pe jos şi acesta i-a dat o replică demnă de curtea grădiniţei. De atunci primarul nostru tot plânge şi suspină: „Luaţi-l de pe mine, că-l omor!”

Ranchiunos mai e şi primarul acesta al nostru. Au cam trecut patru zile de când Cătălin Drulă a descins la Cluj să măture pe jos cu minciunile administrative pe care le îndrugă Boc şi chiar atunci, dar mai pe seară, primarul a avut o reacţie amendată ca atare de Ziar de Cluj.

CITEŞTE: Emiluț, reacție de curtea din dos a grădiniței la declarațiile lui Drulă: ”Trebuie ţinut departe de Cluj”

Dar numai azi au intrat banii de publicitate şi i s-a făcut lui Emiluţ o emisiune specială în care să i se ridice mingiuci la fileu în faţa microfonului prietenos şi fără vlagă al presei locale aservite şi să povestească cum a făcut el „buba” de la cum l-a tras Drulă de codiţe. De patru zile Boc tot plângea şi suspina: luaţi-l de pe mine, că-l omor, aşa că i s-a dat încă o dată ocazia să ne arate că e cam meschinel şi păstrează în el până deversează lupta politică.

Ia să derulăm noi banda cu #leprici a primarului care crede că „a şters pe jos cu Drulă”, când, de fapt, a şters pe jos cu sine însuşi.

„Nu știu dacă să îl băgăm în seamă sau nu pe fostul ministru Drulă. M-am uitat și eu peste declarație. Libertatea de exprimare este garantă în țara asta și a te face de rușine e la fel de garantă. E în campanie electorală, are un șofer de TIR în competiție. Și cum te poți face vizibil decât dacă te legi de cineva capabil. Dacă te legi de șoferul de TIR nu te bagă nimeni în seamă. El a confundat biserica cu cârciuma (n.red. conferința de presă a avut loc la un hotel din zona Catedralei Metropolitane, iar Drulă a declarat la eveniment „Am venit azi la Cluj, ca să spun așa, să fluier în biserică”), se vedea biserica pe geam. Chiar vroiam sa văd cum arată un USR-ist în biserică”.

Hahahaha, i-ai zis-o, Maestre, are genunchii învineţiţi!

”Am vrut să văd și eu cum arată un ministru competent și am văzut că e singurul ministru care nu a inaugurat un metru de autostradă. Când vii să dai lecții cumva, spui ce ai făcut și tu. M-am uitat să văd ce a făcut pentru Cluj și mă uit și ce văd, am PNRR pe masă văcut de Boloș și Bode, adică înainte de a veni domnul Drulă, și am văzut că centura metropolitană, care avea finanțarea, a fost scoasă. Tu vii și spui că Clujul are nevoie de modernizare și tu scoți centura de la finanțare din pix, fără să întrebi pe nimeni. M-am uitat la metrou, care avea 1 miliard de euro finanțare, și cu ranga a scos 700 de milioane de euro. Cum vii la Cluj să ai tupeu să spui că orașul are nevoie de modernizare și tu scoți din de la finanțare centura metropolitană, cu pistă de biciclete? Ce caută la Cluj oare un asemenea ministru care pur și simplu și-a bătut joc de acest oraș, de Transilvania?. Noi am făcut în locul domnului Drulă proiectul centurii, suntem mai avansați ca orice alt proiect din PNRR, dar pe noi ne-a scos din finanțare. Vor fi bani din alt proiect, unde ministrul Grindeanul face și tace, și ne-a cuprins la finanțare în exercițiul financiar următor. USR a adus zero lei, zero fonduri la Cluj. Am tot respectul pentru consilierii locali USR de la Cluj, care își fac treaba, dar USR este zero pentru Cluj”.

Adică Drulă e vinovat că n-a avut talent la mânuit de foarfece ca Emil Boc, marele inaugurator panglicar, cel care a tăiat panglica la Centura de Diamant pe care nu s-a circulat ani de zile de bine ce s-a realizat. Cel care a avut nevoie de 5 ani pentru un kilometru şi jumătate de drum de acces la CREIC şi „Buftea de Cluj” – curat „buftea”! Cel care s-a pozat cu încă 12 panglicari, înghesuiţi la foarfece, să încapă la o amărâtă de panglică la inaugurarea a nu ştiu ce clădire USAMV Cluj-Napoca.

Nu mai bine te abţineai, măi, Maestrică? Păstrai ura în piept şi-l chemai pe Drulă când inaugurai şi tu Pasajul de la Tăietura Turcului: „uite, fraiere, ce-am făcut”! Dar, stai, Pasajul a aterizat deja în altă curte, noi ne lăudăm acum cu „legătura la autostradă”.

Atunci, poate îl chemai la inaugurarea Clădirii Filarmonicii, sau când terminai Turnul Pompierilor, tăiai panglica la Metrou, la Someşul navigabil şi câte şi mai câte alte investiţii care, ni, acuşica, sunt gata, unele de peste zece ani… Şi-l făceai de râs, măi, Maestrică, măi, Excelentuţă a Ta!

Că Drulă a venit la Cluj căutând Centura, Metroul, Parcul de Est, parkingul din Mihai Viteazul, pasajul din Piaţa Mărăşti, sau cel de pe Clinicilor, aquaparcul şi câte altele – dar nu le-a găsit. Puteai să deschizi şi tu unul dintre sertare şi să-i arăţi mormanele de studii de fezabilitate şi să-i zice: „aici sunt banii clujenilor! Când o să ai atâţia bani aruncaţi aiurea să vii să mă critici că nu ştiu administraţie”!