Editorial

Ați zis-o chiar voi: “Corupția ucide”. Așa că vă întrebăm, din nou: Dacă înainte de #Colectiv cineva le-ar fi spus “nu e bine, nu vă duceți, nu legitimați ilegalitățile prin prezența voastră și banii voștri”, câți dintre cei “65” s-ar mai fi dus?

Îi întreb pe toți cei care ne înjură gratuit, visceral, fără să stea să judece argumentele și dovezile pe care le invocăm, – în numele discotecii ilegale în aer liber numite Untold -, dacă înainte de #Colectiv cineva ar fi făcut o anchetă despre genul acesta de manifestări și ar fi demonstrat că se încală grav legile și că nu e bine să se ducă la concert, câți dintre cei 65 care au murit și dintre zecile de tineri mutilați (fizic și psihic) pe viață ar fi vrut să înțeleagă ce li se spune și nu s-ar fi apucat să comenteze, superior, ceva de genul: „ți-e ciudă că nu faci tu”, “dacă ești boșorog, stai acasă”, „ești frustrat” șamd?

Încercați să realizați, măcar în ultimul ceas că nu vorbim despre Festival ca manifestație, ci despre încălcările legii care se produc ca aceasta să aibă loc. Despre minciuni și despre cei care profită de pe urma minciunilor și a încălcării repetate a legilor.

Numai mutilații și morții vă trezesc la realitate? N-au fost suficienți cei 65 din #Colectiv?

Vă întreb, din nou, ce v-am întrebat și anul trecut: câți dintre cei 65 din #Colectiv ar fi trecut peste partea cu distracția la care aveau tot dreptul să participe și s-ar fi gândit și la siguranța personală? Sau, câți și-ar fi pus problema sub înțelegerea faptului că se fac părtași la acele ilegalități participând la ele, că le încurajează prin prezență și bani? Exact așa cum fac #untoldiștii acum.

Când se mai vorbea despre tragedia de la #Colectiv (ce mulți ani au trecut, nu-i așa, din 2015 până acum, de nu se mai vorbește mare lucru, ce scurtă ne e memoria!) se acuzau: lipsa avizelor de funcționare, deşi s-au schimbat trei chiriaşi şi destinaţia spaţiului, folosirea de materiale neconforme, inflamabile, lipsa ieşirilor de urgenţă, deficienţe de construcţie care îngreunau evacuarea, nici un control al Primăriei Sectorului 4 în cinci ani sau verificări ale incintei de către ISU. Vorbeam despre încălcări ale legii despre care sunt convins că ar fi fost tratate cu aceeași superficialitate și acum (la fel ca atâția ani), inclusiv de către victime, dacă nu se întâmpla tragedia. De aceea atragem atât de vehement atenția că se încalcă legile și cu ocazia Untold și ne răcim gura despre cum nu e bine să încalci legea niciodată, indiferent de cât de puțin ți se pare că o faci și, mai grav, cât de mult bine ți se pare că faci când o încalci.

Faptul că Unytold ar aduce bani comunității (chestie falsă, căci prima ediție nu a adus decât datorii către furnizori și către administrația publică locală, lucru trecut ușor cu vederea; iar a doua ediție a adus un mizilic față de ce au câștigat organizatorii și față de distrugerile făcute) și imagine urbei în lume, nu dă nimănui dreptul să facă rabat de le legi. Când faci rabat de la lege, în numele banilor și imaginii, ar cam trebui să vină procurorii DNA să se întrebe dacă nu există similitudini între cazul de “câștig de imagine” numit Gala Buta și acest festival.

Căci vorbim despre un gen de corupție bine îmbrăcată în haina amabilității de a aduce bani municipiului.

Pe povestea frumoasă a imaginii Clujului în lume, acest festival a fost gândit și clădit pe acte de “mică” corupție, pe deturnarea unor fonduri publice în beneficiul băieților deștepți ai activităților culturale, noile căpușe ale bugetelor locale. Pentru untoldiști, astfel de ilegalități sunt acceptabile: dacă “poporul” se distrează și zice că a fost “super tare, frate”, atunci e legal tot ce fac politicienii – celor care comentează „doar le este ciudă” și “ar face bine să plece din oraș” sau “să fie închiși în case” (habar nu aveți câte nerozii de astfel de comentarii avem pe site-ul ziarului și pe pagina de Facebook). Genul acesta de abordare în detrimentul legii este “open mind”-ul de care dau dovadă untoldiștii… Mie mi-ar fi rușine!

Unde și când am mai avut de a face cu o astfel de “îmbizonare” a populației? Da, tot în Cluj-Napoca, cu ocazia jocului de într-ajutorare „Caritas”. Și atunci puteai să-i zici bizonului autohton și să-i demonstrezi matematic că girează o escrocherie – nu aveau Facebook să te înjure anonim, veneau să-și urle prostia sub geamul redacției: “din cauza voastră se termină Caritasul, huo!” Bizonii aceia au puit guvizii de azi. Cum nu înțelegeau părinii lor că un joc piramidal nu poate dura la nesfârșit, că nici toată prostia din lume (care este infinită) nu poate bate matematica, așa nu pricep ei că tunurile date de creatorii Untold în cârdășie cu autoritățile locale nu înseamnă calități antreprenoriale, ci doar abuzuri asupra legii. Cum nu pricepeau părinții lor că nu poți să bagi 1 leu în casieria unui individ și acesta să-ți dea, cinstit, legal, înapoi 8 lei peste 3 luni, așa nu pot să priceapă acești copii că atunci când vorbim despre corupție nu trebuie neaparat să-l prinzi pe politician cu mita-n mână. Că abuzul este abuz indiferent cât de puțin ți se pare că anulezi legea în scopul binelui public al majorității – sau ceea ce pare majoritate la un moment dat. În scopul binelui public al majorității au anulat legi toți dictatorii. Erdogan anulează Turcia modernă încă de anul trecut în numele binelui public al majorității.

Le spui #untoldiștilor că legea nu e bine să fie încălcată și ei nu pricep cum noțiunea aceea abstractă (legea) nu-i lasă să se distreze după cum vor ei și când vor ei. Constituționalistul Emil Boc le-o zice și ei o prind din zbor să o propovăduiască mai departe: că legea trebuie adaptată plăcerii lor, a majorității. Nu credeam să ajung vremea în care un fost prim ministru să susțină că legea poate fi încălcată că e veche și neactualizată…

Revin și spun: ar trebui și violatorii din Vaslui să ceară o lege adaptată plăcerii lor, nu?

Noi aducem dovezi despre abuzul autorităților locale, despre încălcarea legilor și despre cum a pus Emil Boc orașul preș la picioarele afacerii Untold, confiscându-i spațiul public în interesul unui eveniment privat. Untoldiștii ne zic că ne este ciudă că n-am organizat noi ilegalitatea de mână cu onor primarul. De unde atâta toleranță și complicitate cu aceste ilegalități și abuzuri din partea unor tineri care (ce iute a trecut un an jumate și câtă uitare, deja!) mărșăluiau pe străzi scandând: “Corupția ucide!” și “Colectiv”? Bine, mulți dintre acești tineri nici măcar nu conștientizează acest lucru: că sunt complici – că prea sunt needucați și fără școală, la modul propriu.

Am adus dovezi cu privire la abuzul făcut împotriva legii prin rechiziționarea spațiului public și restricționarea accesului în acesta în funcție de plata unui bilet – e spațiu public, dar trebuie să plătesc bilet unui particular să am acces pe proprietatea mea. Nimeni nu întreabă câți bani câștigă orașul din acest abuz – nici măcar dacă rechiziționarea spațiului public în interes privat s-a făcut conform legii. Nu s-a făcut. Spațiul public, infrastructura orașului, au fost aservite unor privați și atât. Au fost evacuate spitalele – am documentat cazuri în care aparținătorii nici nu au mai fost întrebați cu privire la acest aspect, bolnavul a fost evacuat într-un județ limitrof și gata; s-au rechiziționat paturi de spital și s-au anulat operații, să fie “urgența” pregătită în caz de urgență; s-au rechiziționat căminele studențești, s-au făcut campinguri peste terenurile publice ale Clujului șamd.

Și care au fost beneficiile? Au crescut chiriile, au crescut prețurile la crâșmași, mulți taximetriști și uberiști au profitat să ceară pe timp de noapte ce preț au dorit – ca și pe vremea Caritasului, clujenii au rămas să trăiască cu scumpirile și după ce totul s-a terminat.

În ceea ce privește calitatea vieții, la modul în care, grosolan, s-a făcut rabat de la Legea liniștii și ordinii publice, în numele distracției, devine de-a dreptul scandaloasă lipsa de empatie a untoldiștilor cu cei aflați în suferință pe paturile de spital (câți au rămas neevacuați) și cu cei privați de somn patru nopți (și care ziua nu puteau să zacă printr-un pat, sau pe o pătură în Parcul Central ca untoldistul, că avea de mers la serviciu – uneori se muncește și sâmbăta și duminica -, sau avea de îngrijit copii mici sau persoane în vârstă).

Și nu am să înțeleg cum de s-a tolerat ca minorii să consume alcool în timpul festivalului? Sau să fie expuși la sex în public.

Asta să nu-mi amintesc nici despre toleranța față de mirosul de “iarbă” de care duhnea efectiv stadionul și cum toți oamenii de ordine parcă aveau nasul înfundat. Au prins cică unul sau doi, dar încă nu am documentat noi toate cazurile de “intoxicări” raportate în oraș.

În concluzie, unui untoldist poți să-i vii cu argumente să-ncerci să-i demonstrezi ilegalitățile comise – el nu vrea să le audă. El vrea să audă numai ce-l interesează. Argumentele sunt inutile în discuțiile cu îndoctrinații. Poți încerca să le vorbești despre lege și respectarea acesteia, indiferent de costurile personale – el are să urle că-i ataci și jignești drepturile, că ai ceva cu el („martorul” Untold știe din start că ai face la fel ca el dacă ai avea ocazia, că ți-ai bate joc lege – și de aceea „ți-e ciudă că nu o poți face”). Cam acesta este nivelul “argumentației”.

De aceea revin și întreb: dacă înainte de #Colectiv cineva le-ar fi spus “nu e bine, nu vă duceți, nu legitimați ilegalitățile prin prezența voastră și banii voștri”, câți dintre cei 65 care astăzi nu mai sunt (și nu mulți mai varsă o lacrimă pentru ei) s-ar mai fi dus?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *