Afacerea zilei

Assist Trend Gemello iti livreaza la birou toate consumabilele igienico-sanitare de care ai nevoie, in orice cantitati si la calitatea ceruta

Deschisa in 1995 de doi frati gemeni (de unde si numele), firma Assist Trend Gemello are ca obiect de activitate importul si distributia de hartie si produse igienico-sanitare de uz casnic si profesional.

 „Datorita faptului ca mai mult ne-am axat pe institutii si Horeca, in timp, ne-am largit activitatea, importand toata gama de consumabile, de la detergenti de uz casnic si profesional, la dezinfectanti avizati de Ministerul Sanatatii”, spune Szabo Laszlo, cofondator si proprietarul afacerii.

Galeti, mopuri, maturi, lavete, cosuri de birou, bureti de bucatarie, de baie, curatatoare de sarma, manusi de unica folosinta, saci menajeri, paie, caserole, farfurii si tacamuri de unica folosinta, scobitori, pe toate ti le aduc la birou reprezentantii Assist Trend Gemello.

Sacii menajeri sunt de 15 tipuri, de diferite marimi, grosimi, culori, iar ca noutate, firma ofera si saci menajeri cu miros de levantica sau lamaie.

„Incercam sa punem la dispozitia clientilor nostri toate consumabilele de care o firma are nevoie pentru buna desfasurare a activitatii”, spune Szabo Laszlo.

La hoteluri, Assist Trend Gemello ofera inclusiv produse hoteliere de unica folosinta care sunt puse la dispozitia clientilor acestora: sapunuri, sampoane, casti de baie, seturi de ras, seturi de igiena orala, saci de lenjerie, papuci de unica folosinta, piepteni, bureti siliconati pentru curatarea incaltamintei.

De asemenea, firma pune la dispozitie dozatoare profesionale pentru hartie igienica, prosoape de hartie, sapun lichid si dozatoare pentru cearceafuri medicale.

Pentru masinile de spalat profesionale, exista detergenti de vase si de rufe speciali. Detergentii profesionali sunt adusi din Italia si Ungaria, iar hartia din Ungaria, Suedia, Polinia si Romania.

Assist Trend Gemello aduce un sortiment foarte larg de produse din hartie, de la servetelele de masa, batiste de hartie, prosoape de bucatarie, hartie igienica cu diferite straturi sau mirosuri, la cearceafuri medicale si prosoape in role si impaturite pentru dozatoarele profesionale.

De asemenea, in portofoliul de produse oferite se afla si toate tipurile de folii alimentare, stretch, de aluminiu, de copt.

Gama Duni, considerata „mercedesul servetelelor”, are o colectie impresionanta de modele de servetele si fete de masa din hartie cu efect de panza, care poate fi comandata de la Assist Trend Gemello.

„Suntem distribuitori autorizati pentru produsele Assist Trend din Ungaria, cu exclusivitate pe 20 de judete din tara. Lucram cu agenti comerciali in judetul Cluj si in cele invecinate, iar in celelalte zone cu distribuitori”, precizeaza Szabo Laszlo, proprietarul afacerii.

Ca sa va faceti o idee despre amploarea operatiunilor derulate de Assist Trend Gemello, va spunem doar ca impozitele si taxele platite la stat depasesc 60-70.000 lei in fiecare luna.

In cei 20 de ani de activitate a firmei, nu s-a inregistrat niciodata o intarziere la plata salariilor. Poate de aceea, vechimea minima in munca este, aici, de 7 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *