In vizor

Aroganta unei dascalite de la Cluj: le adreseaza mesaje sfidatoare parintilor care nu pun bani in fondul clasei

Scris de 4,442

Pentru ca au refuzat sa contribuie cu 50 de lei pe semestru la controversatul fond al clasei, parintii clasei a II-a C de la Scoala “Ion Creanga” s-au pomenit cu mesaje pline de otrava din partea invatatoarei Vasilica Rus. Printre altele, aceasta le reproseaza rusinea de a fi “singura invatatoare din a carei clasa majoritatea parintilor refuza contributia”.

Cazul invatatoarei de la Scoala nr. 10 din Bucuresti care a scandalizat o intreaga tara dupa ce a fost filmata cerand bani de la parinti pentru cadouri are o “replica” si la Cluj. Redactia Ziar de Cluj a intrat in posesia unui mesaj postat de aceasta pe un grup adresat parintilor clasei sale, a II-a C, in care le reproseaza, plina de venin, ca au refuzat sa puna bani pentru fondul clasei.

“Fara prea multe introduceri, e o situatie pe care eu simt nevoia sa (ne-)o lamurim. Este vorba de Asociatia Parintilor Scolii si cele doua transe de cate 25 de lei/semestru cu care, optional si fara constrangere, fiecare dintre Dvs. ati contribuit sau nu”, isi incepe dascalita scrisoarea.

“Am inteles ca o parte (cea mai mare parte dintre Dvs. ) nu doriti sa sustineti Asociatia, argumentand prin faptul ca de la conducerea scolii copiii Dvs nu au primit nimic”, continua lamentatia.

Invatatoarea invoca apoi faptul ca si elevii clasei amintite au avut parte de manuale, diploma, reparatii si renovari ale baii sau ale salii de sport. Lista se lungeste cu “xerox-urile” din scoala, cu produsele de igiena sau alte cheltuieli ale scolii.

“Tabla interactiva care se gaseste la alti elevi, in alte clase? Am convingerea ca parintii din clasele respective nu se trag de maneca si contribuie cu seriozitate la cheltuielile clasei, pe care, de fapt,  fiecare clasa si parintii de acolo le suporta”, a mai scris Vasilica Rus.

Ea le mai cere parintilor ca, daca au o problema cu ea, sa ii fie comunicata “direct si clar”, pentru ca apoi sa comunice Directiunii ca are de-a face cu “un caz special” care beneficiaza de “o totala gratuitate”.

“Cel putin sa va puneti intrebarea cum o sa ma prezint, singura invatatoare din a carei clasa majoritatea parintilor refuza contributia”, se plange dascalita.

In continuare, mesajul se refera la felul in care sunt punctati elevii in catalog.

“Sunteti nemultumiti de rezultatele copiiilor Dvs? Tin sa va spun ca FB-ul copiilor poate sa apara pe linie in catalog si carnete, iar cei care le primesc sa nu fie, pur si simplu, de FB”, a tinut ea sa sublinieze.

“Cel putin o parte dintre Dvs ar trebui sa va intrebati, atat de obiectiv cat poate fiecare, care sunt motivele reale si adevarate (nu cele prin care fiecare isi vede copilul cel mai grozav si mai destept, cand deseori nu e cazul) ale rezultatelor/calificativelor mici, decat – mai mult sau mai putin explicit – mesajul pe care il transmiteti sa fie “borcanul in capul invatatoarei””, atrage atentia Vasilica Rus.

Parintii sunt apoi invitati “cu respect” sa termine mai intai un liceu pedagogic si o facultate “dupa aceea sa discutam despre ce poate sa faca o invatatoare si ce nu poate sa faca, despre ceea ce poate sa faca un parinte si ceea ce nu poate sa faca”.

Invatatoarea mai subliniaza o data cat de jenata e de faptul ca doar la clasa ei nu se plateste fondul clasei, dupa care se ofera sa doneze un salariu “pentru copiii care au nevoie de gratuitatea scolii”.

Faptul ca dascalii nu au voie sa se implice in strangerea de fonduri e clar si respectat si la Scoala “Ion Creanga”, potrivit directorului Cristian Munteanu.

“Doamna invatatoare nu a facut decat sa le aminteasca de aceasta contributie, ca ar fi bine sa participe. Daca asta se considera implicare in strangerea de fonduri, cei indreptatiti nu au decat sa ii ceara socoteala, insa ea nu facea mai mult de a aminti. In plus, mesajul era o replica la o scrisoare a uneia din mamele copiilor, doamna Dumitru, care a avut multe acuzatii deplasate”, a declarat Munteanu.

Directorul considera ca invatatoarea nu ar trebui sa fie “acuzata si nedreptatita pentru ca le-a amintit ca astea sunt costurile implicate in strangerea de fonduri”.

“Scoala “Ion Creanga” a avut o traditie indelungata in foarte bune legaturi cu parintii. Dupa nenorocirea care s-a intamplat in Bucuresti, cu invatatoarea care strangea bani pentru cadouri s-a ajuns in cealalta extrema. Asta le place parintilor, pentru ca pot face cu noi ce vor ei. Nu stiu daca asta e bine”, a remarcat Cristian Munteanu.

Acesta a invocat un episod petrecut la inceputul acestui an scolar, in care invatatoarea Vasilica Rus a primit post la o alta scoala, iar parintii clasei a II-a C “s-au dat peste cap, au mers la inspectorat si au reusit sa o aduca inapoi”.

“Nu inteleg cum a cazut acum in dizgratie in fata parintilor. Sa se faca ancheta si, daca se considera ca ce a facut fata asta inseamna implicare in strangere de fonduri, sa fie acuzata si trasa la raspundere”, a mai spus directorul.

Valentin Cuibus, seful Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj a apreciat ca trebuie facute verificari.

“80% din acuzatiile de acest fel sunt nefondate, sunt de fapt neintelegeri in asociatiile de parinti. Nu pot sa comentez cazul pana nu se constata ca e real. Invatatoarea nu avea voie sa faca asa ceva. Nu am primit nici o reclamatie, dar, dupa sesizarea dumneavoastra vom trimite acolo o comisie de control”, a precizat Cuibus.

Potrivit acestuia, parintii care se confrunta cu asemenea probleme ar trebui sa depuna sesizari la conducerea scolii respective si la nivelul ISJ Cluj. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 13 hours Politica
    Ciolacu, despre pensiile speciale: Îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt. Întrebat dacă noile propuneri să nu se aplice pentru pensiile în plată: Înseamnă că nu mai vorbim de o reformă
  • Acum 14 hours Politica
    Flancat de Salad Box și Canta, Ovidiu Săcară rămâne președinte al PSD Cluj-Napoca
  • Acum 17 hours In vizor
    ZĂHĂRELUL: Oferta finală a Guvernului pentru profesori: cresc de la 1 iunie salariile cu 1.000 de lei brut lunar pentru cadrele didactice și 400 de lei pentru personalul nedidactic. Majorarea cerută de sindicate până la salariul mediu pe economie, etapizată pe trei ani. Întâlnire premier-sindicate la ora 19.00
  • Acum 20 hours In vizor
    UNII NU AU CE PUNE ÎN FARFURIE, ALŢII DAU DIN BURIC ÎN BALI: Vicepremierul Kelemen Hunor și liderul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților vor pleca pentru o săptămână în Indonezia, la Bali, unde vor vizita unele ”obiective economice și culturale”. Se cere diurnă majorată cu 20% și o treime din bani dați în avans
  • Acum 20 hours In vizor
    Individul care înjură pe Facebook, Iulian Cristache, de peste 15 ani preşedinte al unei obscure Federaţii a “asociaţiilor de părinţi”, se bagă în seamă în problema grevei profesorilor
  • Acum 20 hours In vizor
    Greva profesorilor continuă. Sindicatele anunță că au decis să NU accepte un acord, chiar dacă e semnat de președintele Iohannis
  • Acum 20 hours Sanatate
    CUI FOLOSEŞTE PUNEREA DE POALE ÎN CAP DINTRE CEI DOI DEPUTAŢI PSD PE SPINAREA BOLNAVILOR DE CANCER? Rafila: “Patriciu Achimaș Cadariu, a refuzat orice dialog”. Achimaș Cadariu: “Alexandru Rafila se ocupă de denigrări și distruge lucruri la care nu se pricepe”
  • Acum 20 hours PubliNews
    Vrei să vezi cele mai spectaculoase rase de pisici? Vino în acest weekend la Iulius Mall, unde are loc WCF International Cat Show!
  • Acum 22 hours In vizor
    HUEDIN: O MIZERIE DE ȘCOALĂ. AlinTișe, președintele CJ Cluj și directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, fac pase cu pisica moartă a responsabilității
  • Acum 23 hours Eveniment
    GREVA PROFESORILOR prelungește încheierea mediilor şi înscrierea la BAC la clasele a XII-a
  • Acum 23 hours General
    A început protestul polițiștilor din penitenciare: Aceștia refuză să intre la serviciu timp de patru ore și nu vor ieși cu deținuții la muncă
  • Acum 23 hours Analiza
    Klaus Iohannis i-ar fi convocat la Cotroceni pe Ciucă și pe Ciolacu. Poate pentru a ”găsi” bani pentru stingerea conflictului cu sindicatele din Învățământ. Dar ce se întâmplă dacă își dă Ciucă demisia, că nu sunt bani, iar Ciolacu nu vrea să-i preia funcția (că nu sunt bani)?
  • Acum 2 days In vizor
    Iohannis ar gira și el ceva, dar încă nu știe ce. Liderii de sindicat i-ar trăda nițel pe sindicaliștii din stradă. La cum arată lucrurile, va fi precum a mai fost și mai presus de atât. Adică FÂS!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE