Eveniment

Asociațiile de elevi, adăugate pentru prima dată în proiectul legii învățământului drept colaboratori ai Ministerului Educației – amendament votat de Comisia de învățământ

Printr-o modificare a articolului 131 din proiectul legii învățământului preuniversitar, Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților a votat prezența și a altor structuri asociative ale elevilor, în afară de Consiliul Național al Elevilor, printre colaboratorii Ministerului Educației. Este o premieră pentru proiectul respectiv, asociațiile de elevi fiind până acum în afara acestor consultări formale, deși erau prevăzute de legea Educației nr. 1/2011 în forma ei inițială, potrivit Edupedu.ro.

Articolul modificat este următorul:

”Art 131, alin 1 – Ministerul Educației are drept de inițiativă în domeniile politicii financiare și resurselor umane din domeniul educației și colaborează cu alte ministere, cu autorități publice locale, structuri asociative reprezentative ale autorităților administrației publice locale, cu Consiliul Național al Elevilor și structuri asociative ale elevilor, cu structuri asociative reprezentative ale părinților, cu activitate relevantă la nivel național, asociații reprezentative profesionale ale cadrelor didactice, precum și federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar“.