Sport

ATMOSFERĂ. Clujul a trecut testul. Cei aproape 30.000 de fani i-au încurajat pe “tricolori”, dar i-au primit cu căldură şi pe spanioli

Naţionala de fotbal a României a revenit la Cluj după o pauză de aproape opt ani, iar 30.000 de suporteri i-au aplaudat, deopotrivă, atât pe jucătorii lui Anghel Iordănescu, cât şi pe starurile lui Vicente Del Bosque.

Chiar dacă în peluzele de pe Cluj Arena au existat şi două grupuri de ultraşi care au avut ceva de împărţit cu FRF, miile de fani din tribune i-au acoperit de fiecare dată pe aceştia atunci când injuriile se auzeau la adresa reprezentanţilor Federaţiei sau chiar a lui Anghel Iordănescu. La un moment dat, un banner apărut într-o peluză i-a făcut pe stewarzi să intervină, în a doua repriză fiind rândul jandarmilor să „intre” în grupul de suporteri care au apucat să aprindă şi o torţă, unul dintre ei ajungând în duba acestora, scrie CJSport.ro.

Românii din tribune s-au încălzit făcând şi valuri în partea a doua a jocului, atmosfera de la final fiind lăudată atât de către selecţionerul Anghel Iordănescu, cât şi de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

De menţionat şi un mic incendiu izbucnit, în prima repriză, la etajul 5 al tribunei I, un cablu de la lift luând foc din cauza suprasolicitării, pompierii reuşind să lichideze rapid incendiul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *