Rautacisme

Atenție! Vine noaptea polară în Cluj și ne trebuie flăcări veșnice

Primăria Cluj-Napoca știe ceva ce noi nu știm? Vor veni curând schimbări climatice atât de puternice încât intrăm în noaptea polară și acum administrația publică ne pregătește, delicat, pentru asta? Metoda aleasă pentru pregătirea populației, trebuie să recunoaștem, este interesantă.

Nu de alta ne întrebăm, dar de două zile iluminatul public arde cu zi cu noapte pe strada I.P. Voitești din centrul orașului. Vineri, ziua în amiaza mare, becurile ardeau neobosite. Sâmbătă, la prânz, la fel.

Dacă nu vine noaptea polară atunci ce să fie? Primăria are atâția bani că nu mai știe pe ce să îi ardă? Poate “specialiștii” în becuri din Primărie nu știu că “a arde” mai poate fi folosit și la figurat și au înțeles că dacă nu trebuie să ardă bancnote, e bine și să ardă curent degeaba să crească factura la curent.

Noi ne oprim aici cu ipotezele “misterioaselor” becuri veșnice de pe I.P. Voitești . Așteptăm explicații din partea Primăriei și/sau eventuale ipoteze ale cetățenilor.

Cu această ocazie, le reamintim domnilor și doamnelor din Primărie că la doar câteva străzi mai încolo de I.P. Voitești, adicătelea cum ar veni pe jumătate din strada David Ferenc nu este nicio rază de lumenă artificială noaptea. “Deoarece și pentru că” nu există iluminat public.

Citește și:

Oficial, tot Clujul e luminos, dar în realitate, chiar și străzi din centru sunt cufundate în beznă, iar Primăria nu le vede

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *