PubliNews

ATELIERE DE ACTORIE ŞI CONFECŢIONARE PĂPUŞI, ÎN IULIUS PARC

În acest sfârşit de săptămână, copiii sunt invitaţi în Iulius Parc, să se bucure de puţinele zile de vacanţă care au mai rămas. Pentru ei, Mini Reactor a pregătit două ateliere distractive, unde vor învăţa lucruri noi. Surprize le oferă şi Totto, care îi aşteaptă pe corabia piraţilor.

Sâmbătă, de la ora 17.00, în Iulius Parc se va desfăşura Atelierul de Actorie. Prichindeii vor desluşi mici secrete din arta spectacolului dramaturgic, sub îndrumarea acriţei Raluca Mara. Sunt aşteptaţi să participe toţi copiii cu vârsta de peste cinci ani, care îşi doresc să aprofundeze talentul lor artistic.

Duminică, de la ora 17.00, este rândul celor cu îndemânare să îşi dezvolte cunoştinţele şi abilităţile, la Atelierul de Confecţionare Păpuşi. Alături de regizoarea de teatru de păpuşi Delia Gavliţchi, cei mici vor învăţa cum să creeze personaje din ciorăpei. Ştrengarii cu vârsta de peste cinci ani vor da viaţă unor păpuşi socks, viu colorate şi foarte amuzante. Marionetele realizate vor înveseli activităţile recreative ale copiilor iscusiţi.

În această perioadă, Totto îi aşteaptă pe cei mici întro aventură pe corabia sa ancorată în Kids Land. Şase vizite în lumea de poveste a îndrăgitului personaj, cu peripeţii şi multă distracţie, înseamnă tot atâtea ştampile pe carnetul de pirat. Curajoşii care au colectat cele şase dovezi ale călătoriei lor vor primi titlul de căpitan al corabiei şi vor beneficia de o zi gratuită de veselie la Totto Space din Kids Land.

Până pe 21 septembrie 2014, la Iulius Mall Cluj „sună clopoţelul pentru shopping”. Clienţii care fac cumpărături de minimum 100 de lei primesc de la Centrul Info un talon răzuibil şi câştigă unul dintre cele peste 7.200 de premii instant: 12 tablete Samsung Galaxy TAB 3, ghiozdane în tendinţe, penare în culori vesele, agende personalizate, papioane şi eşarfe pentru o ţinută la modă în prima zi de şcoală, bilete la film, vouchere de cumpărături şi băuturi răcoritoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *